1.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024
AcasăLifestyleFoodCehia: traditie industriala vie, turism vioi, banci supravietuitoare

Cehia: traditie industriala vie, turism vioi, banci supravietuitoare

» In pofida celor patru decenii de regim comunist, puternica traditie industriala a tinuturilor Boemiei si Moraviei, precum si a acelei parti din Silezia care a intrat in componenta Cehiei atunci cand a fost creata Cehoslovacia, a rezistat pana la destramarea lagarului sovietic.

» In perioada comunista, Cehoslovacia a avut economia cea mai dezvoltata dintre toate tarile "fratesti", desi, evident, nu avea cum tine pasul cu dezvoltarea economica din Europa Occidentala, in conditiile economiei planificate centralizate, "a la russe".

» In ultimele doua decenii, economia Cehiei s-a relansat puternic, tara s-a schimbat la fata spectaculos si in prezent face fata crizei planetare.

La sfarsitul razboiului, in 1945, economia Cehoslovaciei era relativ putin afectata de conflictul pe care il traversase tara. In timpul razboiului, autoritatile germane de ocupatie au preluat controlul asupra marilor companii industriale (industrie grea si usoara). In 1945, statul cehoslovac a preluat aceste companii, dar comertul exterior a ramas in mainile oamenilor de afaceri. Agricultura nu a fost colectivizata (dupa model sovietic).
In 1948, comunistii au devenit stapani absoluti peste economie si pana in 1952 au nationalizat aproape toate sectoarele. Au urmat un prim plan cincinal si doua planuri centralizate anuale (pentru ca sovieticii au vrut sa sincronizeze cincinalele in toate tarile aflate sub controlul lor). Al doilea cincinal (1956-1960) a adus crestere economica, dar si probleme care i-au fortat pe comunistii cehoslovaci sa recurga la o "minidescentralizare", intreprinderile primind o anumita autonomie in privinta investitiilor.

In 1964, Partidul Comunist a introdus prima reforma economica de proportii ("Noul Model Economic"). Desi acele reforme au fost aplicate doar partial, ele au accelerat evenimentele politice si tentativa de democratizare din 1968. Zdrobirea Primaverii Pragheze de catre fortele Pactului de la Varsovia au pus capat reformelor politice si economice incercate de cehoslovaci. S-a revenit la planificarea centralizata, iar economia tarii a reintrat in chingile ortodoxiei comuniste.
Cu toate acestea, pentru ca "totul e relativ", pe la mijlocul anilor ‘80, Cehoslovacia se numara printre cele mai industrializate si mai prospere tari din Europa de Est, nivelul de trai fiind de asemenea printre cele mai ridicate din regiune (dar mai scazut decat in tari vest-europene cu care Cehoslovacia rivalizase, pe plan economic, inaintea celui de-al doilea razboi mondial).

Dupa 20 de ani, aproape de media europeana
Produsul Intern Brut (PIB) pe cap de locuitor calculat la paritatea puterii de cumparare a fost, anul trecut, de 26.800 dolari – ceea ce reprezinta 82 la suta din media Uniunii Europene. Sectoarele principale sunt industria grea si industria constructoare de masini, siderurgia, prelucrarea metalelor, industria chimica, cea electronica, echipamentele pentru transporturi, industria textila, industriile berii, portelanului si farmaceuticelor. Agricultura produce, mai ales, sfecla de zahar, nutreturi radacinoase, cartofi, grau si hamei (materie prima pentru vestita bere ceheasca).
"Revolutia de catifea" care a pus capat regimului comunist cehoslovac a creat premisele unor reforme politice si economice profunde. Primele semne ale unui reviriment economic au aparut in 1991 (statul federal cehoslovac era inca intact), in urma asa-numitei "terapii de soc" aplicate la sugestia Fondului Monetar International. Din acel moment pana in prezent, masurile de liberalizare a vietii economice si managementul economic de calitate au facut ca preturile controlate de stat sa dispara aproape total, somajul sa fie mic, balanta de plati sa fie pozitiva, cursul de schimb stabil, datoria externa (relativ) mica, iar exporturile sa se reorienteze spre Europa de Vest. Au fost si nereusite: inflatia a fost destul de inalta, iar deficitul bugetar, desi mic, a fost si ramane un fenomen constant.

Guvernul Cehiei si-a propus de la bun inceput crearea unui climat legislativ care sa stimuleze investitiile straine. Republica Ceha a fost prima tara ex-comunista care a primit, din partea agentiilor internationale de rating, calificativul de "bun pentru investitii". Dar guvernul de la Praga a avut grija ca tara sa nu depinda prea mult de un singur partener (Uniunea Europeana si, mai ales, Germania vecina). In acest scop, a facilitat mari investitii din alte parti ale lumii, indeosebi din Statele Unite, tara care intre 1990 si 1998 a fost cel de-al treilea investitor strain in ordinea marimii, dupa Germania si Olanda.
Intre 2000 si 2005, motoarele cresterii economice au fost exporturile in Uniunea Europeana, indeosebi in Germania, si revirimentul investitiilor, atat al celor din strainatate, cat si al celor facute de oameni de afaceri autohtoni. In aceeasi perioada, cresterea economica s-a manifestat pe un fundal de crestere a cererii interne, scaderea dobanzilor, raspandirea cardurilor de credit si a creditelor ipotecare.

Energie nucleara curata vs lignit murdar
Cehia este pe cale sa isi reduca dependenta de generarea electricitatii prin arderea lignitului. Energia nucleara asigura in prezent cam o treime din necesarul de energie electrica si este proiectata o crestere la 40 la suta a acestui indicator. Gazul metan este importat din Rusia via Ucraina (3/4 din necesar) si din Norvegia via Germania.
In Cehia functioneaza sase reactoare nucleare pentru generarea de electricitate. Prima centrala nuclear-electrica cehoslovaca, cea de la Bohunice (Slovacia), a intrat in functiune in 1972 (constructia incepuse in 1958) si a functionat pana in 1977. In 1978 a inceput constructia centralei Dukovany, cu patru reactoare. Aceasta centrala a intrat in functiune esalonat, intre 1985 si 1987. In 1982 a inceput constructia centralei de la Temelin, cu doua reactoare. Lucrarile au fost insa intrerupte pana la mijlocul anilor ‘90, cand au fost reluate si cand au fost incorporate instrumente si sisteme de control de fabricatie americana. Pana atunci, reactoarele cehoslovace si cehe au fost proiectate de un institut rusesc si de unul praghez, fiind construite, cu tehnologie sovietica, de compania Skoda.

Skoda, sinonim pentru "calitate industriala"
Conglomeratul Skoda Holding are o istorie fascinanta de peste un secol, timp in care diferite firme care contineau sau nu cuvantul Skoda in numele lor au excelat in industria grea si constructoare de masini si vehicule a Imperiului Austro-Ungar, Cehoslovaciei si Cehiei. Actuala companie Skoda Auto, din Mlada Boleslav, care nu apartine holdingului, isi are originea intr-un atelier, apoi fabricuta de biciclete si motociclete, pentru ca de peste 100 de ani sa fabrice automobile de calitate. In timpul razboiului mondial (al doilea), compania a fost incorporata industriei de razboi a Germaniei naziste. Dupa razboi, izolata de progresele tehnologice din Occident, Skoda Automobile a reusit sa produca masini de calitate, chiar daca nu prea placute la vedere, exportate in intregul CAER, dar si in Europa de Vest, pe soselele Marii Britanii circuland, in anii ‘70 si ’80, multe asemenea masini, care faceau fata si la competitiile automobilistice din Occident.

La scurt timp dupa caderea regimului comunist, Skoda Automobile a fost cumparata de compania germana Wolkswagen. In acel moment a inceput o noua poveste de succes marca Skoda. Cat despre fosta "companie-mama", numita astazi Skoda Holding, aceasta a trecut prin momente grele in ultimii 20 de ani. Fabricile ei produc, printre altele, turbine cu aburi, schimbatoare de caldura si condensatoare pentru termocentrale, precum si troleibuze, tramvaie, locomotive electrice si garnituri de tren pentru transportul metropolitan.

Turistii straini, arma nesecreta a economiei Cehiei
Desigur, turismul din Cehia nu se bazeaza exclusiv pe turistii straini. Cehii sunt "umblareti" de felul lor si, cu toate ca le place sa viziteze destinatii externe exotice si sa isi petreaca vacantele in statiuni din Grecia, Italia sau Spania, nu neglijeaza nenumaratele obiective turistice din tara lor.
Turistii straini sunt atrasi cu milioanele de reputatia de aur a Pragai, dar si a unor statiuni sau orase medievale, cum ar fi Karlovy Vary (Karlsbad), Marianske Lazne (Marienbad), Cesky Krumlov, precum si de sutele de castele medievale raspandite in toata tara. O realitate care a stimulat, in ultimele doua decenii, dezvoltarea infrastructurii – drumuri, spatii de cazare, alimentatia publica —, fara de care turismul de masa nu este posibil.

In 2008, turismul a asigurat 10,4 la suta din PIB-ul Cehiei. O proportie respectabila in Europa, depasita substantial doar de Croatia (25,5%), Malta (23%), Cipru (21,4%), Spania si Grecia (17,2%). Alte destinatii importante din Europa – Franta, Marea Britanie, Germania, Italia — obtin tot circa 10 la suta din PIB din turism.
In 2008, Praga a fost vizitata de patru milioane si jumatate de turisti care s-au cazat la hotel sau hostel/pensiuni – aproape dublu fata de anul 2001. Cum preturile serviciilor de cazare, restauratie si distractie sunt la nivel mediu european, acesti vizitatori cheltuiesc impreuna o suma uriasa, care asigura un mare numar de locuri de munca, estimat actualmente, la nivelul Pragai, la o suta de mii.

Dezvoltarea impresionanta a turismului a fost posibila in Cehia si datorita starii acceptabile a drumurilor. Chiar daca in clasamentul accidentelor rutiere soldate cu morti Cehia ocupa un rol "fruntas" in Europa, iar prea multi soferi cehi sunt amatori de risc, pentru ei si ceilalti utilizatori ai sistemului rutier, reteaua radiala de autostrazi leaga deja Praga de Slovacia/Ungaria, Austria (Salzburg) si Germania (München si Dresda).
Legatura rutiera rapida cu Polonia va fi asigurata cand vor fi prelungite alte sosele din aceasta categorie. De asemenea, a inceput sa se contureze o subretea de autostrazi cu centrul la Brno, al doilea oras ca marime al tarii. Dar chiar si acolo unde inca nu s-au construit autostrazi, in multe locuri exista sosele-expres, care nu difera mult de autostrazile propriu-zise.
Retelele complexe de sosele si cai ferate, suprafata relativ mica a tarii, precum si dezvoltarea spectaculara a internetului (la Wi-Fi, Cehia este campioana UE) faciliteaza o viata economica vibranta. Aceasta nu ar fi insa posibila fara un sistem bancar solid si diversificat.

» Un sistem bancar modern
Pentru ca o economie moderna sa isi merite numele, trebuie sa circule usor nu numai autovehiculele, trenurile si informatiile, ci si banii. Sistemul bancar postcomunist din Cehoslovacia – si, incepand cu 1993, din Cehia – a trecut mai intai prin momente dificile, iar restructurarea care l-a insanatosit a durat 15 ani. Deja din 2004, sistemul bancar ceh, aflat aproape in intregime sub controlul unor grupuri bancare straine, este stabil, are rezultate financiare sanatoase si dispune de rezerve suficiente pentru acoperirea riscurilor asumate.

Cu toate ca bancile din Cehia se confrunta cu greutati de la declansarea crizei mondiale si se asteapta la probleme si mai mari, pentru ca tot mai multi clienti nu isi pot achita ratele de imprumut, ele afirma ca pot face fata situatiei, desi se asteapta ca actuala criza financiara sa afecteze economia reala cel putin pana in 2011. Expunerea bancilor austriece Raiffeisen si Erste in Cehia si Slovacia este de aproape o suta de miliarde de euro.

Cele mai citite

Crin Antonescu va fi candidatul comun al Coaliției la prezidențiale

Crin Antonescu va fi susținut de PSD, PNL, UDMR și reprezentanții minorităților la funcția de președinte al României Crin Antonescu va fi candidatul susţinut de...

Crin Antonescu recunoaște negocierile pentru candidatura la Președinție: Este o discuție complexă

Europarlamentarul PSD, Gabriela Firea, și-a exprimat sprijinul pentru candidatura lui Antonescu, lăudându-i experiența politică Fostul președinte al PNL, Crin Antonescu, a confirmat duminică, pentru Europa...

Guvernul Ciolacu 2: Contribuția la Pilonul II va crește la 6% în următorii patru ani

Executivul condus de Marcel Ciolacu își propune să majoreze contribuția la Pilonul II de pensii private de la 4,75% la 6% până în 2028....
Ultima oră
Pe aceeași temă