Într-un documentar difuzat de televiziunea publică rusă Rossiya 1 se afirmă că serviciile de informaţii române nu pot avea decât o singură temă de interes la Moscova: prezenţa trupelor ruse în Transnistria. Totodată, FSB susţine că Grecu – care a ajuns ieri în ţară – ar fi preluat reţeaua predecesorului său, Dinu Pistolea, care încercase să obţină din partea aceleiaşi surse ruseşti – misteriosul „cetăţean M – informaţii compromiţătoare despre liderii politici ai Transnistriei. Dacă este aşa, atunci Serviciul de Informaţii Externe este o adunătură de amatori. Pentru că nu este deloc clar motivul pentru care spionii români ar trebui să caute informaţii despre trupele ruseşti din Transnistria la Moscova, în loc să le obţină din… Transnistria. Cât despre „compromiterea” liderilor poli¬tici transnistreni, asta trebuie să fie o glumă. De parcă „liderii politici” transnistreni ar avea vreo credibilitate care să poată fi compromisă! Transnistria este un stat mafiot şi este infinit mai uşor să obţii informaţii de la mafioţi dispuşi să primească bani şi dintr-o parte, şi din alta decât să te supui riscurilor la Moscova.
Dar SIE nu e chiar atât de incomptetent cum încearcă FSB să îl descrie, şi tocmai aici este problema: în ultimii ani, România şi Rusia s-au confruntat în mai multe dosare regionale şi nu întotdeauna ruşii au câştigat. Acţiunea de „reţinere‘‘ şi expulzarea lui Grecu, cu mediatizarea cvasi instantanee, un gest de ostilitate agresivă fără precedent, este semn de iritare extremă şi de încercare de „punere la punct” a României. Comunicatul ferm al MAE şi expulzarea lui Akopov transmit mesajul că Bucureştiul nu se lasă intimidat. Problema fundamentală a relaţiei bilaterale nu este că nu pot fi găsite căi de cooperare, ci că Moscova continuă să privească această relaţie ca pe un joc de sumă zero în care câştigul unuia trebuie să se traducă automat într-o pierdere pentru celălalt.
1. Moldova
Îndepărtarea de la putere a lui Voronin şi a comuniştilor a fost privită la Moscova ca o înfrângere a Rusiei şi o victorie relativă a Bucureştiului, o perspectivă întărită de formarea Alianţei pentru Integrare Europeană şi angajamentul noilor autorităţi de reorienta Moldova spre Europa, ceea ce coincide cu unul dintre obiectivele de politică externă ale României. Potrivit analistului Vladimir Socor, Rusia are patru obiective în Moldova: reorientarea de pe actuala direcţie europeană, acceptarea de facto de către Chişinău a prezenţei militare ruse pe teritoriul moldovean, acceptarea precondiţiilor ruseşti pentru soluţionarea conflictului transnistrean, elimina¬rea din guvern a elementelor pro-româneşti. În acest scop, Moscova susţine formarea unei coaliţii între comuniştii lui Voronin şi democraţii lui Marian Lupu în vederea alegerilor parlamentare din luna noiembrie (în condiţiile în care Voronin nu mai are dreptul să candideze), ce vor urma referendumului de la 5 septembrie. România va încerca să zădărnicească planurile Moscovei şi să asigure victoria unei coaliţii fără comunişti care să asigure continuarea actualului curs. Din acest punct de vedere, între România şi Rusia va avea loc o confruntare în următoarea perioadă – inclusiv la nivelul serviciilor secrete -, pentru promovarea propriilor obiective.
2. Scutul antirachetă şi bazele americane
Moscova a primit cu răceală aderarea României la NATO în 2004 şi cu ostilitate semnarea, un an mai târziu, a acordului româno-american privind instalarea bazelor militare americane pe teritoriul românesc. Deşi acestea sunt prea mici ca să reprezinte o ameninţare militară la adresa Rusiei, Moscova vede în prezenţa lor în apropierea sferei sale de influenţă drept o provocare. O provocare şi mai mare şi o sporire a securităţii României pe seama Rusiei sunt considerate găzduirea de către România a elementelor scutului american anti-rachetă. În 1999, avioanele militare ruseşti au încercat să forţeze trecerea prin spaţiul aerian românesc pentru a ajunge în Kosovo, dar au fost întoarse din drum de preşedintele Constantinescu. Astăzi, o asemenea tentativă nici măcar nu mai poate fi concepută.
3. Marea Neagră, lac rusesc
Victoria lui Viktor Ianukovici în Ucraina şi prelungirea până în 2042 a staţionării flotei ruse a Mării Negre la Sevastopol au consolidat dominaţia rusă în regiune. România a susţinut integrarea euroatlantică a Ucrainei sub regimul lui Viktor Iuşcenko, în pofida faptului că relaţiile cu Ucraina erau chiar mai dificile decât cele cu Rusia, după cum afirmă surse din serviciile de informaţii. Bucureştiul continuă însă să susţină regimul prooccidental din Georgia, singura piesă din puzzle care împiedică dominaţia totală a Rusiei în Marea Neagră. România întreţine relaţii apropiate şi cu Azerbaidjanul, cealaltă ţară din Caucaz care asigură culoarul Occidentului spre Marea Caspică şi Asia Centrală, în vreme ce Moscova este interesată să închidă acest culoar.
4. Nabucco
România a rămas cea mai constantă şi fidelă susţinătoare a proiectului gazoductului european Nabucco, singura rută alternativă la gazoductele ruseşti. Bucureştiul a rezistat cântecelor de sirenă ale Moscovei în privinţa participării la proiectul rusesc concurent South Stream şi construieşte un terminal de Gaz Natural Lichefiat (LNG) la Constanţa cu sprijin american şi semnat cu Azerbaidjanul un acord pentru alimentarea acestuia cu gaz, acţiuni menite să diversifice aprovizionarea cu gaz şi spargerea monopolului rusesc.
Acestea sunt patru zone în care interesele române şi ruse au intrat constant în conflict în ultima perioadă şi există şanse minime să devină convergente în viitorul apropiat. Cu toate acestea, rămâne o întrebare: de s-au enervat ruşii atât de rău încât să pună în scenă spectacolul „flagrantului‘‘ şi „arestării‘‘ lui Gabriel Grecu?
CONTRAREACŢIE
MAE rus ameninţă cu „măsuri de răspuns”
Reprezentanţi ai Ambasadei României la Moscova au fost invitaţi la sediul MAE rus. Ulterior diplomaţia rusă a difuzat un comunicat în care expulzarea unui diplomat rus a fost caracterizată ieri drept „un gest neprietenesc care otrăveşte intenţionat” relaţiile bilaterale. MAE rus a anunţat că „îşi rezervă dreptul de a lua măsuri” şi a calificat decizia României drept „o lipsă de bun-simţ”. Diplomaţia rusă a avertizat că partea română va purta responsabilitatea pentru eventualele consecinţe.
