Judetul Timis nu este un punct important pe harta turistica a tarii, pentru ca nu pare sa le ofere obiective deosebite celor interesati. Totusi, in vestul tarii se ascund castele si conace stravechi, cu istorii deosebite. Acestea au fost insa uitate in paragina.
Administratia judeteana din timis vrea sa intre, de anul viitor, pe piata tour-operatorilor pentru a promova traseele turistice din Euroregiunea Dunare-Cris-Mures-Tisa (DKMT). In lista cu posibilele obiective turistice din euroregiune s-ar putea afla si Timisul, care are destule asemenea puncte de interes, insa ele se afla, mai degraba, in stare avansata de degradare. Este vorba despre vechile castele si conace ale Banatului, lasate in paragina, din lipsa de fonduri, dar si din nepasarea celor care le-au cumparat sau le-au revendicat.
Conacul Banloc, concesionat Mitropoliei Banatului
Cel mai cunoscut castel al Timisului, aflat in mediul rural, este cel din Banloc, pentru care s-a gasit salvare la finele anului trecut, cand Consiliul Local din comuna a decis concesionarea pe o perioada de 49 de ani, catre Mitropolia Banatului. Situatia castelului ridicat prin 1759 in stil Renaissance a fost incerta ani de zile, dupa ce Ministerul Culturii nu a mai dat bani pentru intretinere. Acum, Mitropolia vrea sa reabiliteze cladirea pentru a o face tabara ecumenica. Castelul regal a fost achizitionat contra sumei de 22 milioane lei de printesa Elisabeta de Grecia (sora Regelui Carol al II-lea), in anul 1935. Alteta Sa Regala a stapanit, pe langa diferite constructii, si suprafete mari de pamant, orezarie, pescarie, herghelii, parcuri si gradini cu o vegetatie exotica, renumele acestora depasind granitele tarii. Ea a stat la Banloc pana in 1948, cand a fost obligata sa ia calea exilului. In anii comunismului, conacul a fost casa de batrani si orfelinat. Batranii Banlocului spun ca jaful cel mare asupra bunurilor care au apartinut printesei Elisabeta a avut loc in perioada 1956-1958, cand in incinta castelului a functionat IAS-ul. De cladire si domeniile inconjuratoare au fost interesate mai multe persoane cu stare, printre care printul Paul Lambrino, care a revendicat castelul si parcurile, dar si contele austriac Andreas Graf Von Bardeau, unul dintre cei mai mari oameni de afaceri din Banat in domeniul agriculturii. Cererea lui Lambrino a fost respinsa.
Castelul lui Mercy, un mit
Claudius Florimund Mercy d’Argenteau, cunoscut sub numele de contele de Mercy, a fost general in armata lui Eugeniu de Savoya, cel care a cucerit Banatul dupa ce i-a infrant pe otomani. Contele a devenit guvernator militar si civil al Banatului imperial. Din vremea sa exista un Palat Mercy la Timisoara, dar si un castel in comuna Sanandrei, satul Carani, imobil construit intre anii 1733 si 1734. Istoricii spun ca prima destinatie a cladirii a fost cea de scoala de padurari. Pe timpul ocupatiei turcesti, a fost cunoscuta sub numele de "Casa de vanatoare", iar sub dominatia austriaca s-a numit "Castelul de vanatoare al contelui Mercy". Existenta Casei de vanatoare este mentionata cu ocazia marii epidemii de ciuma din Timisoara (1738-1739), in timpul careia au pierit circa 1.000 de persoane din cei aproximativ 6.000 de locuitori, cand, "pentru a separa populatia bolnava de cea sanatoasa au fost amenajate spitale (…), folosindu-se pentru aceasta si Casa de vanatoare". Din cateva fotografii facute la sfarsitul secolului al XIX-lea iese in evidenta caracterul arhitectural turcesc.
Violeta Zonte, directorul Directiei pentru Cultura, Culte si Patrimoniu Cultural National Timis, spune ca imobilul este incadrat pe lista de monumente istorice a judetului, dar nu exista fonduri pentru a-l reabilita. Dorel Demea, primarul din Sanandrei, afirma ca fostul castel ar fi fost cumparat de la CAP de un om de afaceri, inca de la inceputul anilor ’90, cu un milion de marci germane. "Nici macar nu e castel, e o doar o casa mai mare. Nu a fost niciodata al contelui Mercy, poate i-au dat aceasta denumire pentru ca satul se numea inainte Mercydorf. Dupa ce a fost cumparat, nu s-a mai facut nimic", afirma Demea.
Castelul Mocioni – transformat in casa de cultura
Castelul de la Foeni a fost construit in 1812, de catre Andrei Mocioni de Foen. Constructia se asemana cu cea a unui conac de mari proportii, care se remarca prin frontonul decrosat. Acesta este sustinut de sase coloane de piatra masive, care inchideau o terasa prin care salonul principal comunica cu parcul. Castelul a avut mai multe destinatii, printre care cea de Casa de educatie nationala (1939), apoi sanatoriu (1949). Sotia lui Andrei Mocioni a lasat mostenire domeniul unui nepot. Castelul este administrat de primaria localitatii, insa este intr-o stare avansata de degradare. Cladirea este ocupata doar in proportie de 50%, gazduind Caminul Cultural, biblioteca si gradinita. "Consiliul Judetean Timis va realiza un studiu de fezabilitate pentru a vedea de cati bani este nevoie pentru consolidare, mai ales pentru acoperis si pentru exterior. Cel mai problematic este acoperisul, cu interioarele este mai bine", a declarat primarul comunei, Miomir Cizmas.
Palarii la castel
La Periam functioneaza si acum o fabrica de palarii, in vechiul Castel al Palarierului. In anul 1890 Primaria Periam si Breasla Mestesugareasca Periam stabilesc amplasamentul viitoarei fabrici de palarii. Principalul actionar al fabricii a fost Ioan Korber. Infiintarea propriu-zisa a fabricii a avut loc in anul 1892, sub denumirea de "Korber" – Fabrica de palarii si closuri. Fabrica s-a construit pe un teren de circa doua ha, destinat initial construirii de locuinte. Pana in anii ’50, Fabrica de palarii din Periam avea parteneri mari in Europa: Isac Naylor&Co (Bradford), Wollimex (Zürich), Gebruder Schmidt (Basel), Oscar Feustel (Lengfeld). Fabrica a fost nationalizata in 1948, iar cladirea a intrat in patrimoniul statului roman. si acum, la Periam, in aceeasi cladire, functioneaza o fabrica de palarii. Patronii au facut investitii de circa 20.000 lei noi, in sisteme de incalzire si renovari complete. Ca mai in toate cazurile, imobilul este acum revendicat de o persoana din Alba Iulia.
Ruinele, pradate
Mare parte din aceste monumente istorice ale Romaniei au fost vandute sau retrocedate, iar apoi au fost lasate "sa moara". Este cazul conacului de la Rudna, comuna Giulvaz. Satul era, odinioara, "imparatia" baronului Nicolici. Conacul (construit in secolul al XIX-lea) a devenit, pe la inceputul anului 1946, casa de promenada, apoi subunitate de graniceri, iar prin anii ‘60, dupa nationalizare, a ajuns sediu al CAP-ului. Dupa 1989, conacul a fost furat pe bucati: usi, geamuri, parchet, mobile. Urmasii ultimului proprietar au revendicat conacul. L-au si primit, insa nu au mai fost interesati de soarta lui, asa ca, in urma cu aproape sase ani, l-au vandut unei femei care locuieste in Germania. "Terenul apartine fratelui femeii. Dupa ce l-au cumparat, au reparat acoperisul si in rest nu au mai facut nimic, e parasit. Nu locuieste nimeni in el. Le-am trimis somatie ca nu au voie sa modifice nimic in imobil, deoarece este inclus in patrimoniul national. Este pacat, am mai avut discutii cu persoane interesate sa-l cumpere, dar nu putem face nimic", a declarat primarul din Giulvaz, Ioan Gilinger.
"Petala", retrocedata familiei Mociornita
Un alt conac reprezentativ candva pentru Timis este cel al generalului Vintila Petala, din Clopodia, comuna Jamu Mare. Ex-ministru al fortelor armate al fostului Partid Liberal, generalul Vintila Petala a preluat castelul la sfarsitul secolului al XIX-lea, de la primul ministru maghiar Sandor Wekerle. In 1951, la nationalizare, generalul Petala si rudele sale au fugit din tara, inainte de a fi deportati. O perioada, conacul ridicat in 1840 a ramas in paragina, fiind apoi retrocedat Mariei-Rose Mociornita, stranepoata generalului.
Muzeul din Sannicolau Mare, in Castelul Nako
Doua vechi castele au devenit muzee. Este vorba despre Castelul Huniade, din Timisoara, care gazduieste Muzeul Banatului, si de Castelul Nako, care este acum sediul Casei de Cultura si al Muzeului orasului Sannicolau Mare. Castelul care a apartinut familiei Nako s-a pastrat aproape intact. Conform monografiei orasului, castelul a fost mereu un muzeu in care erau expuse obiecte de o valoare deosebita, aflate in colectia personala a familiei Nako: picturi, mobilier, o statueta Carducci din Venetia, trofee vanatoresti, sculpturi in bronz. Sufrageria era decorata cu o colectie de portelan antic japonez, precum si cu cateva copii dupa Rembrandt si Tizian, care completau valorile muzeului. Toate aceste valori s-au pierdut fara urma dupa 1919. Dupa primul razboi mondial, cand familia Nako s-a mutat in Ungaria, vasta proprietate, acoperita cu o padure de brad, precum si cele 1.500 de jugare de pamant, pe care se aflau ferme, gradini, sere de iarna, livezi, au fost vandute pe parcele. Castelul a fost impartit in doua, padurea a fost devastata, iar mobila a fost imprastiata cu bucata. Intre anii 1949-1951 si 1953-1955 aici a functionat scoala de tractoristi si scoala Agricola. Din 1975, Castelul Nako a fost preluat de primaria din localitate, care a amenajat Muzeul "Bela Bartok", inaugurat in 1981. Dupa 1989, aici au mai functionat o discoteca, o sala de forta si un club de calculatoare.
» Pradate
Conacul Gudemus, din satul Gad, conacul Hodoni, conacul Csekonits, din Jimbolia, Liptay, din Lovrin, ori cel din Masloc sunt cateva din locurile cu istorie despre care nu mai stiu decat, poate, localnicii. Din imobilele ridicate din secolul al XVI-lea pana in secolul al XIX-lea nu a mai ramas mare lucru, unele s-au prabusit, altele mai au doar niste ziduri si, in cazurile mai fericite, au fost intretinute cat sa nu se darame. Toate au fost pradate de-a lungul timpului. In timp, o parte din ele s-au transformat in scoli, CAP-uri, IAS-uri ori cazarme.
