» Un tanar de 23 de ani, din Intorsura Buzaului, castiga bani buni din vanzarea de carute artizanale pentru pensiuni sau restaurante in stil rustic.
» O mureseanca impleteste tot felul de "minunatii" decorative din panusi, pe care le vinde tot proprietarilor de pensiuni agroturistice.
E greu de crezut ca un tanar de 23 de ani, student la Drept intr-unul din centrele universitare mari ale Romaniei, este pasionat… de carute. Ovidiu Baciu, din Brasov, are chiar o afacere in acest domeniu. L-am descoperit pe Internet, unde si-a facut o pagina speciala. Pagina cu carute. Abia am ajuns in Brasov, pe DN1, de atatea masini. Aglomeratie de motoare pe metrul patrat, ceva de speriat! si Ovidiu face carute in epoca masinilor…
Reinventarea carutelor
Nu e impotriva naturii, nici pomeneala. E o afacere pana la urma. Ovidiu ne povesteste ca a vazut prin Brasov, in fata unor terase pe la niste pensiuni, tot felul de lucruri de artizanat. Dar mai ales carute. Dau bine – imagine arhaica. Asa s-a gandit ca si la el in oraselul de unde se trage sunt multe carute. Ba si prin satele din jur. Ca in orice sat din Romania, fireste. Carute care mor. Lasate de izbeliste. Aruncate prin cine stie ce colt, prin gradina, in hambar, desfacute, sa le manance cariile, nu alta. Ce mai e o caruta in ziua de azi? Nici sa mergi cu ea pe sosele nu mai ai voie. Drumuri de pamant nu sunt. Gata, la gunoi cu ele! Pana si taranii le-au dat uitarii, ca si-au luat si ei masini. Dar uite ca un asemenea atelaj poate fi totusi valoros. Exact ca tablourile bunicii sau masina de cusut de la 1900. Asa si-a dat seama tanarul nostru din Brasov ca o caruta nu-i chiar de colea, doar de aruncat. O poti face ca noua, fara prea mult efort.
"Mostenire" de la bunic
Asa s-a apucat, cu doi ani in urma, de treaba. S-a dus la un vecin, l-a intrebat de caruta, ala o avea uitata de ani buni in curtea lui. Dar Ovidiu n-a luat-o pe degeaba, ci pe bani, pe cateva sute de lei. Sa fie multumite ambele parti. Pe urma, si-a dus noua achizitie la el acasa. si s-a pus pe treaba. L-au mai ajutat si parintii. Are caruta o inima, adica axul central, mai are si jug. Era in regula. Trebuia doar "trezita" din amortire. Lemnul a fost tratat contra ciupercilor, fierul – vopsit si gata. Munca n-a durat mai mult de trei zile. Pe urma, a urmat anuntul in ziar: "Vand caruta restaurata". Mai tarziu, studentul la Drept a aflat ca ceva il lega de atelajul sau. Ca sa vezi cum e viata: caruta asta fusese facuta, cu zeci de ani in urma, chiar de bunicul sau, care a fost fierar la Intorsura Buzaului. Dar sa revenim la anuntul din ziar. Imediat a rasarit un client. A cumparat-o cu 1.000 de lei. Asa a inceput afacerea cu carute a lui Ovidiu.
30 de cocii vandute in doi ani
Daca a vazut ca treaba merge, omul si-a incropit un mic atelier la el acasa, la Intorsura Buzaului. si-a luat uneltele necesare si, pe urma, hai pe la vecini sau prin satele apropiate de orasul sau. "Aveti carute de vanzare?", intreba el. "Avem", raspundeau taranii. Unii il priveau cu surprindere, ceva de genul: asta n-are ce face. Dar baiatul stia exact ce vroia. Cel mai important era ca atelajele cumparate de el sa aiba toate componentele in dotare. Mai ales sa aiba roti, pentru ca acestea sunt cel mai greu de facut. Hai, ca la celelalte componente ale carutei te mai descurci, dar la roti iti trebuie neaparat un mester rotar sa le faca, e treaba grea. Vremea a trecut, carutele tot apareau, ieseau ca din pamant, de unde zaceau.
In doi ani, Ovidiu Baciu a restaurat vreo 30 de cocii, cum se zice la caruta in Transilvania. Le lua cu cateva sute de lei si le vindea cu ceva mai mult de atat, pana la o mie de lei. Cei mai multi clienti au fost din Brasov. Dar au fost si doi din Bucuresti. Le-a vandut pe la pensiunile turistice, la restaurante, dar si unora care si-au facut case de vacanta si doreau sa le garniseasca cu ceva specific zonei.
Afacere in ascensiune
Intrebarea e ce-o sa faca Ovidiu dupa ce termina facultatea. Mai are un an si isi da licenta. El e hotarat sa nu se lase de treaba cu carutele. De unde, la inceput, a fost si pentru el ceva nostim, acum i se pare o afacere in toata regula. si daca te gandesti ca in Romania sunt peste 4.000 de pensiuni, ca sa nu mai vorbim de terase si restaurante, plus cei care isi fac o vila si vor ceva frumos in curtea lor, ceva original, pai, atunci e clar ca piata e mare cat o tara. Ca sa nu mai vorbim de atelajele in sine, ca sunt o gramada inca pe roti, colinda satele in lung si-n lat. Plus "bolizii" care zac prin magazii. "Vreau sa fac un atelier mai mare. M-am gandit la o investitie de vreo 6.000 de lei", zice tanarul intreprinzator. Dar nu vrea doar sa restaureze carute, ci sa faca si unele noi. Pentru asta are nevoie de un mester rotar. Pentru roti.
Comenzi pe Internet
Carutele sunt de mai multe feluri. Au diverse forme, unele sunt mai incarcate cu tot felul de elemente, altele – mai simple. Exista carute transilvanene, moldovenesti si asa mai departe. Ovidiu e convins ca atelajele moldovenesti sunt cele mai frumoase, tocmai pentru ca au o structura mai complicata, sunt mai mari. si el nu vrea sa faca orice fel de lucru, ci numai carute originale, dupa modelul din vechime. si, mai ales, sa fie perfect functionale. Daca vrei sa le pui un "motor", adica un cal, ai si plecat cu atelajul. Acum, in sezonul rece, treaba e "moarta". Chiar daca se zice ca iarna iti faci car si vara caruta. Dar oricum el are treaba toata vara. Le cumpara, le repara, le vopseste. Clientii il cauta pe Internet. Are acolo poze cu diverse modele. Clientul isi alege ce vrea sa cumpere.
Da comanda, pe urma vine si isi ia atelajul. Caruta e urcata intr-o furgoneta. Se poate chiar dezmembra. Atelajul. Pe urma, il faci la loc cand il pui in fata casei, a pensiunii, a restaurantului, unde vrei. Sa-l admire lumea. Amintiri ale unei lumi demult apuse…
Afacere din frunze de porumb
Sa castigi bani din frunze nu-i usor. Iti trebuie talent. Nu orice frunze, ci alea de la porumb. Panusi, asa le zice. Toamna sunt uscate, dupa ce recolta a fost stransa. Se duce omul cu sacul pe camp si culege frunzele. Vine cu sacii acasa. Pe urma, isi ia toata familia la lucru. Toata iarna muncesc toti la impletit panusi. Trebuie sa-si protejeze mainile cu manusi, altfel se taie in frunzele alea uscate, care pot fi ca niste cutite. Ce poti sa faci din frunzele de porumb? Flori, de exemplu. Ies niste buchete frumoase. Daca ai si imaginatie la aranjamentele florale. Mai faci cutii de diverse marimi, bune pentru femei mai ales, sa-si tina brosele in ele. Mai imbraci si sticle in impletiturile astea. Poti sa faci si cosulete, dar si rogojini. Rogojinile se agata pe pereti.
Mobila cu 150 de lei
Se primesc comenzi de la cei care si-au facut vile, de la pensiunile turistice, de la restaurante. Marfa nu ramane pe stoc, totul se vinde. Preturile nu sunt prea mari, pleaca de la 5 lei pentru un cosulet si ajung pana la 50 de lei pentru o rogojina. "Vrea lumea sa-si puna ceva deosebit in casa, la pensiune, pe unde mai are nevoie", zice femeia, care si-a facut intre timp si un magazin. Magazinul de panusi. Dar nu s-a limitat doar la atat. si-a diversificat productia in ultimii ani. Face si covoare din carpe. Carpe simple, de sters praful. si ele pot fi impletite. Ies niste culori frumoase, pentru ca se intercaleaza rosul cu galbenul si albastrul. si alte culori. Pe urma, mai e rachita. Familia Barabas face scaune din rachita, mese.
Un set costa de la 150 pana la 350 de lei. Daca un cosulet din panusi se impleteste intr-o ora, la un scaun din rachita lucrezi o saptamana. Dar tot prin tehnica impletirii se face si "mobila". Un covor din carpe costa 180 de lei. De pus pe jos. "Cererea e tot mai mare, si de la pensiuni, dar si de la proprietarii de vile", ne asigura interlocutoarea. Asa e cu vilele astea: betoane si termopane in stil occidental, dar sa mai fie si ceva autentic, satesc. Ca, vorba aia, sangele apa nu se face.
» Toata familia, la impletit
Asta a fost o meserie de pe vremea bunicilor. Pe vremuri, femeile din sate se adunau la claca, iarna, sa impleteasca panusi. Apoi s-a pierdut obiceiul. Au aparut covoarele persane, cutiile din plastic, cosurile chinezesti. S-a schimbat moda. Cand toata lumea credea ca "adio panusi!", uite ca mestesugul panusilor a reinviat. In judetul Mures, in comuna Chendu. Acolo am intalnit-o pe Ghizela Barabas. O femeie mica de statura, intre doua varste, care era cu un ochi la sacii cu panusi, adusi de pe camp de familia ei, si cu alt ochi la marfa deja expusa pe marginea drumului, pe soseaua care vine de la Brasov si urca spre Targu Mures. Panusile au fost salvarea bugetului unei familii dintr-o zona unde numai din agricultura iti castigi existenta. Mai ales ca Ghizela a ramas si fara serviciu cu opt ani in urma.
Asa ca nevoia a impins-o sa redescopere un vechi obicei local. Cel cu panusile impletite. Noroc ca frunze de porumb sunt cate vrei! si cum iarna e si ea grea si lunga, tocmai bine, stai in casa cu toata familia si impletesti. Sot, sotie si doi copii, plus mama si mama-soacra. Maini multe care scot intr-o iarna sute de impletituri. si pe urma, la primavara, incepe comertul.
