Bucureştiul devine neîncăpător, blocurile au ajuns mai înghesuite decât ţigările într-un pachet, iar locuitorii metropolei luptă pentru spaţiul personal. Dacă în alte state europene distanţa dintre clădirile învecinate se calculează cu precizie matematică, în funcţie de climă şi de densitatea construcţiilor din zonă, în România se obţin autorizaţii de construcţie pentru imobile care nu respectă reguli urbanistice de bază. Tot mai adesea apar situaţii în care distanţele dintre clădiri permit, cu puţin efort, să sari în balconul locatarului din blocul vecin. Alţii sunt privaţi de lumina naturală în apartament tocmai pentru că o clădire-turn a „crescut” la câţiva metri de ferestrele apartamentului personal. Specialiştii susţin că singura normă care reglementează în România distanţele minime dintre clădiri este o prevedere din Codul Civil de dinainte de cel de-al doilea Război mondial.
„Cine v-a pus să vă faceţi geamurile doar pe o parte?!”
Roxana Mara Tămaş locuieşte pe Strada Foişorului 107-109, intersecţie cu Zizin, din sectorul 3, într-un apartament pe care l-a cumpărat în 2007. La acea vreme, lângă blocul său era un teren viran care îi separa de un bloc de 6 etaje. Între timp, pe acest teren a fost turnată fundaţia unei alte construcţii, lăsându-se şi de o parte, şi de alta distanţe de câţiva metri până la cele două imobile. Asta va face ca toate ferestrele apartamentelor vecine viitoarei construcţii să fie aproape total umbrite. Mai mult, e de părere femeia, locatarii nu vor avea intimitate, cei din blocuri vecine putând aproape să sară dintr-un balcon în altul. „Nu mă deranjează că mă vede vecina în pijamale, dar e problema luminii şi apoi faptul că, în caz de incendiu, nu poate intra maşina de pompieri”, spune Roxana Tămaş. Dana Bucur, administratorul celuilalt bloc învecinat noii construcţii, a ajuns şi la primarul general al Capitalei, de unde spune că a primit un răspuns halucinant: „Cine v-a pus să vă faceţi geamurile doar pe o parte?!” şi au fost încurajaţi să meargă în instanţă. „La primării toată lumea ridică din umeri, de parcă nu ei ar fi dat autorizaţia, ne sugerează să-i dăm un judecată”, spune Dana Bucur.
Distanţa legală
între vecini: 1,90 m!
De cealaltă parte, reprezentantul firmei constructoare, Nicu Petre, dă vina pe constructorii blocurilor mai vechi. „Avem autorizaţie de construcţie, toată documentaţia este beton. E problema lor dacă şi-au luat ţeapă cu constructorul lor, care a muşcat din caşcaval”, explică Nicu Petre, care susţine că blocul vechi e construit în consolă, adică etajele superioare ies mult în lateral, apropiind clădirile. Proprietarii celei noi, Daniel Şoldea şi Piti Constantin, care investesc în imobil în jur de 4,5 milioane de euro, spun că ei respectă distanţă din acte – de 3 metri – şi că au lăsat chiar mai mult. Sandu Alexandru, decanul Facultăţii de Urbanism din cadrul Universităţii de Arhitectură „Ion Mincu” din Bucureşti, explică aceste anomalii prin lacunele actualului Cod Civil. „Noi ne luptăm de aproape 3 ani pentru introducerea unor reglementări privind distanţele dintre clădiri, dar nu ne ascultă nimeni. Ne ghidăm încă după un Cod Civil de dinainte de război, unde apare că e nevoie de 1,90 m până la gardul vecinului”, spune arhitectul. În alte oraşe europene distanţele se calculează după formule foarte ferme. „La noi este incoerenţă totală, inclusiv cu iluminarea locuinţelor. Spre exemplu, Ministerul Sănătăţii a dat un ordin conform căruia este obligatoriu ca toate încăperile locuinţei să fie însorite timp de 2 ore pe zi, ceea ce face ca 90% din clădiri să nu fie viabile”.
Un bloc de lux, piaza rea a unei case din 1920
Scenariul se repetă şi într-o zonă protejată, tot în sectorul 3. Raluca Baran locuieşte pe strada Paleologu 28, colţ cu Zborului, într-o casă construită în 1920, care face parte din zona protejată Negustori-Mântuleasa. Lângă această casă, acum câteva luni au început lucrările la un bloc de locuinţe cu 7 etaje. „Panoul de identificare al construcţiei care se afişează la fiecare şantier arăta că va fi destul de aproape de casa noastră, dar nu era chiar lipită la calcan. În final, am aflat că o să se lipească, deşi pe autorizaţia 680/2009 nu este scris nicăieri cuvântul calcan”, explică Raluca Baran. Asta i-a determinat să-şi dea vecinul în judecată. Printre argumentele aduse de cele 4 familii din casa cu vechime este faptul că „în zona protejată nu se poate construi fără un PUZ, or, noi avem dovadă de la Primăria Capitalei că nu au PUZ. De asemenea, în această zonă nu se poate depăşi un regim de înălţime mai mare de 16 m, or, dumnealor fac o clădire de 32 m”. Nu în ultimul rând, ca să să lipească la calcan, trebuiau să aibă de la Ministerul Sănătăţii un aviz, după efectuarea unui studiu de însorire. Zilele trecute, Primăria Capitalei a răspuns solicitării familiei Baran că, în urma verificărilor, s-a constatat că PUD-ul (planul urbanistic de detaliu) pentru Zborului nr. 11, sector 3, a fost aprobat cu încălcarea legii şi se vor face demersuri pentru anularea acestuia.
Primăriile, „mai receptive la o mică şpagă decât la respectarea legii”
Proprietara blocului în construcţie, Voislava Juriţa, susţine că are toate documentele în regulă. „Nu există instituţie de profil la care să nu mă fi reclamat, însă specialiştii au venit, au verificat şi nu au avut ce să ne facă”, explică proprietara. Legat de lipsa avizului de contrucţie de la MCC, dat fiind zona cu încărcătură istorică, femeia precizează că i s-a cerut doar un aviz de la Ministerul Culturii pentru demolarea vechii clădiri, nu şi unul, ulterior, de construcţie. Specialistul contactat de RL, prof. dr. arh. Adriana Matei, decan al Facultăţii de Arhitectură şi Urbanism din Cluj, susţine că, în condiţiile date, autorizaţia ar avea unele probleme: „Nu se poate construi fără un PUZ fiind vorba de o zonă protejată. Mai mult, PUD-ul prezentat este o glumă, deoarece nu aduce niciun fel de informaţie privind dimensiunea volumului existent (amprenta la sol) şi nici a celui propus. De asemenea, este nevoie de retrageri H=D (înălţimea clădirii egală cu distanţa) pentru a permite iluminarea naturală a clădirii existente vecine. Şi tot conform legii, trebuie să ai acceptul vecinilor”. Arhitectul mai spune că, dincolo de acordul MCC, care ar trebui să stabilească regimul de înălţime admis în zonă, ar mai fi fost nevoie de integrarea într-un context existent, pentru că pot apărea probleme legate de tasări diferenţiate ale terenului şi pericol de surpare din momentul începerii săpăturilor, precum şi acoperirea ferestrelor clădirii deja existente. Dosarul nu prevede nimic din toate acestea. „Consider că locatarii au tot dreptul să dea în judecată beneficiarii, dar, din păcate, primăriile sunt mai receptive la o mică şpagă decât la respectarea legii”. Primăria Sector 3 a refuzat, mai bine de o lună de zile, să ofere RL informaţiile publice despre documentaţia care a stat la baza eliberării celor două autorizaţii de construcţie.
Instanţa a decis demolarea, imobilul creşte vertiginos
Un alt caz, de data aceasta din sectorul 1, a trecut deja prin instanţă. Ilinca Vârtej locuieşte cu soţul său într-o casă din 1938 de pe strada Plaviei şi, deşi au obţinut în 2007 o hotărâre judecătorească definitivă pentru demolarea construţiei care se ridică perete în perete cu locuinţa lor, construcţia continuă să se ridice. Ba chiar a ajuns deja la P+2E, cu toate că autorizaţia iniţială era pentru P+1E. „Totul a început în 1999, când, întorcându-ne dintr-un concediu, am avut surpriza să vedem că lângă noi se construieşte această clădire. Când le-am cerut autorizaţia, au răspuns că o vor lua ulterior. Am făcut plângere, au primit o amendă şi abia apoi au obţinut autorizaţie de construcţie”, spune Ilinca Vârtej.
În ciuda hotărârii judecătoreşti de demolare, Adrian Urichianu – proprietarul clădirii – a obţinut o a doua autorizaţie, în 2009, şi a lărgit proiectul, adăugând cel de-al doilea etaj. „Cu domnul Urichianu nu am putut discuta, pentru că trece la ameninţări când spunem că nu ne dăm acordul. Chiar a trimis unele persoane dubioase să ne ameninţe. Înţeleg că dânsul a lucrat în miliţie şi bănuiesc că nu se poate desprinde de vechile practici de intimidare”, mai spune Ilinca Vârtej, care a dat mai bine de 10.000 de euro pe cheltuielile judecătoreşti de până acum. Adrian Urichianu este soţul canotoarei Sanda Toma. Contactată de RL, sportiva a răspuns cu o întrebare: „Cum vă permiteţi să mă întrebaţi aşa ceva?” şi a încheiat brutal: „Nu am legătură cu acest imobil. Sunaţi la primărie”.
În ţările nordice, distanţele între clădiri sunt mai mari şi pentru că lumina naturală este mai puţin prezentă decât în România. În Grecia, în Salonic, în schimb, se păstrează distanţe mai mici, pentru că însorirea este mai puternică, dar regulile sunt stricte.
