Mai degrabă ar trebui să-i spun „bi-jurnal”, ca bienală sau bilunar, pentru că, la două zile, consemnez ce s-a mai petrecut.
„Hors Satan”/ „Piei Satană „ de Bruno Drumont începe teribil de plicticos, cam ca precedentul, „Flandres”, cu doi actori cu feţe de mutanţi la prima generaţie încălţată, ba ea şi puţin emo-screemo, o pocitanie, ca, până la urmă, să fie cât se poate de poetic, printre crime şi descântece senzuale de exorcizare!
„Et maintenant on va ou ? „/ „Şi acum încotro?” e o încercare ingenioasă de a împăca musulmanii şi creştinii care trăiesc într-un sătuc în care femeile sunt mai înţelepte, şi se ajunge doar la un impas, când se pune problema de a îngropa pe unul dintre tinerii pieriţi din pricina nesfârşitelor conflicte absurde.
Ieri, 18, a fost şi mult aşteptatul film românesc cu titlu englezesc „Loverboy” (cineva sigur va avea obiecţii!), despre care aflăm din caietul program că există ca termen în lumea interlopă- e cel care adună „fete” pentru export. George Piştereanu, uşor efeminat, este răul, din nou, ca în „Eu când vreau să fluier, fluier „, iar ea este tot delicata Ada Condeescu (frumoasă ca o zeiţă şi îmbrăcată ca la Hollywood, în vremurile bune, într-o rochie vieux-rose, mai elegantă decât a multor vedete internaţionale).
I-aş putea spune un prequel, pentru că viitorul personajului principal, chiar dacă doar ghicit, e puşcăria, dar şi un sequel, pentru că ajung să iasă împreună cei doi, de bunăvoie, şi se aduce vorba şi de celebra pizza.
Regizor nu mai e Florin Şerban, ci Cătalin Mitulescu, care mai aduce aminte, pe ici, pe colo, de „Rina” a Ruxandrei Zenide, şi ne sufocă, după moda românească, cu vulgarităţi, care aici n-au avut efect la public, care a aplaudat însă la sfârşit şi a fost numeros, la ambele vizionări de la Sala Debussy- vreo 2000 cu totul, ceea ce nu-i rău deloc.
Pe scenă, a urcat mare parte din echipă, inclusiv Daniel Mitulescu, co-producătorul, şi foarte norocosul, în ultimii ani, Ion Besoiu. Actorul a mai ajuns aici, după o lungă pauză după premiatul de decenii „Răscoala” lui Mircea Mureşan, mai întâi cu Fanny Ardant, ca regizoare care a filmat în România şi apoi la Veneţia cu „Francesca ” lui Bobby Păunescu, unde e tot bunic, mai puţin dărâmat (pe ecran) decât acum, când e victima unei bătrâneţi, de care are grijă Coca Bloos. Ea a fost recent răsplătită la UNITER, unde are mai mult noroc de roluri, excepţie, „Occident” de Cristian Mungiu şi vocea de neuitat din pelicula juratului de la Cinefondation, 2011, a lui Corneliu Porumboiu, şi magistralul „A fost s-a n-a fost”. De remarcat Bogdan Dumitrache, poliţistul mai izbutit decât în serialul HBO „În derivă”.
Ar mai fi două amănunte : filmul norvegian, de exemplu, a fost însoţit de ambasadorul şi ministrul culturii, şi lumea a venit în număr mare, deşi prima proiecţie a fost simultan cu aşteptata „Cucerire”, despre Sarkozy şi fostele alegeri amestecate cu viaţa sa de familie, care între timp, s-a dres considerabil ! Dacă ar şti omul dinainte!
Cannes-ul şi foiletonul Kahn (DSK), care se citesc la fel, continuă. Oare cine va avea câştig de cauză mediatică?
VA URMA
Din epidodul viitor : ziua cea mai frumoasă-17 mai, perfectă de la un cap la altul, de la filmul lui Kaurismaki şi până la întâlnirea cu Belmondo, şi pagini întregi din dicţionarul de cinema francez.
Din capitala filmului: Cannes, cu sprijinul sponsorului Silva Dark ,
Irina-Margareta Nistor
