„Doamnă, nu mai pot, mă bate tot timpul şi mama, şi un frate mai mare, nu vreau să mai ajung la spital, nu mai suport!” Strigătul acesta de ajutor al unui băiat de 15 ani de la ţară a fost auzit, la capătul firului, de consilierii de la Asociaţia „Telefonul Copilului” – 116111. Fugise de acasă şi voia să se omoare, sătul de bătăile brutale, flămânzit şi împiedicat de părinţi să meargă la şcoală. Şi-a găsit salvarea într-un centru de plasament al Direcţiei de Protecţie a Copilului. În 2010, numărul copiilor care au telefonat să ceară ajutor pentru a scăpa de familia lor aproape s-a dublat faţă de 2008, crescând de la 107 cazuri la 198. Totodată, a crescut şi numărul părinţilor care cer autorităţilor să le ia în custodie copiii, pentru că nu şi-i mai pot întreţine din cauza sărăciei.
Cartea nu ţine de foame
Cătălina Florea, directorul executiv al Asociaţiei „Telefonul Copilului”, ne-a spus că abuzurile cele mai frecvente de care fug aceşti copii sunt cauzate de sărăcie, de certurile tot mai dese din familie şi de interdicţia de a mai merge la şcoală. „Tot mai mulţi copii, mai ales în mediul rural, sunt ţinuţi acasă pentru a fi trimişi la muncă. Ei caută o evadare, vor să fugă, chiar fără o ţintă anume. Nu cer neapărat la centrele de plasament”, ne-a explicat Cătălina Florea. Unii dintre ei sunt preluaţi însă de centrele de plasament ale Direcţiilor de Protecţie a Copilului, iar alţii sunt reintegraţi în familii. Copiii abuzaţi, care îşi caută salvarea într-un centru de plasament, reprezintă doar o faţetă a fenomenului. Cătălina Florea spune că se întâmplă deseori şi invers: tot mai mulţi părinţi sărăciţi de criza economică „sună şi cer instituţionalizarea temporară pentru copiii lor, pentru că nu mai pot să şi-i întreţină”. Bogdan Simion, preşedintele Federaţiei Organizaţiilor Neguvernamentale pentru Copil, pune numărul tot mai mare al cazurilor pe seama problemelor economice, dar şi a unui alt fenomen: „Foarte mulţi copii au fost lăsaţi singuri în România, iar părinţii lor au plecat la muncă în străinătate. În urma crizei, multora dintre aceşti copii părăsiţi nu le mai sunt trimise resurse”.
„La iarnă, ne aşteptăm la un dezastru”
„În ultima săptămână, nu a fost zi în care o familie să nu ceară ajutor. Principala cauză e sărăcia şi sunt foarte mulţi părinţi care cer pentru copiii lor o măsură de protecţie pe o perioadă limitată. Spun că vor să plece în străinătate pentru a încerca să-şi găsească de muncă, apoi îşi vor lua copiii înapoi”, ne-a explicat Alina Iftode, purtător de cuvânt al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului din Bacău. Criza economică a afectat totodată şi autorităţile statului, care ar trebui să atenueze neajunsurile acestor familii. Sistemul, şi aşa şubred, nu mai funcţionează. „Suntem asaltaţi cu cereri şi din partea familiilor, şi din partea autorităţilor locale. Când le ceri primarilor să-şi asume responsabilitatea, încep: că n-avem oameni, că n-avem bani de benzină. Nimeni n-are.
Acum e cald afară, dar la iarnă ne aşteptăm la un dezastru”, relatează Alina Iftode situaţia de la Bacău. Teoretic, responsabilitatea protecţiei copiilor revine în primul rând Serviciilor Publice de Asistenţă Socială din cadrul primăriilor şi abia apoi, dacă acestea sunt depăşite de situaţie, cazurile ajung la Direcţiile Generale judeţene. Ca şi cum nu era de ajuns, recent, Guvernul a desfiinţat Autoritatea Naţională pentru Protecţia Familiei şi a Drepturilor Copilului, care coordona Direcţiile Generale din judeţe. Aceasta a devenit o simplă direcţie în Ministerul Muncii. „Deocamdată nu mai avem suport metodologic, încă nu se ştie nimic”, ne-a spus Alina Iftode.