Cu mai puţin de doi ani în urmă, Karl-Theodor zu Guttenberg era un nume aproape necunoscut: un tânăr parlamentar german, de care, în afară de colegi şi câţiva jurnalişti, nu auzise mai nimeni. Astăzi, Guttenberg, în vârstă de 38 de ani, este cel mai tânăr ministru german al Apărării şi este considerat un potenţial urmaş al Angelei Merkel. Cum a devenit atât de repede atât de popular, este o întrebare pe care şi-o pune din ce în ce mai multă lume – şi nu numai în Germania.
Intrat în politică în 2002, Guttemberg a urcat în viteză teptele ierarhiei partidului său (aripa bavareză a creştin-democraţilor). În acelaşi an, a ajuns membru al parlamentului german, rămânând însă pentru o vreme în planul doi. Numit în noiembrie 2008 în funcţia de secretar general al CSU (Uniunea Social-Creştină), a fost chemat în primul cabinet al Angelei Merkel ca ministru al economiei şi tehnologiei în februarie 2009, în plină criză economică. Aici, s-a remarcat atât prin tentativa de a salva de la insolvenţă firma Opel, căutând investori împreună cu firma-mamă General Motors, cât şi prin decizia de a nu acorda ajutorul statului firmei Quelle, lăsând-o pe aceasta să intre în faliment. În octombrie 2009, Guttenberg a fost numit ministru al apărării, într-un moment sensibil pentru armata germană; în urma unui atac aerian al forţelor ISAF din Afghanistan, desfăşurat cu participarea logistică a trupelor germane, au fost ucişi 142 de civili. După ce iniţial numise atacul „corect din punct de vedere militar”, Guttenberg şi-a schimbat poziţia, obligându-i pe inspectorul general al armatei şi pe un secretar de stat, care îi transmiseseră informaţii incomplete, să îşi dea demisia. Totuşi, ministrul este foarte apreciat atât de soldaţi cât şi de populaţia Germaniei, nu în ultimul rând pentru că a fost primul membru al guvernului care nu s-a eschivat de a numi conflictul armat din Afghanistan „război” – un termen ocolit până atunci, din motive istorice, atât de Angela Merkel cât şi, înaintea sa, de fostul cancelar Gerhard Schroeder.
Opusul unui politician-model
Faptul că Guttenberg este la ora actuală în toate sondajele de opinie pe departe cel mai simpatizat politician german surprinde cu atât mai mult cu cât backgroundul său personal este unul total atipic celui al politicianului clasic de după al doilea Război Mondial. În timp ce majoritatea colegilor săi de cabinet şi a foştilor colegi din parlament provin din familii din clasa de mijloc, Guttenberg este un aristocrat get-beget (iar particula „zu” care precedă numele său de familie face asta cât se poate de clar), iar averea familiei sale este estimată la circa 600 milioane de euro. În Germania, o meritocraţie par excellence, multă vreme a fost de neînchipuit că un politician ar putea fi bogat, nobil, sau chiar amândouă, conceptul popular despre cum ar trebui să fie clasa politică fiind modelat în 1968 de elita intelectuală de stânga. Şi totuşi, cetăţenii de rând par să fie fascinaţi de Guttenberg: într-un sondaj recent, 70% din cei întrebaţi afirmă că Guttenberg le este simpatic, 23% l-ar prefera Angelei Merkel drept cancelar (numai 14% o preferă pe Merkel, în timp ce 48% se declară indecişi), iar 35% pretind că ar alege un partid nou, dacă acesta ar fi condus de Guttenberg. Motivele acestui succes sunt destul de clare: în primul rând, pentru că Guttenberg s-a dovedit a fi un om al faptei; cea mai mare reuşită a sa de până acum este desfiinţarea serviciului militar obligatoriu şi transformarea armatei germane într-una profesionistă, impunându-şi decizia nu numai împotriva opoziţiei parlamentare, dar şi a unor colegi de partid. În al doilea rând, comportamentul său faţă de soldaţi a impresionat publicul; când în aprilie şapte soldaţi germani au murit în Afghanistan în urma unei explozii, Guttenberg nu s-a ferit, ca mulţi alţi politicieni, de expunerea mediatică, ci dimpotrivă: nu numai că a participat la înmormântare, dar a şi ţinut un discurs emoţionant, numindu-i pe cei căzuţi „eroi naţionali”. Mai mult de atât, a zburat în Afghanistan şi s-a întors alături de soldaţii răniţi în acelaşi incident. Pentru poporul german, obişnuit să se sfiască – dacă nu chiar ruşineze – de faptele propriei sale armate, naturaleţea gesturilor lui Guttenberg şi seriozitatea cu care a tratat problema au însemnat foarte mult. Astfel, fără să fie un om „din popor” şi fără prefăcătoria unora dintre predecesorii săi, Guttenberg a reuşit să atragă populaţia de partea sa.
Creştin-democraţii, în cădere liberă
Discuţia despre o posibilă schimbare în fruntea guvernului german a fost alimentată de rezultatele extrem de slabe ale creştin-democraţilor în cele mai recente sondaje de opinie, unde aceştia nu mai au decât 29%, cu aproape cinci procente mai puţin decât la alegerile din 2009. Motivele acestei pierderi ar fi, pe de o parte, criza economică din care Germania abia începe să iasă şi pe de altă parte o percepută lipsă de curaj a Angelei Merkel în luarea deciziilor importante. De asemenea, scandalul din ultimele săptămâni iscat de mutarea gării din Stuttgart (care a dus la demonstraţii violente în capitala Baden-Wuerttembergului) a dăunat cancelarei. Aripa tânără a creştin-democraţilor vede deja în Guttenberg „speranţa politică a forţelor conservatoare din partid”; însă „greii” partidului nu îşi doresc încă o discuţie despre cine o va urma pe Angela Merkel, mai ales că speculaţiile conform cărora cancelara Germaniei îi va ceda locul lui Guttenberg în cazul unei înfrângeri în alegerile din primăvară din Baden-Wuerttemberg (un land condus de 57 de ani de creştin-democraţi) nu au o sursă concretă, ci par a fi alimentate de presa conservatoare, zvonurile apărând pentru prima oară în Frankfurter Allgemeine Zeitung şi fiind preluate apoi de Die Welt. Şeful fracţiunii parlamentare a creştin-democraţilor, Volker Kauder, a declarat că „trebuie să conducem, nu să ne dăm cu părerea. Guttenberg este un ministru foarte bun, dar şi Merkel este o cancelară excelentă”. Guenter Krings, vicele lui Kauder, îl susţine: „cei care participă la asemenea speculaţii sunt nebuni”. Nici Angela Merkel nu s-a putut abţine de la un comentariu, afirmând că „nu suntem în laboratorul de fizică teoretică, ci mai avem cinci luni până la alegeri. Nu trebuie să ne încurcăm în teorii despre ce se va întâmpla în cazul a, b sau c”. Analistul politic Gerd Langguth, un bun cunoscător al creştin-democraţilor, este însă de părere că nu se poate exclude o reacţie din interiorul partidului în cazul unei înfrângeri în alegerile din Baden-Wuerttemberg: „Guttenberg ar fi candidatul perfect în cazul în care Angelei Merkel i-ar cădea, cum se spune, o cărămidă în cap”.
Guttenberg, defensiv
Guttenberg pare să fi adoptat o tactică defensivă în privinţa posibilităţii de a deveni cancelar. „Sunt de abia un an şi jumătate în prima sau a doua gardă a politicii, eventual chiar în a treia, şi ar fi absolut greşit să mă gândesc la asemenea jocuri teoretice bizare, cum fac unii”, a declarat el săptămânalului Der Spiegel; „un asemenea zbor la înaltă altitudine se termină de obicei cu o cădere, şi pentru că până acum nu am avut-o, mă aştept zilnic la ea”. Întrebat dacă nu este onorat de încrederea pe care o au în el cetăţenii, a răspuns un „nu” categoric; „mai curând mă sperie, pentru că asemenea scenarii în care cineva joacă rolul unui salvator nu sunt tocmai realiste şi pot duce uşor la supraaprecierea cuiva”. Mai mult de atât, Guttenberg a adăugat că a intrat în politică „ştiind de la bun început că pot să termin cu ea în orice moment”.
Într-o analiză a cotidianului Financial Times Deutschland se specifică, însă, că aceste formulări sună aproape exagerat de umile. Strategia lui Guttenberg de a cocheta cu propria modestie poate funcţiona numai atâta timp cât este şi credibilă. Dacă ar părea calculată, i-ar putea dăuna extrem de mult, stricând imaginea unei persoane serioase şi directe pe care Guttenberg şi-a construit-o în ultimele 18 luni. Însă dacă Guttenberg nu se va împiedica de propriul ego, şansele sale de a o moşteni pe Angela Merkel sunt, se pare, destul de mari.
