9.3 C
București
vineri, 20 decembrie 2024
AcasăLifestyleFoodCaii din Romania alearga degeaba

Caii din Romania alearga degeaba

» Romania face parte, alaturi de Albania si Republica Moldova, din "clubul" tarilor din Europa care nu au, in acest moment, un complex hipic de nivel national.

» Hipodromul de la Ploiesti este blocat de litigiul dintre autoritatile locale si o firma italiana care l-a concesionat in 2005. Nici baza hipica de la Mangalia nu se "simte" mai bine, avand nevoie de modernizare.

» Specialistii straini spun ca Romania are un potential foarte bun, avand in vedere rasele bune de cai pe care le detine. Valoarea exemplarelor scade insa, deoarece nu participa la curse.

» Specialistii cer autoritatilor sa se implice in revigorarea acestui domeniu. Asta in conditiile in care hipismul a devenit azi o industrie care aduce altor tari profituri de miliarde de euro.

Caii stau cuminti, in grajduri, fiecare in "patratica" lui. E liniste. Cand ne apropiem, vin si ei spre noi. Vor sa ne imprietenim. Din gesturi simple, coama aplecata, respiratia scurta, apasata, ca un stranut. Prudenta de ambele parti. Nu ne cunoastem. Dar pe calut parca il stii dintotdeauna. Asa te face sa crezi. Din blandetea lui. E un amestec ciudat de forta si calm. Corpul ii vibreaza, parca ar vrea sa tasneasca afara, la cursa. Poate ca asta vor sa ne intrebe. Trapasii. Cand vor pleca iar in cursa pe care o asteapta, pentru care s-au nascut.

Fantoma din beton
Noroc cu ingrijitorii. Mai scot caii la antrenamente, la alergari usoare. Atat. E liniste. si pustiu, aici, la hipodromul din Ploiesti, unde am fost zilele trecute. si o cladire cenusie. Era, pe vremuri, tribuna. Azi e o ruina. O fantoma din beton, cu geamuri sparte si usi ruginite, din spatele careia numai cainii vagabonzi tasnesc, din cand in cand, sa se ia la intrecere cu trapasii. Peisajul e dezolant inca de la intrarea in acest perimetru. Pe poarta scorojita sunt niste litere negre care amintesc de ceea ce a fost candva in acest loc. Daca vrei sa ajungi la grajduri, trebuie s-o iei pe niste alei inguste, intortocheate, printre ciulini.

Harababura
Dupa ce, in 2002, Societatea Nationala "Cai de Rasa" a fost desfiintata, patrimoniul a fost preluat de Romsilva. Asta inseamna 12 herghelii. Numai ca acum exista o initiativa parlamentara pentru reaparitia altei societati nationale, care sa ia cabalinele de la Romsilva. La randul sau, hipodromul din Ploiesti, care facea parte tot din fosta societate a cailor de rasa, a trecut in administrarea orasului Ploiesti. Autoritatile locale au concesionat hipodromul in 2005, unei firme italiene, specializata in activitatea hipica. Lucrurile s-au blocat apoi, cele doua parti fiind in litigiu de mai bine de un an, ceea ce a dus si la blocarea investitiilor preconizate. Justitia trebuie sa descurce toate itele, dar in acelasi timp a fost lansata si ideea ca hipodromul sa treaca la Romsilva. O harababura totala!

Doar proiecte
Romsilva are alte planuri. Vrea propriul hipodrom, dar un complex hipic dupa standardele internationale. Asta inseamna un loc in care sa se desfasoare toate tipurile de curse de cai. Romania are hipodromuri pe categorii, cum este cel de la Ploiesti, pentru trap. Sau cel de la Mangalia, pentru galop. Cel din urma, care e al Romsilva, are si el nevoie de imbunatatiri. Mai e un hipodrom si la Radauti. Dar un complex hipic inseamna mai mult decat cursele in sine. E nevoie de adaposturi pentru cai, hoteluri pentru echipele din concurs, clinica veterinara, scoala de echitatie, locuri pentru distractie, pentru ca lumea vine acolo ca in vacanta. O asemenea locatie, asezata pe cel putin 100 de hectare, e pentru romani doar un vis. Nimic concret inca. Nu s-a gasit nici terenul. Sunt mai multe variante, fie pe langa Bucuresti, fie la Peris. A doua varianta e mai buna, pentru ca in zona Peris statul are multe terenuri, spune directorul Directiei "Cai de Rasa" din Romsilva, Gheorghe Mohanu. Un complex hipic poate sa coste aproximativ 30 de milioane de euro. Vorbim numai de constructia in sine, nu si de terenul aferent.

La coada Europei
Lipsa unui hipodrom pe care sa aiba loc curse regulate a dus la un fenomen foarte grav, considera Gheorghe Mohanu. "Avem tot mai putini sportivi. Multi pleaca in alte tari, in Germania, Irlanda, Franta. N-ai hipodrom, n-ai concursuri, valoarea cailor scade. Trei tari din Europa nu au nici acum un hipodrom national: Romania, Albania si Republica Moldova", declara oficialul Romsilva. Cu toate acestea, suntem apreciati pentru valoarea cailor nostri. Atunci cand Austria a vrut sa-si refaca efectivele de cai, cu ceva timp in urma, a apelat la ajutorul romanilor pentru rasa Lipitan, de la herghelia Sambata. Relieful, clima, calitatea solului asigura furaje de cea mai buna calitate pentru cabaline. Ne recomanda apoi si traditia de sute de ani in cresterea cailor. Sa nu uitam de perioada interbelica, atunci cand lumea buna de la noi rivaliza cu bogatii Occidentului, atat la cursele de cai, cat si la valoarea cabalinelor din curtea fiecarui proprietar.

Revolutia irlandeza
Noi, romanii, ne plangem mereu ca nu avem turism, nu avem o industrie care sa atraga foarte multi bani, nu avem un brand de tara. Caii ar putea fi o varianta pentru a ne scoate din impas. Cum? Asa cum au facut irlandezii cu zece ani in urma, pentru ca si ei erau in aceeasi "groapa", cum suntem noi azi. Despre toate acestea ne-a vorbit Ovidiu Vajaiala, directorul executiv al Asociatiei "Eclipse Racing" Romania, organizatie din care fac parte crescatori privati ai cailor de curse. Sa revenim la irlandezi. Crescatorii de cai au iesit in strada cu zece ani in urma. Au cerut sprijinul autoritatilor. S-a facut un plan, toata lumea a conlucrat apoi si azi Irlanda e al treilea producator mondial de cai de curse. Asta inseamna ca in fiecare an se nasc in fermele lor 10.000 de manji. Din vanzarea cailor se obtin anual 400 de milioane de euro. La capitolul concursuri, premiile puse la bataie in Irlanda, intr-un sezon competitional, totalizeaza 50 de milioane de euro. Ganditi-va ca un cal cu performante deosebite e vandut acum cu pana la 16 milioane de euro, dupa cel mai recent record mondial. Daca ai un armasar cu renume, pentru monta, poti sa castigi chiar si 180.000 de euro pentru o singura imperechere. si poti sa-l trimiti chiar si la 80 de imperecheri pe an. "Irlandezii vor sa investeasca 13 miliarde de euro in activitatea hipica, in urmatorii sase ani", auzim de la sursa autorizata. Hipismul irlandez a dus la crearea a cel putin 20.000 de locuri de munca, inclusiv in activitati conexe.

Sport national
Pariurile din cursele de cai au atins cote fantastice. Se vorbeste in acest moment de sume care ating 31 de miliarde de euro. Acesta e un total al pariurilor din 12 tari europene. "Jumatate din bugetul realizat in Hong Kong e adus de concursurile hipice. La marile intreceri, Australia e in sarbatoare nationala, la Istanbul e la fel, in Franta se aduna 50.000 de oameni la un asemenea eveniment" – iata ce se intampla la altii. Mai mult, Franta a creat asa-numitul sistem "inter-natiuni", astfel ca la cursele din tara asta poate sa parieze oricine, din orice loc al globului, dar toti banii ajung la Paris, cu tot cu impozitele aferente.

Tigri sau martoage
La noi, in schimb, e multa jale. Aflam de crescatori romani de cai care si-au vandut animalele, in ultimii ani, din cauza lipsei unui hipodrom. Daca armasarii nu concureaza, isi pierd valoarea, fara medalii. E o afacere nerentabila in aceste conditii. Pentru ingrijirea unui cal cheltuiesti, pe an, cel putin 10.000 de lei. Prin sate se organizeaza tot felul de curse ilegale, cai buni riscand sa se nenoroceasca din cauza terenului accidentat. Daca vrei performanta, nu poti decat sa te duci la concursuri din alte tari. Cu un management performant se pot face lucruri bune. Din fericire, avem inca herghelii exceptionale. Dar caii trebuie sa aiba unde sa concureze." Interlocutorul nostru sustine ca, pe langa un complex hipic, mai sunt multe de facut la noi. E vorba de o scoala de echitatie, o autoritate care sa dea licenta jocheilor, antrenori de profil. Strainii spun despre Romania ca, desi e intr-o situatie deplorabila in privinta hipismului, este totusi tara care poate deveni un adevarat "tigru" al Europei. Asta e parerea fostului presedinte al Asociatiei Crescatorilor de Cai din Irlanda, Tony Watkins. "Romania este tara cu cea mai proasta situatie din Europa, dar cu cel mai mare potential din centrul si estul Europei", a spus oaspetele, prezent la un recent seminar de profil organizat in tara noastra.

TOP
» Locul 5 In lume
Hipodromul ploiestean, asa cum arata el acum, este imaginea hipismului romanesc. Dar poate ca numai la noi e posibil un asemenea paradox. Romania este considerata inca o putere mondiala in materie de cai. Statisticile o plaseaza pe locul 5 in lume la numarul de cabaline, cu un total de vreo 900.000, dintre care 10.000 de rasa. Statul are cam 4.000 de cai de rasa, in timp ce la particulari sunt in jur de 6.000 de exemplare de elita. Avem rase de valoare, precum Shagya Araber, Pursange Englez, Pursange Arab, Calul de Sport Romanesc, Hutul, Lipitan, Trapas, Nonius, Ghidran, Furioso North Star.

Cele mai citite

Sferturile Cupei României Betano. Tabloul complet

Faza grupelor Cupei României Betano, ediția 2024-2025, s-a încheiat, dar configurarea completă a sferturilor de finală depinde de desfășurarea a două meciuri de baraj...

Ce materiale de construcție sunt necesare pentru un sistem de conducte fiabil

Pentru a construi un sistem de conducte fiabil, alegerea materialelor depinde de aplicație (transport apă, gaze, lichide industriale, canalizare etc.), condițiile de operare (presiune,...

Belgrad devine prima mare capitală europeană cu transport public gratuit

Capitala Serbiei, Belgrad, va oferi transport public gratuit pentru toți locuitorii și vizitatorii, o inițiativă menită să reducă aglomerația și întârzierile din trafic, potrivit...
Ultima oră
Pe aceeași temă