» De la "Suliti", mai sus de Podeni – asezarea unde a fost gasit actul dupa care s-a atestat documentar infiintarea Bucurestiului – cuprinzi cu privirea intreg plaiul din nordul Mehedintiului, o zona pe cat de saraca, pe atat de frumoasa. Pana departe, se infunda in dreapta si in stanga intinderea ce pare pustie, dominata de inaltimile ei albastre, Varful lui Stan si "Piatra cu puii ei, Closanii", cum a numit-o poetul Ion Pilat.
Cararea se furiseaza printre desele trunchiuri ce cauta lumina parca furata de nemarginirea frunzelor. In adancurile negre din apropiere, ce-ti provoaca fiori reci, "zac batranii si invinsii" – cum se exprima dr. Grigore Draghia de la AFDP Mehedinti, fiu al muntelui, dezradacinat vremelnic si deportat in stepa cu ciulini a Baraganului –, taind piezis calea cu crengile uscate, negre, parca trecute printr-un foc dogorator. O lumina nehotarata, inselatoare, pluteste in stramta carare. E liniste… Din cand in cand, adierea vantului trezeste in uriasa alauta de frunza un sunet ca al Dunarii involburate ce se zareste de pe creasta sau ca al cascadei ce fosneste matasos in fundul prapastiei. De la o vreme, stanca albicioasa rasare printre arbori, care, mai intai se raresc, apoi se micsoreaza, devenind niste tufisuri imbacsite prin care razbate aievea ecoul unor impuscaturi…
"Aici, unde drumul de plaiu" – cum ii zice Angelica Stoican, calauza noastra din Prejna – depaseste vadul vrajitoarelor de la "Trei Ape", se stramteaza, serpuind pe culmea Cornetului, incepe "Cararea Golgotei", asa cum au botezat-o oamenii locului in urma cu aproape sase decenii… "Atunci, aici, militienii din Izverna, ajutati de trepadusii ciumei rosii, au curmat vietile unor tineri din Tr. Severin, porniti in primavara anului 1949 in sprijinul partizanilor din Muntii Cernei, condusi de catre coloneii Uta si Domasneanu.. Odiosul masacru a ramas tainuit mai bine de 40 de ani, desi doua adolescente, aflate cu vitele la pascut, vazusera totul din adapostul frunzisurilor. Iar criminalii erau cunoscuti…
Poteca insangerata
Batrana Maria Vintila este azi singurul martor in viata, pentru ca Ioana lui Branza, copila de atunci, a plecat in lumea vesniciei. Cele vazute i-au marcat pentru totdeauna existenta Mariei, care a trait mereu cu o teama de care nici acum, la venerabila-i varsta, n-a scapat. Amintirea celor intamplate o copleseste si o apuca tremuratul.
"Coborau intr-o veselie culmea inspre Prejna. Mergeau unul dupa altul. In frunte, cel in varsta, cu mersura sireata, le tot arata alorlalti trei tineri ceva cu mana. Unul dintre ei era un copilandru, altul un blond inalt, cu pletele carliontate in vant, radea tare, cu pofta… Ultimul din sir avea parul negru, lung, arata a om tacut…", afirma batrana, in poarta casei din catunul Vintilanilor. Pe cel din fata il cunoscuse, era consateanul ei "Ion al lui Parvanel, unealta comunistilor din Izverna.". Deodata, cel in varsta a zbughit-o inspre tufisuri si au inceput impuscaturile. Tinerii au cazut la pamant, cerand sfasietor indurare. Calaii nu i-au crutat. Maria vazuse mai jos, pe carare, intre stanci, cateva chipuri si unele obiecte care luceau in soare…
"Nu stiu cati erau la panda… Primul a cazut baiatul cu parul negru. Ingroziti, ceilalti doi au fluturat batistele. In zadar… Tarziu am aflat ca ultimii rapusi erau frati, blondul – student la medicina la Cluj, celalalt – elev la Liceul Traian din Severin, iar brunetul (n.n. Eftimiu) si el student la Politehnica… In scurt timp, criminalii au iesit de dupa stanci… I-am recunoscut si eu, si Ioana pe seful de post, pe invatatorul satului si inca doi padurari din Izverna si alti cativa netrebnici… Parca erau nebuni, trageau de au scrijelit piatra din care sareau scantei…", isi aminteste batrana. S-a prabusit si frumosul blond ce-si scosese si camasa alba cerandu-le iertare… Sangele ii tasnea din tampla stanga… Cele doua fete au luat-o la fuga spre vale, prin desis… "Mai mult pe branci – dupa cum afirma Maria –, de-am crezut ca de atata spaima si atatea cazaturi si lovituri voi pierde copilul ce-l purtam in pantec…".
Catunul care moare
Inca oleaca si suntem la Vintilani, catunul cu trei case, uitate de timp, ce aproape stau sa cada, protejat de peretele de stanca. Parca ar fi un cuib de randunici prins de streasina… "Din tata-n fiu – dupa cum afirma Petre, sotul Mariei – noi am trait in intuneric. si azi, la noi e ca la inceputuri. Asa a fost destinul, sa ne ducem existenta de azi pe maine, cu nopti lungi de iarna, de multe ori lipsiti si de lumina lampii, pentru ca nici gaz nu mai gasim. Singura luminita pentru neamul nostru a fost poienita unde ne-am pus casele… Iar paraul ne-a dat apa fara plata…". Batranul slab, inca drept pentru varsta lui, inalt, spune cu durere multa. Crede ca sunt ultimii locuitori din Vintilani. "Copilul ce-l avea atunci in burta Maria si care era legat de aceste locuri ni s-a prapadit nu de mult. Avem altceva de ales decat sa ne purtam crucea pana la capat.".
Rezemata de stalpul portii, desculta, cu naframa neagra pe cap, batrana pe al carei chip poti deslusi inca finele trasaturi ce i-au definit frumusetea in anii tineretii, ne priveste fix, gandind la trecutul pe care i l-am rascolit. "Dumnezeu i-a pedepsit pe criminali si pe complicii lor", zice Maria. Ea crede ca tinerii ratacisera drumul spre Herculane si au ajuns la conacul lui Patrut Parvanel, fratele lui Ion, care i-a calauzit spre moarte… Ticaloasa gazda le-a dat mancare, i-a ademenit sa ramana peste noapte la conacul ei si, in zori, vor fi coborati la Prejna. Avea nevoie de timp pentru a anunta calaii din Izverna ca la el la conac se gasesc partizanii…
Cararea Golgotei de pe Cornet
Pasim pe drumul stramtorat din munte pe care au fost coborati tinerii impuscati. Batranului Petre nu-i scapa nici un amanunt – intre cei sase tineri izverneni care i-au purtat spre sat pe morti s-a aflat doar si el… "Am facut niste pari tapeni – spune sotul Mariei –, de ei am legat cadavrele si am pornit in jos. Cel blond cred ca inca nu murise, mai horcaia din cand in cand. I-am dus pe pari pana la pod, aproape de Vintilani… Aici i-am aruncat intr-o caruta in care am pus fan, dar sangele tot s-a prelins pe drum… Caii i-a manat Ion Bucescu, unul mic de statura, dar tare harnic. A facut-o sub amenintare, ca si noi, cei care i-am purtat pe pari…". Din loc in loc, convoiul se oprea pentru odihna cailor, calaii se adunau in jurul carutei, satisfacuti de isprava lor…
Furati de amintirile localnicilor, ajungem gafaind la "Trei Ape", locul unde se intalnesc cursurile paraielor Vintilani, Cosustea si Polomul. Vedem aievea multimea adusa cu forta din satele de sub munte sa ia aminte ce patesc cei care sprijina "dusmanii comunismului"… Drumul asta insangerat l-a parcurs si Elena Lazar – atunci copila –, munteanca inca zdravana de azi… "O femeie a vrut sa puna o patura peste mortii din caruta – isi aminteste ea –, dar un jandarm i-a smuls-o din maini racnind. O batrana a incercat sa stearga sangele naclait de pe fata tinerilor, dar invatatorul satului a imbrancit-o, suduind-o. Drept pedeapsa, peste doi ani, amarata de ea era trecuta pe lista celor care trebuiau dusi in Baragan.".
Convoiul mortii
Convoiul a strabatut satul, ziua in amiaza mare. Caruta a inaintat incet pe lunga ulita a Canicei si, intr-un tarziu, s-a oprit pentru ultima oara chiar langa scarile primariei din Izverna. Trupurile tinerilor au fost aruncate in tarana din mijlocul drumului spre dispretul total al multimii inspaimantate ce i-a jelit zile in sir. Calistita Pantir spune ca o zi intreaga au fost lasati in praful din drum, dupa care tatal ei, tamplar, impreuna cu Ion Talpes au primit ordin sa faca o lada mare, cu trei despicaturi, in care au fost asezati tinerii, cel mai mic in mijloc. "Mi-aduc aminte – zice Calistita – ca tata si cu Talpes lucrau plangand si blestemau…". Tinerii au fost inmormantati fara preot, in cimitirul din Izverna. si fara sa li se puna la cap o cruce. Doar Gina lu' Mihaila, o brava munteanca, descendenta a celebrei Enaseasca, renumita vanatoare de ursi din Plaiul Closani, a avut curajul ca, 40 de nopti la rand, sa mearga in cimitir si sa tamaie proaspatul mormant.
Martorii tragicului eveniment isi amintesc cum, la Izverna, au venit parintii fratilor Bocarnea – tatal, seful garii din Gura Vaii, iar mama, invatatoare in acelasi sat – care, dupa pozele aflate la militie, si-au recunoscut fiii. Localnicii spun ca, intr-o noapte, sotii Bocarnea, cu sprijinul unor sateni, si-au dezgropat copiii, i-au dus la Severin si i-au ingropat in cimitirul ortodox al orasului. Unde insa nimic nu aminteste ca aici ei isi dorm somnul de veci. Despre neamul demn al sotilor Bocarnea – de loc de prin Tara Barsei – nu se mai stie nimic, nici in Gura Vaii, nici in orasul dunarean. Doar in familia Piringiu, neam de vechi ceferisti de la Gura Vaii, am aflat ca, dupa ce si-au pierdut fiii, sotii Bocarnea au parasit zona impreuna cu Victoria, singurul copil ramas, si s-ar fi stabilit pe langa Bals…
Cu aproape patru decenii in urma, in gara orasului de pe Otet, o batranica in doliu, garbovita, dar cu judecata inca intreaga, putea fi intalnita pe o banca de pe peron, asteptand venirea si plecarea trenurilor… Asa cum facea candva la Gura Vaii, cand isi astepta feciorii sa se intoarca in vacanta de la studii… Era singura consolare a batranei invatatoare…
Pedeapsa Celui de Sus
Daca criminalii n-au fost pedepsiti de lege, i-a pedepsit Cel de Sus…. Boboc, cretinul-sef al militiei din Izverna, la putin timp dupa masacrul pe care l-a condus, a mers calare la raion, la Baia de Arama, a cazut de pe cal, a dat cu capul de piatra si acolo a ramas.
"Vanzatorul" Parvanel a sfarsit in flacari, dupa ce nevasta a pus benzina pe el si a ars in casa. Fratele lui, Patrut, si-a vazut murind la scurta vreme doua neveste si singurul baiat si, apoi, a pus si el mainile pe piept. Sora lor, cea care a anuntat calaii ca la conac sunt partizanii, a damblagit si a trait singura in Izverna, dupa ce si-a pierdut prematur sotul si singurul copil. Nicolae Boanca si-a inmormantat cei trei copii si nu l-a mai rabdat nici pe el pamantul. Asa cum s-a intamplat si cu Nicu Covasala si cu intreaga lui familie. Padurarul Stoican a zacut paralizat in pat timp de patru ani si dupa aia i-a iesit sufletul, iar colegul sau Pantir a avut aceeasi soarta.
» Doar o troita
La Izverna, ca un blestem al celor trei tineri morti si fara cruci, din familiile criminalilor n-a mai ramas in viata nimeni… O modesta troita, prost intretinuta, aminteste de cativa ani de temerarii tineri. "Pentru ca generatiile de azi si de maine sa stie ce a fost atunci, la instalarea ciumei rosii in Romania. si, mai ales, sa nu uite", a precizat inginerul Nicolae Ianos, presedintele AFDP Mehedinti.
