Comuna Apahida este pe cale să devină un punct de referință în domeniul hipismului. Omul de afaceri Dragoș Muntean, care conduce Clubul Sportiv Hipic Royal MSD Sport, a început construirea cele mai moderne baze hipice pentru antrenament din județul Cluj.
”Am investit deja 60.000 de euro și cred că voi mai investi până la 250.000 de euro. Baza hipică va găzdui doi cai de sport și doi mânji, care vor intra în competiții în curând. Capacitatea maximă a acestei baze hipice va fi de 10 cai”, a declarat Dragoș Muntean.
Baza hipică este în curs de amenajare la marginea comunei Apahida, pe un câmp care urmează să devină, conform Planului Urbanistic General, zonă destinată activităților recreative și sportive, inclusiv celor de tip ecvestru. Dragoș Muntean a ridicat deja o clădire care va cuprinde boxele pentru cai, un spațiu tehnic, spații pentru personalul clubului hipic ori vestiare. De asemenea, această investiție va genera aproximativ 10 de locuri de muncă directe, spune Dragoș Muntean. El dorește să creeze un manej descoperit, pentru antrenamentele în sezonul cald, dar și un manej acoperit, pentru antrenamentele din sezonul rece. Acest manej va fi închis cu panouri, care vor păstra în interior o temperatură propice.
Însă complexul sportiv din Apahida nu va aduce doar crearea de noi locuri de muncă în comună, ci și o mai bună recunoaștere pe plan național și internațional. Și asta pentru că cei trei sportivi legitimați la Clubul Sportiv Hipic Royal MSD Sport, Ana Muntean, Mircea Muntean și Cristina Moldovan au început să aibă performanțe tot mai mari. Pe lângă câte un loc III în Campionatul Național, obținut de Ana Muntean și de Mircea Muntean, sportivii legitimați la acest club sportiv hipic au câștigat numeroase concursuri și cupe de importanță locală, regională sau internațională. Odată cu deschiderea complexului sportiv din Apahida, ei vor reprezenta, practic, comuna clujeană și nu municipiul Cluj-Napoca. Un alt avantaj este faptul că acest complex va atrage atenția unor oameni care dispun de bani de investit asupra comunei clujene. Un cal de sport performant costă minim câteva zeci de mii de euro, iar întreținerea sa este, de asemenea, scumpă. Ceea ce înseamnă că proprietarii de cai nobili sunt, în general, doar oameni care dispun de venituri mult mai consistente decât media.
Investiții care atrag performanțe
Investiția realizată de Dragoș Muntean în Clubul Sportiv Hipic Royal MSD Sport a atras alături de cei trei sportivi legitimați la acest club și alți performeri ai sportului ecvestru. Unul dintre ei este Alexandru Bozan, maestru emerit al sportului românesc. Alexandru Bozan a devenit antrenorul Anei Muntean și al lui Mircea Muntean, cei doi copii ai lui Dragoș Muntean, dar și al sportivei Cristina Moldovan, studentă a Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Cluj. Practic, cu ajutorul lui Alexandru Bozan, cei doi sportivi au reușit să treacă pragul dintre pasiune și performanță, iar rezultatele obținute în competițiile la care au participat s-au îmbunătățit constant.
Manejul permite hipoterapie
Mai mult, acest manej din Apahida va permite și hipoterapia sau terapia psihică cu ajutorul cailor. Această terapie, recomandată de psihologi, a devenit tot mai răspândită, datorită efectelor extraordinare asupra echilibrului emoțional al copiilor. ”Copiii cu probleme capătă o încredere mai mare în sine atunci când văd că pot interacționa cu animale atât de mari și de blânde”, a spus psihologul Andreea Mureșan.
Baza hipică din Apahida va permite antrenarea cailor de mare valoare