» Un taran din satul vasluian Trestiana le-a gasit o intrebuintare artistica cioatelor pe care le gaseste prin padure. Omul le strange pe cele mai "expresive", le ciopleste si face din ele mici statuete.
» Ion Burghelea si-a facut expozitie in propria casa, unde tine 130 de obiecte. Sute de calatori romani si straini i-au trecut pragul doar ca sa-i vada obiectele de arta.
Vasluiul nu e un judet in care sa gasesti cine stie ce obiective turistice. Am avut noroc cu o cunostinta din Barlad, care m-a dus la casa unui mester din apropierea orasului. Asa am reusit sa-l scoatem din anonimat pe cel care, de o viata intreaga, aduna cioturi din padure, le aduce la el acasa, in atelierul sau, iar acolo le insufleteste. Le transforma in oameni sau in animale.
Casa cu drapel
Linii, cercuri, chipuri, corpuri, totul e intr-o alcatuire greu de deslusit la prima vedere. Pare ca o forta invizibila le-a sucit, dandu-le forme hade. Din nimic facand o fata, un picior, o mana, ochi, urechi. Cu siguranta vi s-a intamplat sa desenati, din imaginatie, siluete de orice fel atunci cand ati privit involburarea unui nor sau excrescentele de pe scoarta unui copac ori jocul de lumini si umbre ale stancilor. Daca se intampla sa ajungeti in judetul Vaslui, treceti neaparat pe la casa lui Ion Burghelea. E in satul Trestiana, comuna Grivita, ceva mai sus de Barlad, pe drumul spre orasul Vaslui. Aici o sa vedeti cum un om a transformat imaginatia in meserie. si-a facut si muzeu, la el acasa. Are si steaguri la poarta, ca sa-l gaseasca vizitatorii mai repede. Cum intrebi prin sat de nea Ion, toti te trimit la "casa cu drapel". Sau la "muzeul cioturilor".
Campion la haltere
De-o viata intreaga tot cauta omul nostru radacini si bucati din arbori sfartecati de topor sau de alunecarile de teren. Zice ca de cele mai multe ori gaseste cioate in rape ori pe marginea drumului. "Cum vad ceva, stiu asa, din imaginatia mea, ca bucata aia va fi corpul unui animal, al unei pasari sau al unui om", zice barbatul ajuns la 61 de ani. Lat in spate, cu brate puternice, ca doar a fost in tinerete halterofil, ba chiar campion local, vasluianul ne invita in camera transformata in expozitie, unde s-au strans 130 de lucrari facute din 1964 pana azi. Cum intri in incaperea aceea mica, dai cu ochii de forme care mai de care mai ciudate, mai hade, care parca ar vrea sa se "repeada" asupra ta, desi sunt agatate strasnic de pereti. Cum altfel, ca doar ai de-a face si cu "balauri" cat roata carului.
N-a vrut sa participe la "Cantarea Romaniei"
Sateanul se mandreste cu ceva special, o sculptura pe care a numit-o "Auschwitz". A fost la inceput o cioata aproape de forma unei piramide. L-a inspirat tocmai "suferinta" suprafetelor neregulate, asa ca a reusit sa scoata in relief capete si corpuri, care au format in final o gramada de trupuri, asezate unele peste altele, intr-un tablou al ororii. Lucrarea aceasta are deja o istorie, din 1974, de cand a iesit din mainile autorului sau. A fost solicitata pentru o expozitie din cadrul festivalului "Cantarea Romaniei". Dar stapanul n-a vrut s-o dea. Omul a ramas pana in ziua de azi cu principiul ca toti cei care doresc sa-i vada lucrarile sa vina la el acasa. Nu vrea sa fie "vedeta la oras". si nici n-a vandut vreodata un obiect din colectia sa. Mai mult, pentru "Auschwitz" i-a fost oferit un automobil, cu ceva timp in urma. "A venit unul intr-o zi, in fata casei mele, cu o masina. Mi-a pus cheile in mana. A zis ca masina e a mea daca ii dau lucrarea asta. Eu i-am urat sanatate si drum bun. Nu vand nimic. si nici la alte expozitii nu ma duc, desi am fost invitat de mai multe ori. Singura expozitie e acasa la mine. Usa mea e deschisa mereu pentru musafiri", suna apasat vorbele barbatului. Mi-a aratat si cartea de oaspeti in care au semnat sute de oameni, de-a lungul timpului. Calatori romani ori straini.
Opt copii
Nici macar peste hotare nu vrea sa plece cu lucrarile sale. Desi ar avea unde sa traga, nici pomeneala sa stea la hotel. Doar are patru copii plecati peste mari si tari. O fata in Italia, un baiat in Suedia si alti doi baieti in Spania. Ca sa nu mai vorbim de ceilalti patru copii ai sai care locuiesc in Romania, fiecare la casa lui. Opt copii in total, iar mesterul e mandru de odraslele sale. "Lor o sa le las colectia mea", a hotarat deja Ion Burghelea. Problema e ca, pana acum, n-a gasit un ucenic, cineva care sa-i mosteneasca "dragostea" pentru cioturi. Mesteri sa fie, ca tara e plina de buturugi!
HOBBY
» FIECARE BUCATA DE LEMN ARE UN NUME
Straniile contururi au fost botezate dupa "fata" pe care o reprezinta. Asa au aparut "Piratul", "Bisnitarul", "Ciocanitoarea", "Jocul nuptial", "Caracatita", "Tanase", ca sa nu mai vorbesc de lucrurile mai mici, cele fara titulatura, precum ciorapii, cravatele, mastile, soparlele, iar lista e inca la inceput. "Prima oara a fost doar o joaca. Pe urma am prins gustul lemnului", spune cel care e de meserie constructor de drumuri. Mai nou, s-a dotat cu bormasina, ferastrau, dalta, barda. Are o colectie intreaga de unelte in atelierul sau. Dar fierul nu modifica "traiectoria" initiala a lemnului, cea data de natura, ci doar ii imbunatateste aspectul.
