"Romania libera" si biroul WAZ de la Bruxelles continua seria "Dupa 20 de ani", care examineaza schimbarile petrecute in fostele state comuniste, urmarind 20 de teme majore. Serialul lunii iunie analizeaza evolutia armatelor din aceste tari pana la aderarea lor la NATO, legatura generalilor cu politica, reformarea industriei de armament, dar si modernizarea structurilor informative, precum si afacerile dubioase care au afectat credibilitatea Ministerelor Apararii din centrul si estul Europei.
In perioada postdecembrista Armata a jucat un rol modernizator, nu s-a amestecat brutal in politica, desi a fost institutia care a fortat caderea regimului Ceausescu. Paradoxal, desi Romania a fost ultima tara care a iesit din Pactul de la Varsovia, a fost si primul stat fost socialist care a aderat la Parteneriatul pentru Pace, parteneriat care a functionat intr-un fel ca anticamera a pregatirii pentru NATO. De altfel, aderarea la Alianta Nord-Atlantica a parafat iesirea Romaniei din comunism. Semnale discrete au fost emise insa mereu dinspre structurile militare spre cele politice, iar oficializarea lor a avut loc treptat, o data cu inregimentarea politicienilor, dar si a jurnalistilor intr-un club special, al celor care urmeaza Colegiul National de Aparare. Au existat si accente mai stridente, in perioada in care regimul Iliescu incuraja discursurile impotriva Ungariei, iar Paul Cheler, pe atunci comandantul Corpului IV, Transilvania, ameninta aproape deschis Budapesta. Generalul Cheler a evoluat apoi spre partide nationaliste, dar un anumit conservatorism al generalilor din fruntea Armatei s-a pastrat, cel putin pana la aderarea Romaniei la NATO. Astfel, in 2000 peste 30 de ofiteri superiori din armata, care inainte de 1989 au detinut funtii politice influente, au incercat sa infiinteze o institutie paralela prin care sa "sensibilizeze acele segmente si structuri ale autoritatii publice care dovedesc lipsa de interes si preocupare fata de ordinea interna si respectul legii". Coloneii si generalii care au aderat la asociere atrageau atentia ca "militarii nu pot si nu trebuie sa asiste indiferenti la umilirea sau ignorarea valorilor nationale, la deprecierea continua a calitatii vietii, la cresterea infractionalitatii". Curatarea Armatei de profesionistii formati in perioada ceausista nu a fost nici simpla, nici rapida, dar sub presiunile NATO lucrurile au evoluat mai repede decat in cazul serviciilor secrete. Reforma efectiva a fost inceputa o data cu numirea unui civil in fruntea Ministerului Apararii, mutare facuta tot sub efectul Aliantei Nord Atlantice, in 1994, o data cu aderarea la Parteneriatul pentru Pace. Deraierile ulterioare au avut loc fie pe taramul coruptiei unor personaje cu rang inalt din MApN, fie sub influenta politica, acum doi ani cand ministrul liberal in functie, Teodor Atanasiu, a trimis scrisori ambasadelor occidentale acreditate la Bucuresti prin care anunta retragerea trupelor romanesti din Irak. Anuntul nu se baza insa pe nici un fel de decizii de stat, ci pe hotararea conducerii PNL.
In noaptea de 22-23 decembrie ’89, sotii Ceausescu au fost retinuti intr-o unitate militara din Targoviste. Din acest moment, practic, structurile Partidului Comunist au intrat in disolutie.
Partidul a continuat insa sa existe ca structura in cadrul Armatei, institutie care, atat pe durata manifestatiilor de la Timisoara, incepute in 16-17 decembrie, cat si la Bucuresti, in zilele de 21-22 decembrie ’89, a fost utilizata ca instrument de represiune impotriva populatiei care iesise pe strazi sa protesteze impotriva regimului. si in zilele care au urmat preluarii puterii de catre Ion Iliescu, Armata a fost folosita de noul regim pentru a servi propriile interese, persoane obediente fostului Partid Comunist fiind numite la conducerea Ministerului Apararii Nationale. Chiar daca la nivel declarativ "Armata a trecut de partea poporului", lozinca vehiculata de reprezentantii noii puteri, iar manifestantii strigau in strada "Armata e cu noi", pana in 10 ianuarie 1990 s-au inregistrat victime din randurile populatiei civile ca urmare a deschiderii focului de catre militari. Rolul Armatei in decembrie 1989 este unul discutabil, nici pana in prezent nefiind lamurit contextul in care aceasta a actionat in zilele revolutiei incepute la Timisoara, continuata la Bucuresti si extinsa in alte localitati din tara. In orice caz, arestarea, condamnarea si executarea sotilor Ceausescu nu ar fi putut avea loc fara implicarea directa a Armatei.
Conducerea Ministerului Apararii Nationale, dupa sinuciderea generalului Vasile Milea, cuprins de remuscari dupa masacrul manifestantilor de la Timisoara si Bucuresti, a fost transmisa initial, in dimineata zilei de 22 decembrie ’89, la ordinul lui Ceausescu, catre generalul Victor Athanasie Stanculescu. Interesant este faptul ca Ion Iliescu si cunoscutii sai care au preluat puterea in dupa-amiaza zilei de 22 decembrie sunt cei care s-au dus la sediul Ministerului Apararii Nationale sa negocieze cu ministrul Apararii, Victor Athanasie Stanculescu. In data de 24 decembrie, Consiliul Frontului Salvarii Nationale il numeste la conducerea Ministerului Apararii pe generalul stefan Guse. Atat Stanculescu, cat si Guse fusesera implicati in masacrul de la Timisoara si Bucuresti, in zilele Revolutiei. Victor Athanasie Stanculescu a fost condamnat inca din 1999 la 15 ani de inchisoare in Dosarul Revolutia, insa fostul procuror general al Romaniei Tanase Joita a promovat un recurs in anulare, astfel incat Inalta Curte de Casatie si Justitie a redeschis dosarul in 2004.
Infiintarea CADA
Inca din primele zile ale anului 1990, ofiterii din mai multe unitati militare din tara si din Bucuresti au infiintat Cluburile Armatei. Din ele faceau parte tineri ofiteri care militau pentru democratizarea structurilor Armatei, solicitand conducerii politice a tarii si Ministerului Apararii Nationale clarificarea circumstantelor in care Armata fusese implicata in represiunea manifestatiilor din Revolutie, precum si pedepsirea celor care au dat ordin de a trage in populatia civila. Actiunile tinerilor ofiteri au nemultumit conducerea Ministerului Apararii, care a ordonat anchetarea si indepartarea din structurile armatei a acestora. A existat chiar si intentia conducerii ministerului de a-i aresta pe membrii Cluburilor Armatei pentru a innabusi o eventuala revolta. O parte dintre ofiterii reformisti au fost concediati, pe posturile lor fiind incadrati ofiteri ai Directiei de Informare a Armatei.
Pe 12 februarie 1990 s-a infiintat Comitetul de Actiune pentru Democratizarea Armatei (CADA), structura formata din fostii membri ai Cluburilor Armatei. Conducerea Armatei, subordonata puterii politice, a inceput o campanie de denigrare a membrilor CADA, acestia fiind indepartati din functii si inlocuiti cu ofiteri de informatii.
Prigoana fostilor membri CADA a continuat peste ani, multora fiindu-le inscenate procese cu tenta politica, fiind apoi impiedicati sa-si gaseasca alt loc de munca in institutii ale statului. Cluburile Armatei si apoi CADA au constituit initiativa unor tineri ofiteri curajosi care au incercat sa lamureasca rolul actiunilor armate pe durata Revolutiei, militand pentru pedepsirea vinovatilor de macelul din decembrie 1989. Dupa castigarea alegerilor din mai 1990, partidul de guvernamant condus de Ion Iliescu a dispus desfiintarea CADA.
Aderarea la Alianta Nord-Atlantica, un vis realizat in 10 ani
Drumul Romaniei catre NATO a inceput pe 26 ianuarie 1994, o data cu semnarea Parteneriatului pentru Pace, si a durat 10 ani. Incapacitatea guvernelor romanesti de a restructura economia si armata si de a sugruma coruptia a fost "decontata" la summiturile de la Madrid si Washington, cand candidaturile Romaniei la NATO au fost respinse.
Romania a fost prima tara fosta comunista care a aderat la Parteneriatul pentru Pace (o formula politico-diplomatica de pregatire a noilor candidati la admiterea in NATO), insa acest start bun s-a pierdut din cauza atitudinii sovaitoare a guvernelor de la Bucuresti, care au atins cu greu criteriile de performanta impuse de Bruxelles si Washington: economie de piata functionala si reforma armatei. O alta cerinta-cheie a oficialilor NATO, eradicarea coruptiei, nu poate fi considerata indeplinita nici acum, la patru ani de la aderare.
Primul dus rece in relatia cu NATO a survenit in 1997, cu ocazia Summitului de la Madrid, cand candidatura Romaniei a fost respinsa. Valul urias de speranta populara, intretinut cu asiduitate de autoritatile vremii, si mai ales de fostul presedinte Emil Constantinescu, a fost inlocuit cu o dezamagire crunta. Imediat dupa summit, presedintele american Bill Clinton a venit la Bucuresti, pentru a transmite incurajari romanilor si pentru a recomanda guvernului sa continue reformele economice, politice si mai ales lupta impotriva coruptiei. Analistii politici si militari au explicat, la rece, ca momentul Madrid nu avea cum sa ne umple de bucurie, deoarece ne aflam inca departe de standardele NATO. Romania isi privatizase abia 25% din intreprinderile de stat, blocajul financiar ajunsese la 13 miliarde de dolari (45% din PIB), coruptia era scapata de sub control, tara avea relatii proaste cu vecinii, politica externa era deficitara (nu exista un tratat cu Rusia), dreptul de proprietate nu era garantat, iar armata se dovedea a fi un "monstru" opac, cu o mare rezistenta la schimbare.
Summitul NATO de la Washington din 1999 n-a reprezentat nici el un succes pentru Romania, desi tara noastra se clasase pe prima treapta a podiumului candidatilor la aderare. In 2001, insa, atentatele de la Washington si crearea aliantei antiteroriste au netezit drumul Romaniei catre NATO. Atat oficialii SUA, cat si ex-secretarul general al NATO, lordul Robertson, au declarat raspicat, la vremea respectiva, ca procesul de extindere a Aliantei va continua de la Marea Baltica la Marea Neagra. Din acel moment a mai trecut un an pana la Summitul NATO de la Praga, din noiembrie 2002, reuniunea istorica la care Romania a obtinut, in sfarsit, invitatia la aderare.
Dupa invitarea in NATO fluxul investitiilor straine in Romania a crescut, iar primele trupe de soldati au fost trimise sub culorile Aliantei in Afganistan, Irak si Kosovo. Aderarea propriu-zisa s-a consumat in martie 2004, dupa ce puterea de la Bucuresti a inceput reforma armatei si a adoptat unele dintre masurile solicitate de Alianta. Printre acestea s-au numarat: crearea unei forte militare flexibile, bine structurata, capabila sa opereze sub egida NATO (armata de profesionisti); finalizarea cursurilor de engleza pentru 1.700 de militari; reducerea fortelor militare pe timp de pace cu 14.337 de persoane; majorarea cheltuielilor pentru aparare la peste 2% din PIB; demolarea tuturor monumentelor maresalului Antonescu si schimbarea denumirii strazilor care purtau numele acestuia; modificarea Constitutiei (in vederea garantarii dreptului la proprietate); operationalizarea Parchetului National Anticoruptie; adoptarea legii incompatibilitatii politica-afaceri si a legii privind declaratiile de avere; largirea practicii de repartizare aleatorie a cauzelor judiciare si protectia informatiilor clasificate.
1.425 de militari In teatrele de operatiuni
In prezent, 1.425 de militari romani participa la misiunile internationale desfasurate sub egida NATO, UE si ONU.
Potrivit Directiei Operatii a Ministerului Apararii, in Bosnia-Hertegovina, la Misiunea EUFOR, condusa de Uniunea Europeana, participa 57 de militari; alti 151 de soldati se afla in Misiunea KFOR din Kosovo, condusa de NATO.
In Afganistan, in misiunile ISAF, sub comanda NATO, sunt prezenti 587 de militari, iar in misiunile coalitiei (din cadrul Operatiunii Enduring Freedom) sunt activi alti 57 de militari. In Irak, doi ofiteri romani participa, sub comanda NATO, la programul de instruire a militarilor irakieni, iar alti 499 de militari actioneaza in cadrul operatiunii Iraqi Freedom.
In fine, inca 72 de militari romani actioneaza in diverse regiuni ale globului in misiuni ale ONU.
Potrivit premierului Tariceanu, Romania ar putea participa in curand si la misiunea UE din statele africane Ciad si Republica Centrafricana, cu un efectiv de 120 de militari.
Un sondaj realizat la sfarsitul anului trecut de sociologii Statului Major General arata ca 75% din militarii romani isi doresc sa fie prezenti in teatrele de operatiuni din afara granitelor.
Industria de aparare, de la extaz la agonie
Fabricile romanesti de arme au "duduit" pana in 1990, cand Romania se afla in Top 10 al exportatorilor mondiali de mitraliere Kalasnikov (AK-47), grenade si rachete, destinate statelor aflate sub embargo. Aceasta industrie infloritoare – un adevarat "tigru carpatin" al economiei socialiste, cum isi amintesc inginerii – avea 220.000 de angajati. Acum mai sunt 1.600. Multi lucreaza ca paznici.
dupa 1990, cand romania si-a redefinit politicile comerciale strategice, intrerupand livrarile de arme catre tarile aflate sub embargo, "tigrul" industriei socialiste s-a jigarit subit. Acum, in lipsa mult asteptatilor investitori strategici, el este in coma. Nici macar Armata Romana, un client constant al acestei industrii in timpul fostului regim, nu-l mai poate ajuta, desi, pana in 2025, dispune de un buget total de 3-4 miliarde de euro, pentru inzestrare.
Intr-un moment de sinceritate, seful Autoritatii pentru Privatizare si Administrarea Activelor Statului (AVAS) si, totodata, fost ministru al Apararii, Teodor Atanasiu, a admis ca in prezent industria de aparare nu se mai adreseaza Armatei Romane decat in proportie de 1%, deoarece aceasta cumpara armament si munitie conforme standardelor NATO. "E industria de aparare a altor state, pentru armata altor state, fiindca noi nu mai folosim majoritatea produselor fabricate de aceasta industrie", a spus el.
Daca in 1989 in industria de aparare lucrau 220.000 de oameni, in acest an suma lor este de 1.600. Acestia se ocupa de paza si intretinerea activelor aflate in conservare, majoritatea utilaje ale secolului trecut. "Sunt, in general, societati comerciale la care ultima retehnologizare masiva s-a facut in anii ‘60-’70 ai secolului trecut. Unele dintre ele au chiar utilaje din anii 1800. Daca mergeti la Cugir sa vedeti cum se fac pistoalele-mitraliera, puteti vedea masini din 1890 care sunt in functiune", a spus Atanasiu.
De la un an la altul, zeci de mii de lucratori de la fabricile de arme au fost nevoiti sa aleaga intre disponibilizare (din cauza lipsei de comenzi) si "lasarea la vatra", un fel de somaj tehnic retribuit de stat cu 75% din salariu, in speranta ca vor fi chemati candva inapoi la munca.
Nici un guvern nu a indraznit sa abordeze frontal problema lichidarii unei parti consistente din aceasta industrie falimentara, preferand sa plateasca din banii contribuabililor, ani in sir, statul acasa al muncitorilor. Toate solutiile de rentabilizare a unor active – adaptarea utilajelor existente pentru fabricarea bicicletelor, a conservelor, a masinilor de spalat si de cusut; inchirierea halelor catre alte firme etc. – au fost insuficiente. Privatizarea celor 16 mastodonti din patrimoniul Romarm (printre care se numara cele doua fabrici din Cugir, Avioane Craiova, IAR Ghimbav, Uzina Mecanica Orastie si ROMAERO) a inceput sa devina presanta pentru guvernanti abia in ultimii 4-5 ani.
"Cand am ajuns la AVAS, am constatat ca nu pot sa vand industria de aparare", a punctat recent presedintele AVAS, Teodor Atanasiu. El a identificat si principalele metehne ale sectorului – subfinantarea, calitatea deficitara a produselor si preturile mari, monopolul statului, disparitia produselor din nomenclatorul armatei etc. Acum, dupa modificarea mai multor legi – printre care si cea care instituia monopolul statului roman in fabricarea armelor –, privatizarea a devenit posibila, iar oficialii AVAS se jura ca pana la sfarsitul acestui an vor vinde cel putin jumatate din muribunda industrie de aparare. Oricum, in asteptarea marilor investitori, AVAS si-a dat acceptul ca activele fabricilor de armament, aflate in conservare, sa poata fi vandute si "la bucata". Drept urmare, au fost emise asa-numitele "mandate de valorificare" pentru cladirile, apartamentele, cantinele, salile de festivitati, stadioanele, cresele sau chiar conductele de apa aflate in proprietatea respectivelor fabrici.
La multe dintre intreprinderi s-au pastrat in patrimoniu doar activele care au legatura cu obiectul principal de activitate – fabricarea de armament, munitie si vehicule militare, externalizandu-se liniile de imbuteliere a sucurilor, liniile tehnologice de fabricare a bicicletelor si a echipamentelor sportive etc. Deocamdata, dintre societatile mari, in procedura de privatizare se afla IAR Ghimbav si Avioane Craiova, singurele vandabile, iar premierul Tariceanu sustine ca nu doreste cumpararea lor de catre firme cu interese imobiliare.
Afacerile suspecte ale sefilor Armatei Romane
Ministerul Apararii Nationale (MApN) a fost zguduit de scandaluri financiare generate de contrabanda cu arme si cu tigari, precum si de licitatiile suspecte organizate pentru inzestrarea Armatei.
Generalii implicati, precum Victor Athanasie Stanculescu, Florentin Popa, Ion Dan Zaharia, Iosif Rus, Gheorghe Bucse, Kuki Borislavski, au aparut ca suspecti in dosare penale, musamalizate.
De departe cea mai banoasa afacere a Armatei a fost contrabanda cu arme. Pana in decembrie 1989, contrabanda cu arme catre tari aflate sub embargo ONU a fost politica statului comunist. Fabricile de armament din Romania livrau marfa prin "Romtehnica", principala firma de intermedieri a Armatei, controlata de serviciul de spionaj militar aflat sub tutela Securitatii. De aceste practici era responsabil generalul Victor Athanasie Stanculescu, fost sef al Departamentului Inzestrarea Armatei si protejat al Elenei Ceausescu, sotia dictatorului comunist Nicolae Ceausescu. Dupa 1990, cand Stanculescu a devenit ministru al Apararii, aceste practici nu au fost stopate. Dimpotriva, au devenit industrie de facut bani. Uneori, avioanele sau vapoarele care plecasera cu arme nu se intorceau goale, ci pline cu tigari de contrabanda, tigarile reprezentand, de obicei, un bonus pentru sefii Armatei. Cel mai mediatizat scandal de contrabanda cu arme, denumit generic "Arme pentru Africa", s-a declansat in 1999. Au fost implicate, intre altele, firmele private infiintate de Stanculescu inca din 1992, dupa cum a relatat presa vremii. Stanculescu nu a fost acuzat oficial de trafic cu arme.
Generalii contrabandei cu arme: Popa, Borislavski, Zaharia
Contrabanda cu arme spre tarile africane aflate sub embargo ONU a compromis regiile de profil ale Armatei Romane, respectiv "Romtehnica", "Arsenalul Armatei", "Ratmil" si "Romarm". Capul retelei internationale, Shimon Naor, a declarat presei ca intre anii 1993 si 1999 a organizat peste 80 de transporturi de arme dinspre Romania si ca a platit ofiterilor romani comisioane de circa 10% din valoarea fiecarui contract. In scandal au fost vehiculate numele generalilor Florentin Popa, Kuki Borislavski, Ion Dan Zaharia. A existat un proces finalizat cu condamnari la inchisoare pentru civilii retelei, dar dosarul generalilor Armatei a fost clasat in 2001. Valoarea totala a armelor romanesti vandute intre 1990-1999 a depasit un miliard de dolari, sustin surse din MApN.
Generalii tigarilor de contrabanda
A doua mare fabrica de bani a generalilor Armatei a fost contrabanda cu tigari. Pana in 1998 au existat valuri de scandaluri cu tigarile de contrabanda in care au fost implicati direct si inalti ofiteri ai Armatei. Tigarile erau aduse in Romania de retele ale unor arabi specializati in contrabanda, care plateau unor generali comisioane de milioane de dolari. Au existat si doua dosare penale in care au fost sacrificati pioni precum ofiterul Valeriu Ursu sau comandorul Ion Suciu. De implicare in contrabanda cu tigari au fost suspectati si generalii de aviatie Iosif Rus (apropiat al lui Ion Iliescu) si Gheorghe Bucse, dar ei nu au fost inculpati.
Generalii licitatiilor si afacerilor imobiliare
Generali ai Armatei au fost implicati si in licitatii scandaloase din care statul a pierdut, pana in 2004, peste 500 de milioane de dolari. Dintre acestea enumeram scandalul achizitiilor, la suprapret, a unor echipamente de comunicatii; scandalul modernizarii a 101 avioane MIG (dupa "modernizare" majoritatea avioanelor au fost scoase din uz); scandalul vanzarii la fier vechi a 1.200 de tancuri etc. S-au facut si dosare penale, unde a figurat, printre altii, generalul Victor Stanculescu, dar toate anchetele au fost musamalizate. Generalii Armatei s-au ocupat si de "afaceri imobiliare", intre acestea figurand "predarea" catre un om de afaceri, fara bani, a 30 de hectare de teren pe care s-a ridicat un cartier de lux in nordul Capitalei. Castigul omului de afaceri a fost de cateva sute de milioane de euro. Cazul este anchetat si in prezent de procurorii anticoruptie, printre invinuiti aflandu-se si fostul ministru al Apararii Victor Babiuc si generalul Dumitru Cioflina.
Serviciile secrete ale Armatei
Spionajul militar a fost implicat in furt de tehnica militara, inainte de ‘89, si suspectat de trafic de arme si contrabanda cu tigari dupa Revolutie. Integrarea in NATO a mai domolit apetitul spionilor pentru "afaceri".
Serviciul secret al MApN denumit, pana in 1989, "Directia de Informatii a Armatei", era controlat in special de falanga externa a Securitatii si s-a ocupat, intre altele, de furt de tehnica militara occidentala si de comertul cu arme. Dupa 1990, spionajul militar a fost organizat pe doua compartimente, si anume Directia de Informatii Militare, destinata sa opereze in spatiul extern, si Directia de Siguranta Militara, care opereaza in interiorul tarii. In prezent, cele doua directii au devenit servicii si au fost reunite in Directia Generala de Informatii a Apararii. Exista ofiteri de informatii care actioneaza la vedere si ofiteri care sunt acoperiti. Numarul lor este secret. De asemenea, spun surse din MApN, serviciile secrete ale Armatei ar avea si firme acoperite prin care opereaza in afara tarii. Toti sefii serviciilor secrete militare au fost implicati in diverse scandaluri de coruptie sau de politie politica. Nici seful actual, generalul Francisc Radici, nu a fost scutit: procurorii anticoruptie il ancheteaza penal intr-o afacere imobiliara.
Pana la integrarea Romaniei in NATO, serviciile secrete ale Armatei au fost suspectate de protejarea contrabandei cu arme si tigari. De notorietate publica au fost si acuzatiile aduse generalului de informatii militare Dohotaru referitoare la protejarea contrabandei cu tigari pe un aeroport militar, dar dosarul sau penal a fost inchis. Deseori, serviciile secrete ale Armatei au fost acuzate ca incearca sa atraga de partea lor parlamentari si jurnalisti pentru a controla mai bine cele doua "bresle". Amintim ca "generatii" de parlamentari si jurnalisti au absolvit gratuit Colegiul National de Aparare, demers considerat de unii analisti un fel de captare a bunavointei a celor care ar trebui sa controleze, respectiv sa supravegheze activitatile militare. Daca activitatea serviciilor secrete militare din spatiul intern a fost deseori criticata, in teatrele de operatii din Irak, Afganistan sau din Balcani activitatea celulelor romanesti de informatii (Romanian National Intelligence Cell) a fost laudata de partenerii NATO.