» Casele sunt ale minerilor de la Cozla si nu au apa potabila si incalzire. Oamenii care au lucrat la fosta mina, inchisa in urma cu patru ani, traiesc in continuare in colonia muncitoreasca.
» Cele 28 de familii se spala cu apa din Dunare si se incalzesc iarna la sobele cu lemne pe care si le-au facut in apartamente.
» Unii dintre fostii mineri si-au cumparat apartamentele din colonie, pe care au dat aproximativ 20 milioane lei vechi. Acum, pretul unei astfel de case este de aproximativ 100 milioane lei vechi.
Ar trebui sa spui ca locuiesti intr-un loc cat se poate de romantic, un paradis intre munti. Dunarea curge la picioarele tale, pe malul celalalt e Serbia. si tocmai aici, pe o "limba" de pamant iesita parca in intampinarea apei, nu departe de Cazane, verdele naturii se izbeste de cenusiul catorva blocuri. Le-am vazut din soseaua care insoteste curgerea lina a batranului Danubiu, nu departe de granita dintre judetele Caras-Severin si Mehedinti. Iesim din asfalt si coboram pe un drumeag din pamant, pana aproape de nivelul Dunarii, ca sa ajungem in "cartierul" prin care misuna o mana de oameni. Cateva femei isi fac de lucru prin balcoane, intinzand rufe pe sarma, in timp ce pe unica straduta, ingusta, dintre betoane, copiii bat mingea, iar batranii stau fiecare pe cate un scaunel, la taclale.
"Exilati" in pustiu
Pereti scorojiti, gunoaie prin imprejurimi, subsolurile "inundate" cu fel si fel de resturi. E multa liniste. Doar rafalele vazduhului mai bajbaie printre cotloane, zgaltaind ferestrele, in timp ce sus padurea "canta" si ea, dirijata tot de vantul scapat din haturi. Cel mai mic zgomot se amplifica in coltul acesta de lume, pentru ca esti "prizonier" intre stanci, apa si cer. Cei care par a fi ca niste "exilati" in pustiul asta s-au trezit brusc din letargia singuratatii atunci cand ne-au vazut. Nu le-a mai calcat nimeni prin batatura de ani buni. Tocmai de-asta ne privesc acum cu surprindere. Pana si cainii vagabonzi care isi fac veacul pe acolo ies din santuri, adulmecand mirosurile straine…
Cativa martori ai trecutului
Pe un geam vedem lipita o bucata de hartie pe care scrie "Angajam mineri Cehia, salariu 21 de milioane brut". Unde se putea pune un asemenea anunt daca nu in locul in care sunt mineri?! Fosti mineri, mai bine zis, asa cum sunt cei de aici, din Colonia Cozla, dupa cum ne spun localnicii. A existat in zona asta mina Cozla, inchisa in urma cu patru ani. De-asta inca se mai vad, la vreo suta de metri departare de blocuri, tot pe malul Dunarii, cateva "fantome" ruginite, foste utilaje care au ramas cu bratele incremenite in diverse pozitii, ca si cum "moartea" le-a gasit pe nepregatite, in plina activitate.
Doar oamenii mai sunt acum martori ai vremurilor trecute. "Mina a fost deschisa in septembrie 1970", auzim de la stefan Bandalau. Colonia a fost infiintata ceva mai tarziu, prin 1980. E vorba de cele trei blocuri cu patru etaje. Doua dintre ele au fiecare cate 20 de apartamente. Al treilea imobil, pustiu acum, era de garsoniere. Stateau acolo meseriasii care, dupa inchiderea minei, s-au intors la ei acasa, in diverse locuri din tara. Au ramas, in schimb, cei care au prins radacini in acest loc, cu familiile lor cu tot.
Rufe spalate in Dunare
Dar si celelalte doua blocuri, care au apartamente de doua si trei camere, nu mai sunt pline cu oameni. S-au imputinat si acestia, astfel ca acum mai traiesc la Cozla doar 28 de familii. Asa ne anunta nea stefan, om la 67 de ani, pensionar, care s-a apucat sa numere in gand. "Nu e mult de numarat", zambeste amar barbatul. Vedem apoi o femeie cum vine incarcata cu doua galeti cu apa. Asa aflam ca in blocurile astea chiuvetele "plang" de ceva vreme, pentru ca prin tevi nu mai curge nimic. Fiecare familie ia din Dunare cam 20 de galeti cu apa pe zi, dar numai pentru spalat. Vara e ceva mai simplu, pentru ca atunci femeile se duc cu rufele pe marginea fluviului si le spala acolo, "ca pe vremea strabunicilor", cum auzim de la Floarea Bandalau, sotia "statisticianului". Dai cu sapun, freci bucata de carpa de o piatra, apoi bati hainele cu maiul, clatindu-le.
"Toti au uitat de noi"
Cei care au ramas in locul acesta isi duc zilele cum pot. Varstnicii si-au "agatat" destinul de cate o pensie, chiar si de boala, cum e cazul lui Ilie Craiovean, care isi "taraste" existenta cu 350 de lei pe luna. Tinerii muncesc cu ziua prin satele din apropiere, de unde se intorc cu cel mult 40 de lei, dupa ce si-au rupt oasele fie la camp, fie la taiat lemne. Mai sunt si opt copii in Colonie care merg la scoala, cale de cinci kilometri, pana in comuna Berzeasca. Unii dintre locatari si-au cumparat apartamentul, cu cel mult 20 de milioane de lei vechi, in urma cu cativa ani, semn ca sunt decisi sa ramana aici. "Blocurile au fost ale minei Cozla", ni se explica. Aflam ca cineva de aici a facut chiar o afacere buna, pentru ca si-a vandut apartamentul cu aproape 100 de milioane de lei vechi.
"Blocurile astea arata asa, jigarite, dar sa stiti ca au peretii zdraveni", suntem asigurati de investitia rentabila a celor care ar vrea sa locuiasca in apropierea fluviului. Dar oamenii nu sunt siguri de proprietatea lor, de vreme ce blocurile nu au o situatie juridica foarte clara. "Am incercat sa facem o asociatie a tuturor locatarilor de aici, am fost la prefectul de Caras-Severin, am fost si la primarul din Berzeasca, de care apartine locul asta, ni s-au promis multe, dar nu s-a facut nimic.
Blocurile nu sunt nici acum intabulate. Toti au uitat de noi. Politicienii mai vin aici doar in campania electorala", ne anunta vocea publica. Ba unii chiar sunt convinsi ca nu vor mai sta mult aici, iar in locul blocurilor vor rasari peste cativa ani mandre vile. "Altfel, de ce nu ne dau acte? De ce ne tin asa, in ceata", vin spre noi intrebari din toate partile.
Istoria minei Cozla
Avem parte si de putina istorie, mergand printre mormanele de pamant si fier de la gura fostei mine Cozla. Gura astupata cu pamant. Unul dintre cei care au lucrat in adancuri ne povesteste ca de aici se scotea huila de cea mai buna calitate, "printre cele mai bune din Europa", stie Ilie Craiovean. Erau cinci galerii, una sub alta, lungi de pana la doi kilometri. Cinci orizonturi de lucru, la cateva sute de metri adancime. "Una dintre galerii mergea pe sub Dunare", auzim noi. Minereul era scos la suprafata si incarcat pe slepuri. Amintiri. Doar atat. Barbatul se uita in toate partile, de parca ar vrea sa recreeze in mintea sa locurile acestea, asa cum erau in trecut. Acum nu mai e nimic din ce a fost. Totul a incremenit. Singurele care se misca aici sunt unditele pescarilor.
Depozit de lemne
Iarna bate la usa, iar "colonistii" de la Cozla s-au pregatit din timp, ceea ce inseamna asigurarea unui depozit de lemne in fiecare apartament. De calorifere nici pomeneala, asa ca sobele din teracota au ramas unica solutie. O familie are nevoie de vreo trei tone de combustibil solid ca sa treaca perioada rece fara probleme. Asta inseamna o "gaura" importanta in bugetul fostilor mineri, de cel putin cinci milioane de lei de "caciula". Tot de la sobe vine si increngatura de burlane, ca niste serpi negri care se tarasc de-a lungul zidurilor, pana mai sus de terasa cladirilor. Cineva are chef de gluma zicandu-ne ca iarna, cand iese fum pe toate cosurile astea, de departe ai impresia ca blocurile sunt niste vapoare care se pregatesc de calatorie pe fluviu.
Vapoare pe langa blocuri
Am ajuns si intr-unul dintre apartamente. Soba a fost pusa intr-un colt al sufrageriei, sa nu ocupe prea mult dintr-un spatiu in care simti ca te sufoci. Atat de mici sunt camerele. "Ne-am invatat aici. Oricum, nu avem unde sa plecam. Ne-am invatat cu viata asta", se arata gazdele impacate cu destinul lor. Pe fereastra dinspre Dunare tocmai se vede trecand ditamai namila de vapor. Unul adevarat. Aproape cat un bloc. Vapor de placere pentru turistii din toata Europa. "Trec vreo opt in fiecare zi. Ei se uita la noi, noi ne uitam la ei", zice femeia din fata noastra. Cei de pe mal isi imagineaza luxul apartamentelor plutitoare. Dar cei de pe nava ce si-or imagina vazand "cartierul" asta de pe malul romanesc?
