Andreea Paul (Vass), deputat şi prim-vicepreşedinte PDL, discută în cadrul emisiunii Dezbaterile RL despre evenimentele, de marţi, din Parlamentul României, când USL a încercat să treacă prin parlament, fără dezbatere, mai multe legi. Încercarea de modificare a Legii amnistiei şi graţierii, prin care ar fi fost avantajaţi mai mulţi apropiaţi ai USL, condamnaţi sau acuzaţi de acte de corupţie, a stat în atenţia publicului.
Andreea Paul vorbeşte despre atacurile la statul de drept dar şi despre alte derapaje ale actualei guvernări.
Andreea Paul are o experienţă bogată în viaţa politică, mai ales ca membru PDL. De-a lungul timpului a ocupat mai multe funcţii în Guvernul României, cum ar fi consilier de stat al prim-miniştrilor Emil Boc sau Mihai Răzvan Ungureanu. Mai este membru fondator al Institutului pentru Competitivitate CoNaCo şi lector univ. la Academia de Studii Economice, Facultatea de Relaţii Economice Internaţionale.
Floare Comşea analizează alături de invitaţii săi, oameni de afaceri sau persoane publice importante, subiectele momentului din domenii precum economic, social sau politic. Urmăreşte emisiunea radio online „Dezbaterile României libere” pe romanialibera.ro şi radiolynx.ro în fiecare miercuri între orele 15.00-16.00.