Coordonatoarea biroului Associated Press din România, britanica Alison Mutler, scrie de ani de zile despre cea de-a două sa casă – România. Prin articolele şi reportajele sale, jurnalista a reuşit să ofere Europei o viziune obiectivă a României dinainte şi după Revoluţia din ‘89.
Un bilet de 100 de lire cu care puteai călători în Europa a făcut-o pe Alison, atunci studentă în anul I, să se urce într-un tren cu destinaţia România. Sighişoara a fost primul oraş pe care l-a vizitat, un loc care a impresionat-o pentru că acolo “puteai vedea istoria ţării”. În ciuda atmosferei inedite a cetăţii medievale şi “peisajului frumos, linistit”, tânăra de 19 de ani a fost puţin dezamăgită de primul sau contact cu România comunistă din anii ‘84. Tensiunea securistă care apăsa umerii oamenilor în aceea perioadă i-a îngreunat contactul cu românii, prea speriaţi pentru a intra în vorbă cu ea.
A urmat vizita în Bucureşti, care nu i-a lăsat o imagine plăcută studentei. Căldura insuportabilă din timpul verii, praful şi gunoaiele au fost singurele lucruri pe care Alison le-a văzut în “Micul Paris”. “Bucureştiul nu mi-a plăcut atunci. Unele clădiri erau dărâmate, altele erau în construcţie, pentru că Ceauşescu făcea planurile de sistematizare”.
Fără mulţi bani şi cu o viză de trei zile care îi expirase, Alison a trebuit să facă autostopul până în Iugoslavia pentru a ieşi din ţară fără a-şi crea probleme. Totuşi, primul său contact cu România nu a împiedicat-o să se reîntoarcă în august ’89. “Am încercat atunci să intru cu două jurnaliste, eu fiind practic asistenta lor, dar la graniţă ni s-a refuzat intrarea. “
Singurul lucru care i-a rămas din această călătorie a fost un paşaport pătat cu “un fel de ştampilă” care dovedea că îi fusese refuzată intrarea în România. O pată neagră, care avea să îi creeze multă frică doar câteva luni mai târziu, când va încerca din nou să intre în ţara în care se anunţase o Revoluţie.
Plecată la Revoluţie
“Când a început Revoluţia în România am fost sunată de un post de televiziune britanic care mi-a spus că au nevoie de un translator pentru acest subiect. Am acceptat deşi nu eram sigură că o să pot intra în ţară, pentru că aveam aceea notă specifică pe paşaport, care arăta că am încercat să intru şi nu am putut. Deci eram oarecum dubioasă.
Eram trei posturi de televiziune îmbarcate pe un charter care a plecat din Londra şi a încercat să aterizeze la Bucureşti. Dar Revoluţia începuse, situaţia era gravă, iar focurile de armă ne-au împiedicat să aterizăm, aşa că am coborât la Budapesta. De acolo am luat nişte dube şi am venit în România. Am ajuns la graniţa din vest cu emoţii din cauza paşaportului meu pătat, dar nu am avut nicio problemă, nu i-a interesat deloc pentru că oricum ei câştigau din intrarea noastră. Se plătea vreo 60 de dolari pentru o intrare. “
Au filmat timp de două zile manifestările din Timişoara şi Arad, după care s-au întors în Ungaria pentru a transmite informaţiile mai departe, în străinătate. “ În Arad am văzut cele mai groaznice lucruri, oameni împuşcaţi chiar lângă mine, multe focuri de armă. Eram tânără şi inconştientă, eram într-un spital cu doi reporteri şi se trăgea în rafale prin jurul meu.”
În cea de-a treia zi au decis să rămână peste noapte în Timişoara, Alison neavând probleme cu paşaportul pătat nici de acea dată. “Deci era deja clar că deşi nu se ajunsese la procesul din final, regimul se clătina”.
Timişoara era cuprinsă de o atmosferă sinistră, un adevărat scenariu de film de groază: străzi pustii, mulţi lunetişti care aşteptau comenzile de pe acoperişurile clădirilor şi ei, jurnaliştii bântuind prin oraşul gol. “Oamenii se ascundeau prin case şi noi ne plimbam aşa pe acolo. Eram cu jurnalişti de 40-50 de ani, adică oameni cu experienţă, care au mai fost în zone de conflict precum Israel, Irlanda de Nord. Au fost şi reporteri împuşcaţi, unul chiar mortal. Şeful meu de la AP, John Daniseschi, a fost împuşcat acolo.”
Treptat, frica începuse să pună stăpânire peste echipa de jurnalişti, mai ales când a început să se tragă şi în hotelul în care erau cazaţi. “Cameramanul stătea la etajul 11 şi la un moment dat i-a trecut un glonţ la câţiva milimetri deasupra capului.”
Petrecere la înmormântare
“Pot să spun că momentul care m-a impresionat cel mai mult a fost atunci când mi-am dat seama că Ceauşescu era executat, noi nu am crezut că a fost omorât pentru că nu am văzut cu ochii noştri. Dar pe 26 decembrie ne-a fost permisă intrarea la hotel Continental, unde am vazut la televizor execuţia.”
Alison venise în România cu parizer, piersici în sirop şi whiskey pentru că ştia că aici mâncarea era greu de găsit. Dar în momentul în care execuţia soţilor Ceausescu s-a transmis la televizor totul s-a schimbat radical.
Dacă până atunci, angajaţii hotelului la care erau cazaţi nu le dădeau jurnaliştilor nimic de mâncare, moartea Ceauşeştilor i-a făcut pe oameni să sărbătorească. “Cei de la hotel au adus porc, salată verde, şampanie şi toată tensiunea s-a risipit atunci. Era ca un fel de concluzie, înainte se trăgea aiurea, dar când s-a văzut că a fost executat toată lumea a realizat că nu era război, se mai trăgea foarte putin.”
Alison Multer spune că Revoluţia din România nu se poate compara cu nici o altă revoluţie pentru că a fost “un eveniment extraordinar de sângeros.” Iar singura modalitate prin care Revoluţia putea fi evitată, ar fi fost dacă Ceauşescu ar fi făcut reforme. “În ultimii ani sistemul din România a devenit mai încrâncenat, mai tensionat, oamenii erau înspăimântaţi. Sistemul era prea închis, totul era haotic. Dacă ar fi devenit mai relaxat, în loc ca tensiunile să devină mai grave, atunci poate era alta soartă României. De exemplu, dacă ar fi văzut “tăticul” de la Moscova că în România se fac reforme poate situaţia era altă şi Ceauşescu pleca de la putere, cum a făcut Gorbaciov în Bulgaria. Dar tensiunea din România era mare, iar faptul că s-a deschis focul când a început protestul din Timişoara a făcut că lucrurile să decurgă în acest sens, până la înlăturarea regimului. Ei au deschis focul, nu poporul.”
Avantajele şi dezavantajele morţii lui Ceauşescu
“Este foarte uşor să spui acum că Ceauşescu şi soţia lui nu trebuiau împuşcaţi. Poate această alternativă era soluţia potrivită pentru momentul respectiv, dar ideal era să nu fie omorâţi. “
Alison Mutler este de părere ca soţii Ceauşescu au avut parte de un proces incorect, de tip comunist. Dar spune că avantajul unei astfel de concluzii este că vărsarea de sânge şi instabilitatea s-au sfârşit în acel moment.
În opinia jurnalistei, există şi o parte negativă a finalului din ‘89, acela că nici în ziua de azi nu ştim tot adevărul despre unii dintre foştii comunişti. “De ce azi nu avem acces la politicieni de top, la dosarele lor? Nu avem, doar câte un preot sau un politician de mână a treia. Cred că asta este partea rea, Ceauşescu s-a dus cu toate secretele după el şi nici în ziua de azi nu ştim adevărul despre Revoluţie şi nu ştim biografia celor care au fost de rangul doi. Eu vorbesc aici de toate partidele, dacă era în viaţă era altceva şi cred că şi de asta s-a vrut să fie omorât”.
Cei mai importanţi oameni de la Revoluţie
A.M : Pentru lumea de afară a fost Petre Roman: bărbat frumos cu faţă tânără şi pluover roşu, care s-a apucat de reforme. Roman a fost foarte bun la aspect, dar el vroia să facă mai multe reforme şi de aceea nu s-a înteles cu Iliescu, iar FSN s-a rupt în două. In schimb pentru cei din interior cel mai important om a fost Iliescu. Sa nu uităm că în ’90, el a fost cel ales de oameni cu o majoritate de 87 %. Românii l-au vazut pe Iliescu ca pe un comunist reformat pentru că nu le oferea sistematizare sau mâncare pe cartelă.
Probabil că poporul a preferat această variantă pentru că saltul de la comunism la democraţie era mult prea mare. Altfel, de ce nu l-au ales pe Raţiu? Un raspuns ar fi că distanta dintre Ceauşescu şi Raţiu era prea mare. In plus, Ratiu nu putea să vină în ţară şi exista o prăpastie datorita suspiciunii şi lipsei de încredere.
Lovitură de stat sau revoluţie?
A.M: Cred că a fost un amestec, au fost tineri pe stradă care s-au revoltat, şi-au jertfit viaţa şi au fost oamenii din spate care le-au furat momentul, au profitat de ocazie pentru a prelua puterea.
Pentru că au fost şi revoluţionari adevăraţi cum ar fi Caramitru. El a fost un om important de la Revoluţie , împreună cu Dinescu. Dinescu, care este un poet a fost copleşit de moment, nu mai putea să vorbească de emoţie. Şi lui Caramitru se vedea că îi era foarte greu, cu toate că era actor şi avea decenii de experienţă. Ei au fost adevăraţii revoluţionari de stradă care au inspirat lumea, pentru ca românii îi cunoşteau.
Caramitru a plecat din politică în mai ‘90 pentru că şi-a dat seamă în ce direcţie mergea FSN şi nu i-a plăcut. Membrii partidului îl foloseau pentru că era o figură publică, faţă lui populară dădea bine, era ceva să zici “uite îl avem pe Caramitru cu noi”.
România, după 21 de ani de la Revoluţie
“România s-a modernizat, s-au făcut reforme în politică, economie, în societate. Asta e clar, Bucureştiul este o capitală europeană.
Însă felul în care se face politică nu mi se pare că ajută să se facă foarte multe reforme. Si în acest sens presa este de vină, mai ales postul de televiziune care mediatizeaza prea mult politicienii si le dă prea multă importanţă . Mi se pare că acum ideea de putere este mult mai importantă decât cea de serviciu public, adică să facă ceva. “
Coordonatoarea AP crede ca părerea proastă a românilor despre ţara lor este exagerată si se datoreaza faptului ca oamenii sunt “nişte cârcotaşi”. Ea este de părere că românii sunt mult prea pesimisti şi resemnaţi, atitudine care nu le permite să vadă partea pozitiva a perioadei prin care trec.
“România este într-o transformare continuă de 21 de ani şi asta este o mare oportunitate şi un avantaj pentru o societate, adică s-a pornit spre liberalizare, economii de piaţă, democraţie. Un exemplu bun este reacţia oamenilor de Ziua Naţională, când prim ministru, Boc a fost huiduit. După acest eveniment, toată lumea se întreba dacă este rău sau nu. Dar oamenii ar trebui să îşi dea seamă că ceea ce este important este că acum astfel de reacţii sunt posibile, iar dacă prim ministrul poate fi huiduit înseamnă că este democraţie. Acum 21 de ani dacă Ceauşescu era la putere nu ştiu ce i s-ar fi întâmplat personei respective. Şi lui şi familiei, era băgat la închisoare, anchetat şi aşa mai departe. Acum ne aflăm într-o Românie democratică, de aceea se poate întâmplă şi aşa ceva. Este normal ca aşa ceva să se întâmple într-un moment de criză cum este în această perioadă în toată Europa.”
Alison Mutler spune că în toată lumea guvernele devin mai nepopulare în această perioadă, dar este un fenomen nesemnificativ în comparaţie cu imaginea României din ‘84 când nimeni nu îndrăznea să spună nimic.
Nostalgici dupa comunism?
A.M: Oamenii spun că sunt nostalgici după comunism, dar eu cred că ei sunt de fapt nostalgici după siguranţa zilei de mâine, un job, o vacanţă la mare sau la munte. Dar eu care am vazut România comunistă nu pot să uit de tensiunea, de frica oamenilor cu care era imposibil să stai de vorbă. Nu puteam să intru în casa cuiva, oamenii din străinatate care aveau rude aici, când veneau în România trebuiau să stea la hotel.
Era o lipsă de încredere între oameni, suspiciune care persistă şi în ziua de astăzi, desigur că nu la acelaşi nivel. Acum romanii sunt mai relaxaţi. Dar atunci era o mare prăpastie între o persoană străină şi un roman Şi chiar la începutul anilor ’90 situaţia era la fel. Ziceau că străinii, occidentalii sunt capitalişti, că vrem să îi destrămăm şi aşa mai departe.
O comparaţie între regimul comunist din România şi din alte ţări comuniste?
A.M: Comunismul era mult mai extravagant la români decât de exemplu la unguri. Înainte de ’89 am fost în Cehoslovacia, cum se numea atunci, în Bulgaria şi în Ungaria. şi în nici una dintre aceste ţări, regimul nu se compara cu cel din România. În primul rând, nivelul de frică la români era mult mai mare. După români i-aş pune pe bulgari la frică, dar ei mai intrau în vorbă cu tine, ceea ce nu se întâmpla în România.
În ’84 înainte să intru în România am mâncat un sandviş cu salam şi caşcaval şi un suc de portocale pentru că atunci nu se putea mânca în România aşa ceva. În schimb în Cehoslovacia în ’89 ieşeam prin restaurante, mâncam portocale. Romania comunista era lipsita de libertate , dar si de produsele de baza cum ar fi mancarea. Oamenii erau mult mai tensionaţi şi clădirile, cum ar fi Casa Poporului şi ideile de sistematizare erau mult mai drastice.
La fel de aspre erau şi alte idei promovate, cum ar fi că fiecare femeie trebuia să facă cinci copii, nu era voie să se facă avort, nu existau anticoncepţionale. Nu aveai voie să te uiţi la filme straine, nu puteai să călătoreşti în străinătate decât cu mare, mare greutate. Iar oamenii au făcut compromisuri pentru a supravietui, au fost folosiţi de serviciile secrete şi aşa mai departe. Era totul foarte controlat.
