În fiecare duminică, în satele de pe tot cuprinsul Indiei, grupuri de oameni – care amestecă bărbaţi cu turbane, femei în sari şi copii îmbrăcaţi sumar – se strâng împreună în jurul unui televizor vechi ca să-şi privească starul bollywoodian favorit cântând şi dansând în clipuri extrase din filme. Aceste spectacole muzicale, componentă foarte iubită a programelor de televiziune de largă audienţă, sunt deseori singura cale prin care populaţia rurală poate să vadă starurile de la Bollywood sau să aibă acces la filmele mai noi. Cu două ani în urmă, reţeaua de canale publice tv a decis să introducă subtitrări gen karaoke la aceste emisiuni – nu într-o limbă străină, ci chiar în hindi, limba în care vedetele cântă.
A crescut cu 50% numărul de cititori ai ziarelor
Analfabetismul atinge în India 34% din populaţie – iar din cele 650 de milioane care ştiu să citească, doar 300 milioane pot citi fluent; pentru ceilalţi 150 milioane, cititul este o deprindere nefolositoare. Prima regiune care a implementat metoda subtitrării în hindi a fost Guajat – deodată, oamenii au început să fie atenţi la banda de cuvinte din josul ecranului. Deseori, ei copiau versurile pe hârtie, ca să le poată memora mai uşor. Cercetătorul Hema Jadvani a studiat efectele subtitrării într-un sat din Guajat, Khodi, şi a descoperit că, în decurs de 10 ani, lectura ziarelor a crescut cu 50% în comunitate. Mai mult decât atât, femeile din sat pot acum citi programele autobuzelor singure, devenind astfel mult mai mobile, iar rata abandonului şcolar, în rândul copiilor, a scăzut.
Copiii au fost entuziasmaţi de posibilitatea de a transcrie versurile încât să le poată cânta cu prietenii – un entuziasm altminteri greu de întâlnit în şcoală. Şi, nu în ultimul rând, făcând învăţarea cititului uşoară şi delectantă, subtitrarea în aceeaşi limbă a schimbat percepţia copiilor despre şcoală. „Am fost întotdeauna leneş şi fără chef. Când am început să citesc repede, totul a devenit mai uşor”, spune un băiat de 14 ani. „Şcoala e chiar distractivă acum.” În ultimii nouă ani, alfabetizarea reală, funcţională, aproape s-a dublat în zonele care au beneficiat de emisiuni subtitrate; ele au contribuit, de asemenea, la transformarea adulţilor trecuţi prin cursuri de alfabetizare în cititori „profesionişti”.
A descoperit ideea când învăţa spaniola
Ideea subtitrării în aceeşşi limbă a apărut în 1996 la Cornell University. Brij Kothari, un doctorand din India, învăţa spaniola pentru un proiect de cercetare. Uitându-se la filme spaniole cu subtitrări englezeşti, a descoperit că îi vine mult mai greu „să audă” dialogurile în spaniolă şi că, dacă filmele ar fi fost subtitrate direct în limba lui Cervantes, i-ar fi mult mai uşor să înveţe spaniola. „Apoi am realizat că, dacă programele tv indiene ar fi subtitrate în hindi, gradul de alfabetizare ar creşte mai repede.” Nouă ani mai târziu, Kothari, întors de ani buni acasă şi director al unui ONG cu profil educa-ţional, a reuşit să convingă canalul tv public din India să subtitreze clipurile şi emisiunile muzicale în hindi. S-a dovedit că spectatorii şi-au îmbunătăţit performanţele de lectură după vizionarea a doar opt ore de programe subtitrate, în decurs de şase luni. Un argument la fel de important a fost că metodele convenţionale de predare reclamă de obicei mult mai mult timp şi alocarea unor resurse financiare incomparabil mai mari; comparate cu acestea din urmă, costurile subtitrării karaoke sunt nesemnificative, reprezentând un cent per persoană pe an.
Africa de Sud, Rwanda, Pakistan şi Afganistan sunt interesate de noua metodă
Un psiholog belgian, Gery d’Ydewalle, a analizat şi el efectele subtitrării şi a descoperit că lectura acesteia se face aproape involuntar. Cu alte cuvinte, spectatorilor le e practic imposibil să o ignore, chiar dacă aud dialogurile şi înţeleg limba. În ce priveşte creşterea performanţelor de lectură, s-a descoperit că cele mai bune rezultate vin de la asocierea subtitrării cu muzica. „Cântecele construiesc «atenţia fonemică»/capacitatea de a descompune un cuvânt în silabe mai mult decât dialogurile”, a argumentat expertul american în educaţie Clara Schmidt, care a evaluat pe cont propriu rezultatele „sistemului Kothari” în India. În plus, a mai observat aceasta, cântecele repetă refrenele şi asta le dă spectatorilor mai mult timp să facă asocierea litere-sunete. Costul scăzut al unor astfel de programe le-a făcut dezirabile şi pentru alte părţi sărace ale lumii. Africa de Sud şi Rwanda discută implementarea subtitrării karaoke în programele tv naţionale. Şi un canal privat pakistanez este interesat în utilizarea acesteia în programele muzicale transmise în Pakistan şi Afganistan.
Utilă doar pentru cei semialfabetizaţi
Însă, chiar dacă subtitrarea karaoke este un instrument util în deprinderea scris-cititului, nu este soluţia generală a problemei – întrucât spectatorii care nu cunosc literele sunt incapabili să înţeleagă cuvintele care se succed pe bandă. Metoda se adresează de fapt celor semialfabetizaţi, care au fost familiarizaţi cu alfabetul, dar nu pot citi destul de repede încât cititul să le fie realmente folositor. Clasele primare, în care se învaţă că literei „a” îi corespunde un anumit sunet, sunt în continuare necesare. Ar fi util un astfel de program în România, unde analfabetismul, aproape lichidat înainte de ’89, a crescut semnificativ după ’89? Foarte probabil că da, mai ales în ce-i priveşte pe romi. Nu atât analfabetismul este problema acestora, cât semianalfabetismul – întrucât abandonează şcoala înainte să deprindă cititul şi să-l transforme într-un instrument cotidian. Astfel, deşi recunosc literele, ei fie nu reuşesc să le lege în cuvinte, fie citesc greu, „pe litere”.
