Judecătorul Alexandru Şerban, membru al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), ne-a declarat că CSM speră să finalizeze propunerea potrivit căreia magistraţii condamnaţi pentru corupţie sau sancţionaţi disciplinar cu excluderea din magistratură să nu mai beneficieze de pensia de serviciu, în cel mult două săptămâni, după care documentul va ajunge apoi pe masa ministerului de Justiţie.
„Sper să finalizăm propunerea în maxim două săptămâni şi apoi o înaintăm Ministerului Justiţiei, care va face o analiză„, a explicat judecătorul Alexandru Şerban.
Cei care vor avea ultimul cuvânt vor fi însă parlamentarii. Magistratul de la CSM ne-a spus că „până la sfârşitul sesiunii parlamentare sperăm să fie adoptat proiectul” şi că nu crede că vor exista impedimente fiindcă „toţi suntem de acord cu aceste sancţiuni. Pensia de magistrat este recompensa faptului că a făcut ceva bun şi dacă nu e aşa, să fie sancţionat şi pe acest plan”.
Cu excepţia judecătorilor de la Inalta Curte de Justiţie şi Casaţie şi a celor de la Curtea Constituţională, pensia specială a magistraţilor este de aproximativ 6000 de lei. Din 2006 şi până în 2010, din cei 48 de magistraţi care au făcut obiectul unor acţiuni disciplinare, 33 s-au pensionat imediat ce CSM a început să-i cerceteze disciplinar sau imediat ce împotriva lor s-a început urmărirea penală, potrivit CSM.
CSM a propus, marţi, modificarea Legii 303/2004, în sensul în care judecătorii şi procurorii care au fost condamnaţi definitiv pentru fapte de corupţie sau legate de serviciu, o infracţiune de corupţie, o infracţiune asimilată infracţiunilor de corupţie savârşită cu intenţie, cei ori excluşi din magistratură să nu mai poată beneficia de pensia specială de serviciu.
„În ultima vreme, câţiva magistraţi au fost condamnaţi penal pentru fapte de corupţie în legătură directă cu activitatea jurisdicţională. Aceştia, deşi condamnaţi definitiv penal, beneficiază de pensii de magistraţi, cu toate că infracţiunile comise de ei au la bază tocmai vicierea actului de justiţie ca atribuţie esenţială a activităţii de justiţie”, potrivit preşedintelui CSM, Horaţius Dumbravă.