4.1 C
București
joi, 28 noiembrie 2024
AcasăLifestyleFoodAlarma de lupta, mentinuta pana in ianuarie '90

Alarma de lupta, mentinuta pana in ianuarie '90

Au fost audiati mii de martori, s-au adunat sute de mii de pagini la dosarele revolutiei, dar nu exista nici un fir care sa conduca la teoria care sa confirme existenta vreunei retele teroriste care sa fi desfasurat actiuni impotriva populatiei, in perioada lui decembrie 1989-ianuarie 1990. Singurele persoane identificate de anchetatori ca actionand impotriva populatiei au fost angajati ai fostelor forte de represiune din militie, armata, securitate, garzi patriotice si uneori informatori, toti cetateni romani. Procurorii cauta in prezent sa identifice tragatorii reali pentru fiecare victima, tocmai pentru ca sa nu mai existe confuzii. Majoritatea victimelor sunt urmarea activitatii si actiunilor militare desfasurate in anumite dispozitive constituite inca din data de 22 decembrie 1989. Oameni omorati prin impuscare au existat peste tot, pe strazi, in jurul unitatilor militare, la CC-PCR, Televiziune, Radiodifuziune, langa marile intreprinderi, in Bucuresti, dar si in majoritatea marilor orase din tara.
Familiile victimelor, urmasii celor ucisi la revolutie nu stiu nici pana in prezent foarte clar cine au fost calaii copiilor, sotilor sau parintilor. In urma celor 1.142 de oameni ucisi in acea perioada au ramas 2.361 de urmasi de eroi-martiri, dintre care nu mai putin de 748 de orfani. Finalizarea anchetei in dosarul revolutiei se pare ca va avea ca rezultat adaugarea la cifra oficiala a mortilor si ranitilor, cunoscuta pana in prezent, si a altor persoane, numarul total al victimelor fiind mai mare.
Alarma de lupta data in decembrie 1989 a fost mentinuta si in luna ianuarie 1990. Pana la data de 22 decembrie '89 intregul aparat de represiune comunist a actionat pentru anihilarea „huliganilor, iredentistilor si teroristilor”, de fapt fiind numiti astfel cei care iesisera in strada sa strige impotriva dictatorului Ceausescu, a regimului politic de la acea data. Imensul dispozitiv de lupta format in tara, in majoritatea marilor orase a ramas in functiune si dupa data de 22 decembrie 1989. Cei care au format la vremea respectiva dispozitivul si conduceau represiunea au folosit ca laitmotiv al actiunilor lor militare lupta impotriva teroristilor. Justificarea a ramas si dupa data de 22 decembrie '89, folosita cand nimeni nu mai striga impotriva puterii, moment prielnic pentru a ocupa cu militari principalele institutii ale statului.
Ca urmare a actiunilor care au avut loc in acea perioada si-au pierdut viata 1.142 de persoane, surprinzator, marea majoritate dupa 22 decembrie '89, dupa debarcarea lui Ceausescu. Pana in prezent, ancheta procurorilor militari in dosarele revolutiei a scos la iveala ca problema teroristilor a fost una creata special pentru a crea confuzie generalizata si singurele persoane identificate clar ca au ucis protestatarii, proveniti din randul populatiei civile, care initial demonstrau impotriva comunistilor, au fost cadre din cadrul armatei, garzilor patriotice, militiei si securitatii.
Dupa 1990, nici un „terorist” din zecile retinuti si prezentati la televiziunea publica nu a fost condamnat din simplu motiv ca nu au existat nici un fel de probe.
In numarul urmator:
– Arestatii erau obligati sa joace rolul teroristilor
– Armata cerceteaza tunelurile secrete

Cele mai citite

Elena Lasconi amenință cu proteste în toată țara dacă CCR va anula rezultatul votului din 24 noiembrie

Liderul USR, Elena Lasconi, calificată în finala cursei pentru Palatul Cotroceni, a afirmat miercuri seară că, în cazul în care Curtea Constituțională a României...

USR protestează după decizia CCR de renumărare a voturilor: Vor să rămână agăţaţi de putere cu orice preţ

Liderul deputaţilor USR, Ionuţ Moşteanu, a reacționat după ce Curtea Constituțională a decis renumărarea voturilor și a calificat-o drept "surprinzătoare şi "fără precedent", potrivit...

Horoscop 29 noiembrie 2024. Vezi ce ți-au pregătit astrele pentru ziua de vineri

Horoscop 29 noiembrie 2024. Astrele îți influențează emoțiile și deciziile astăzi, aducând momente de reflecție, dar și oportunități pentru resetare emoțională. Horoscop 29 noiembrie...
Ultima oră
Pe aceeași temă