» Pana la Revolutia din 1989, administratia locala era subordonata unor "vatafi" judeteni, prim-secretarii desemnati de Partidul Comunist Roman, care comandau totul in aria lor de actiune, de la intreprinderi socialiste la primarii, de la institutii de propaganda pana la cele de represiune. Prim-secretarii nu se luptau sa castige increderea electoratului, fiindca nu erau alesi in mod corect, ci stabiliti de la Bucuresti.
Partidul unic ii numea, din randul noii generatii de intelectuali "cu origini sanatoase", poporul ii vota de forma. Comunistii de rang inalt ii controlau si ii schimbau. Cele mai vizibile atributii ale prim-secretarilor erau audientele publice acordate cetatenilor, repartizarea de locuinte pentru cazurile sociale, vizitele in intreprinderi, scoli, spitale, participarea la spectacolele omagiale ale lui Ceausescu, organizate de casele de cultura si la defilarile de 23 August.
Dupa caderea lui Ceausescu, printre primele legi care au fost date in Romania s-a numarat si cea a administratiei publice locale nr. 61/1991. In 1992, au avut loc primele alegeri locale postrevolutionare, in baza acestei legi, iar noua administratie avea sa se conduca dupa reguli total diferite fata de cele din perioada "rosie". Mai precis, Legea 61/ 1991 a statuat atributii distincte pentru consiliile locale, in calitate de autoritati deliberative, si primarii, in calitate de autoritati executive, si a introdus in dreptul romanesc patru principii considerate la acea vreme "revolutionare": principiul autonomiei locale, al descentralizarii, al eligibilitatii autoritatilor administratiei publice locale si al consultarii cetatenilor in probleme de interes local deosebit. La acea data insa, autonomia locala era doar un vis indepartat, dat fiind ca resursele financiare ale localitatilor erau virate de la bugetul de stat, ca urmare a colectarii centralizate a taxelor si impozitelor. Primariile aveau totusi si un buget propriu, insa acesta era mereu insuficient, motiv pentru care intotdeauna se apela la Guvern pentru asigurarea prestarii serviciilor pentru populatie (regiile de furnizare a apei si caldurii se aflau in subordinea acesteia si, fiind foarte ineficiente, inghiteau masiv subventii). Nemultumirile noilor alesi au presat insa Guvernul sa adopte Ordonanta 15/1992 cu privire la impozitele si taxe locale, prin care o serie de impozite si taxe erau stabilite doar ca surse de finantare ale primariilor. In baza noii ordonante, auto-ritatilor locale li s-a permis sa se finanteze din impozitele pe cladiri si pe terenuri, impozitele pe spectacole, pe profitul regiilor si societatilor comerciale din subordine. De asemenea, o serie de taxe s-au facut venituri la bugetul local – taxa asupra mijloacelor de transport, cea pentru eliberarea certificatului de urbanism, taxe de timbru etc. Toate aceste surse de finantare figurau doar pe hartie, deoarece tot Ministerul Finantelor era cel care aduna banii pe care ii vira apoi primariilor. Abia in 1998 aceasta situatie a incetat, iar veniturile mentionate au inceput sa fie colectate si sa ramana in gestiunea primariilor, in baza Legii 189/1998, emisa de catre Parlament, care a dat startul descentralizarii fiscale reale in Romania. Mai mult, aceasta lege a adus si posibilitatea modernizarii comunitatilor din Romania, dand voie primariilor sa contracteze imprumuturi in limita a 20% din veniturile proprii in vederea suplimentarii necesarului de resurse si cresterii gradului de autonomie financiara. Autoritatile publice locale au putut aplica insa legea din anul 2000, cand au detinut si compartimentele specializate in administratia taxelor si impozitelor. Doi ani mai tarziu, impozitele s-au diferentiat pe zone, pe valoarea proprietatilor, pe criteriul intravilan-extravilan (anterior functiona doar distinctia urban-rural), iar taxele locale s-au marit si s-au diversificat. O permanenta gaura neagra in economia localitatilor, care a inghitit resurse considerabile, au reprezentat-o regiile de termoficare, in care primariile si bugetul central au pompat miliarde de euro. In 2003, principiile descentralizarii financiare a localitatilor au fost armonizate cu regulile Uniunii Europene, prin Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 45/2003 privind finantele publice locale. In baza noului act normativ, cotele defalcate din impozitul pe venit au ramas la dispozitia primariilor, ceea ce le-a crescut autonomia financiara. In acest mod s-au distins insa "primarii bogate" si "primarii sarace", in functie de rata somajului din aria lor de cuprindere, ceea ce a condus la dezvoltarea accelerata a unor orase sau comune si la intarzieri in cazul altora. Statul a intervenit insa de cele mai multe ori pentru atenuarea acestor disparitati, acordand fonduri importante primariilor sarace in baza unui nou principiu european, acela al solidaritatii. Pana in 2006 legislatia administratiei publice locale s-a imbogatit si mai mult, cuprinzand chestiuni referitoare la falimentul primariilor, la posibilitatea cresterii gradului de indatorare de la 20 la 30% si reglementand asocierea dintre primarii, in vederea realizarii unor proiecte comune.
Daca din punct de vedere financiar situatia a evoluat repede in bine, nu acelasi lucru se putea spune insa despre transparenta administratiei publice locale si despre politizarea acesteia. Abia dupa anul 2000 primariile, pana atunci extrem de opace, au fost obligate sa aiba aviziere, sa ofere cetatenilor informatii de interes public si sa aiba pagini proprii de Internet. Politizarea a reprezentat insa un cancer distrugator pentru administratia locala si pentru reformarea acesteia.
Concedieri politice si incompetenta
Schimbarea guvernelor a determinat, fara nici o exceptie, concedieri masive in randul functionarilor publici. De obicei, noile guverne au scos de la naftalina sefii politici de institutii trasi pe linie moarta sau chiar inlaturati din functii de adversari, pe care i-au reinstalat in posturi-cheie. Uniunea Europeana a criticat dur aceste practici inainte de aderarea Romaniei la blocul comunitar, iar functionarii publici au devenit inamovibili pentru a fi protejati de viitura politica. Insa, in ciuda imunitatii care le-a fost conferita prin lege, acestia au continuat sa fie schimbati. Sindicatele functionarilor au acuzat, la randul lor, "gastile politice" care pun mana pe institutii la fiecare patru ani, care slabesc autoritatea statului si promoveaza incompetenta si mediocritatea. "Miza «gastilor» este una politica, pentru ca se doreste castigarea influentei prin intermediul institutiilor", ne-a declarat Vasile Marica, presedintele Sed Lex. In prezent, concedierile politice sunt atat de numeroase, ca urmare a schimbarii rapide a guvernelor, incat pentru acelasi post de functionar statul a ajuns sa plateasca doua sau chiar trei salarii, respectiv angajatilor aflati in functii si demisilor care castiga procesele cu Executivul. Miza rotatiei de cadre este ca institutiile publice sa fie aservite politic, "ca sa poata domina retelele de clientela politica inainte de alegeri", ne-a explicat profesorul de stiinte politice Daniel Barbu. Iesirea din acest cerc vicios in care functionarii sunt captivii politicienilor de diverse culori politice este considerata de analisti un obiectiv extrem de indepartat. "Unde este iesirea din aceasta situatie? Nicaieri. Poate atunci cand vor iesi din politica acesti oameni, cand se va schimba clasa politica, vor inceta aceste practici, se va iesi din jungla. Acum nu putem sa aducem politicieni de pe Marte", a apreciat recent Adrian Moraru, director adjunct la Institutul pentru Politici Publice.
Aparatul administrativ, alimentat cu salarii uriase
Criza financiara a readus in discutie uriasul aparat al administratiei centrale si locale, o caracatita pentru care ar trebui cheltuiti mult mai putini bani de la buget. In administratia publica, salariile medii ale angajatilor nu depasesc 900-1.000 de lei lunar, insa acesti angajati sunt prea numerosi, considera Fondul Monetar International. Totodata, in contextul crizei s-a pus problema declararii falimentului primariilor care nu-si pot cheltui judicios bugetele sau care isi consuma resursele financiare platindu-si sutele de salariati, majoritatea angajati pe relatii clientelare. Expertii in politici publice sustin ca declararea falimentului primariilor este o masura excelenta, insa preluarea fraielor unei localitati de catre judecatorul sindic ar trebui urmata de destituirea primarului incompetent si de impiedicarea acestuia de a mai candida. De cealalta parte, presedintele Asociatiei Comunelor din Romania, Emil Draghici, apreciaza ca "normala" existenta unei legi a falimentului unitatilor administrativ-teritoriale, insa acuza Guvernul ca subfinanteaza primariile de comune, care au in gestiune 87% din suprafata Romaniei si presteaza servicii pentru 47,5% din cetatenii tarii. In lipsa oricarui control financiar, in ultimii ani numeroase primarii au sarit calul la cheltuieli. Edilii au facut cumparaturi excentrice in plina criza (arteziene, beculete ornamentale, banci din lemn exotic si plante decorative de sute de mii de euro) si imprumuturi hazardate. In plus, organigramele primariilor au fost umflate peste masura, prin angajarea unor «pile», inclusiv soacre ale edililor, dupa cum a aratat Emil Boc.
Istorie
Prefectii raman pionii politici ai Guvernului
La nivel legislativ, pasul de la prim-secretarii de judet de pe vremea dictaturii lui Nicolae Ceausescu la prefectii zilelor noastre a fost facut: cei 42 de reprezentanti ai Guvernului in fiecare judet al Romaniei sunt inalti functionari publici, nu au apartenenta politica si sunt schimbati din functie pe criterii de competenta, nu pe linie de partid. In practica, lucrurile nu stau deloc asa. Prefectii sunt la mana partidului care i-a numit in functie si care ii poate schimba la fel de usor, pentru ca legea a fost croita cu portite care sa permita acest lucru.
Prefectii au atributii care se intind de la verificarea legalitatii actelor emise de autoritatile locale si asigurarea ordinii si sigurantei publice pana la gestionarea situatiilor de criza si organizarea alegerilor. Rolul lor este sa asigure aplicarea la nivel judetean a programului de guvernare asumat de Executiv la nivel national. Pana in 1999, nimeni nu a pus problema, cel putin la nivel oficial, ca prefectii si restul functionarilor publici sa nu mai fie numiti si demisi conform algoritmelor politice. Prima incercare de modernizare a administratiei locale a aparut in 1999, sub guvernarea Conventiei Democrate, o data cu Legea 188, care a pus bazele unui Statut al functionarilor publici. Abia in 2004 insa statutul prefectilor a fost legiferat in spirit european, sub presiunea aderarii la Uniunea Europeana. Legea 340/2004 a fost emisa sub guvernarea PSD, iar efectele ei au aparut abia sub guvernarea Aliantei D.A. dintre PD si PNL. In 2006, prefectii au fost obligati sa-si dea demisia din partidele politice si orice implicare politica le-a fost interzisa. Tot de atunci, legea a specificat clar ca orice discriminare intre functionarii publici, pe criterii politice, este interzisa.
Totusi, aceasta lege nu este aplicata nici in ziua de azi. Dupa ruperea Aliantei D.A., guvernul liberal condus de Calin Popescu Tariceanu a dorit sa aiba numai prefecti liberali, astfel ca in 2007 a emis o hotarare de guvern (341/2007) in care a deformat principiul mobilitatii functiei. In loc sa fluidizeze administratia si sa previna coruptia, mobilitatea functiei a devenit o arma politica: prefectii au putut fi retrogradati in functia de subprefecti sau mutati pe posturi de inspectori guvernamentali. In locul lor au urcat cei agreati de liberali. La randul ei, Coalitia PDL-PSD a procedat la fel cu liberalii in iarna 2008-2009, iar PDL i-a zburat pe oamenii social-democratilor din functiile de prefecti in aceasta toamna, la ruperea coalitiei de guvernare.
Adrian Moraru, directorul adjunct al Institutului de Politici Publice, crede ca prefectii sunt o arma politica, pentru ca "prin prefecti, se tin sub control consiliile judetene si locale, se organizeaza alegerile, se trimit controalele". Perpetuarea prefectilor politici, in ciuda unei legi care o interzice, va continua pentru ca "este un cerc vicios. E greu sa-i aperi pe fostii prefecti, pentru ca si ei tot politruci au fost", spune Moraru. In opinia sa, ar fi nevoie de un moment zero, in care "42 de oameni capabili sa faca aceasta treaba sa fie pusi prefecti. si sa nu poata fi numiti intr-un judet unde au lucrat, au candidat sau daca au fost membri de partid, ori au avut vreo functie politica in ultimii zece ani".
