13.2 C
București
marți, 1 octombrie 2024
AcasăLifestyleFood9/11: Mărturie: Aveam impresia că sufletele celor care au murit îi erau...

9/11: Mărturie: Aveam impresia că sufletele celor care au murit îi erau agăţate de uniformă

Frank Lione îşi anulase tura de la Departamentul de Poliţie al New York (NYPD) pentru ziua de 11 septembrie, dar a sfârşit prin a transporta membrele celor decedaţi de la Ground Zero, locul unde au fost turnurile Gemene. Ofiţerul de poliţie şi-a spus povestea în cadrul unui articol publicat în varianta online a cotidianului britanic The Guardian.

Cel mai straniu lucru, atunci când priveşte în urmă, spune Frank Lione, era liniştea. În timp ce conducea pe autostrada West Side, una dintre cele mai aglomerate din oraş, nu erau alte maşini pe şosea şi nu se auzea niciun sunet, până când avioanele de luptă au zburat deasupra centrului Manhattan-ului.

Frank Lione provine dintr-o familie de ofiţeri de poliţie şi pompieri. Tatăl lui, Frank Senior, este un detectiv al NYPD pensionat care acum lucrează cu Serviciul Şerifilor Statelor Unite (US Marshals Service). Fratele lui este pompier. Frank a intrat în cadrul NYPD la vârsta de 24 de ani şi a fost decorat după ce a fost implicat într-un schimb de focuri cu un membru al unei găşti în afara serviciului.

În data de 10 septembrie 2001, Lione a sunat la departamentul Midtown South şi şi-a anulat tura pentru a doua zi, deşi nici acum ştie de ce a făcut acest lucru. Îşi aminteşte însă, că avea o stare nejustificată de nelinişte. În dimineaţa următoare, a auzit-o pe soţia lui, Pam, exclamând în sufragerie: „Ce s-a întâmplat? Nu ai văzut clădirea?” Un avion intrase în World Trade Center.

„Mic sau mare?” a întrebat Frank.

„De ce întrebi?” i-a răspuns soţia lui.

„Pentru că dacă este mic, înseamnă că e doar un pilot care abia învaţă să zboare,” a spus Frank.

Dar când cel de-al doilea avion a lovit, Frank Lione şi-a dat seama că ceva nu este în regulă şi i-a spus soţiei: „Pam, suntem atacaţi.” Copiii au început să plângă. Frank a sunat la departamentul de care aparţinea. „Trebuie să plec,” a spus el şi a sărit în maşină în ciuda protestelor soţiei lui. „Cel puţin ştiam că dacă ceva mi se întâmpla, le spusesem celor dragi că îi iubesc,” a afirmat Frank.

Călătoria a fost stranie, îşi aminteşte el. Pe fiecare panou electronic pe lângă care trecea Frank scria, cu majuscule: „Toate drumurile spre New York City sunt închise.”  La o barieră, când a trecut de conurile rutiere amplasate de poliţia statală, un poliţist a scos arma, dar Frank i-a arătat imediat insigna şi a fost lăsat să treacă.

Departamentul Midtown South este cel mai mare centru de comandă din New York City şi acoperă zona Empire State Building şi Madison Square Garden, care au fost considerate imediat potenţiale ţinte ale atacatorilor. La departamentul de poliţie, lui Frank i s-a spus că fusese instituit un Cod Negru (semnal de pericol). El şi colegii lui au vrut să se ducă direct la World Trade Center. Toţi poliţiştii care aveau staţia pornită auziseră strigătele colegilor lor de la locul incidentului şi voiau să ajute, dar ofiţerii superiori nu le-au dat voie.

Misiunile de salvare nu intră în atribuţiile NYPD. Cei mai mulţi dintre ofiţerii care intraseră în turnuri nici nu aveau căşti de protecţie şi ezitaseră înainte să intre. Când primul val de poliţişti s-a întors la departamentul de poliţie de la Ground Zero, „arătau ca şi când ar fi fost la război. Nu voiau să vorbească,” îşi aminteşte Frank. Iar atunci când au început să vorbească, lucrurile pe care le spuneau nu aveau niciun sens: „Spuneau că erau oameni care cădeau din turnuri. Că oamenii cădeau ţinându-se de mâini. Că oamenii cădeau stând în scaunele lor de la birou. Că sunetul făcut de trupurile lor era ca zgomotul produs de un balon cu apă care se sparge, urmat de o ceaţă fină, roşie,” mărturiseşte Frank.

A doua zi, pe când Lione era în oraş, ceva neaşteptat s-a întâmplat: au început să vină oameni spre el, să îi dea mâna şi să îi mulţumească.

A ajuns la Ground Zero la patru dimineaţa şi era ceaţă. Avuseseră loc câteva jafuri pe străzile din apropierea locului. Oamenii nu vorbeau despre asta, dar era o problemă şi poliţia trebuia să o rezolve. Când a intrat într-o cafenea, totul arăta ca după Pompeii, spune Frank. Era praf peste tot, un ziar şi o ceaşcă de ceai cu o felie de lămâie încă în el.

La Ground Zero, povesteşte Frank Lione, tot ce se auzea erau generatoarele care alimentau luminile. Oamenii stăteau pe unde apucau. Mâncau lucruri trimise de oameni din întreaga ţară – plăcintă de cartofi dulci de la cineva din Atlanta. Frank ştia bine acea parte de oraş, dar stătea acolo, între dărâmături şi nu avea habar unde se află. Macaralele erau „ca nişte dinozauri T-Rex” care mutau lucruri de colo colo. Era vorba de o clădire imensă de birouri şi totuşi Frank mărturiseşte că nu recunoştea nimic – niciun fax, niciun scaun de birou, doar metal, bare de oţel şi praf. Suprinzător, rămăseseră bucăţi de hârtii şi fotografii. Totul fusese redus la nimic. „Apoi au început să vină rudele. A trebuit să îi ţinem în afara perimetrului. Au văzut locul şi au căzut, pur şi simplu, în genunchi,” îşi aminteşte ofiţerul de poliţie.

În timpul serviciului, Lione văzuse plăgi împuşcate, dar bucăţile de cadavru erau cu totul altceva. „Brigăzile cu găleţi” erau şiruri de poliţişti şi pompieri care dădeau din mână în mână ce rămăsese după dărâmarea World Trade Center-ului şi când ajungeau la rămăşite umane, se opreau cu toţii, îşi scoteau pălăriile pentru un moment, apoi îşi continuau treaba.

După o tură de 16 ore în ploaie, Frank mărturiseşte că ceea ce îl făcea să nu se oprească era bărbatul care dirija macaralele şi care îşi făcea treaba ca un robot, dar mai ales reacţia publicului. „În autobuzele cu care ne-am întors la departamentul de poliţie erau cu toţii tăcuţi şi priveam în gol. Pe strada Christopher, oamenii de pe trotuar au început să aplaude autobuzele care treceau şi să strige ‚Vă iubim!'”.

Soţia lui Frank nu l-a lăsat să intre în casă îmbrăcat în uniformă. „Aveam impresia că are sufletele celor care au murit agăţate de ea,” spune Pam.

Oamenii au luat mici suveniruri de la Ground Zero şi au făcut fotografii. Frank nu a făcut aceste lucruri. El avea propriile suveniruri nedorite. A avut coşmaruri luni întregi după aceea. Soţia lui mărturiseşte că se trezea şi îl vedea încordat în somn, cu braţele întinse, ţinându-se de saltea ca şi când pământul nu l-ar fi putut ţine. Frank i-a povestit mai târziu că visa clădirea care se prăbuşea.

La rugămintea lui Pam, familia, cu cei doi copii mici, s-au mutat din New York. Frank a părăsit NYPD şi s-a angajat la o firmă privată de securitate. Acum, el şi soţia lui scriu împreună romane. La zece ani după atacuri, cei doi renovează un apartament din Manhattan. Fiul lor începe facultatea în oraş.

„Este timpul să ne mutăm înapoi,” spune Frank. „Astăzi, singurul coşmar este să stai blocat în trafic în tunelul Lincoln. New Yorkezii sunt duri.”   

Cele mai citite

România a atras investiții străine directe de 6,74 miliarde de euro în 2023, cu mult mai puțin față de un an în urmă

România a atras investiții străine directe (ISD) de 6,74 miliarde de euro în 2023, în scădere semnificativă față de recordul de 10 miliarde de...

Rapid, implicată într-un litigiu la FIFA după transferul lui Boupendza

Rapid București a fost înștiințată oficial de FIFA cu privire la un litigiu legat de transferul atacantului gabonez Aaron Boupendza, Zamalek susține că jucătorul...

Top 10 cele mai mari bănci după active în S1/2024: Banca Transilvania, BCR şi CEC Bank domină clasamentul

În primul semestru din 2024, sectorul bancar românesc a înregistrat o creștere semnificativă a activelor, majoritatea instituțiilor din top 10 raportând avansuri considerabile comparativ...
Ultima oră
Pe aceeași temă