Marinarii s-au reunit, cu întârziere, luni seară, dar nu şi-au fixat programul partidelor amicale din cauza necunoscutelor din jurul Ligii 2.
„Fotbalul românesc e în faliment!”, sună declaraţia dură a lui Auraş Braşoveanu, preşedintele celor de la FC Farul fiind prezent luni seară la reuniunea echipei de fotbal. Au fost doar 19 jucători, dintre care şase jucători încă sunt juniori sau abia au terminat junioratul, plus Marian Pană, cel care a şi condus primul antrenament, unul mixt, de acomodare. Noul tehnician, ce a venit la teren cu o listă a numelor viitorilor elevi, urmează să se decidă asupra secunzilor care îl vor ajuta în acest an, probabil Ion Barbu şi Gică Mina, dar oficializarea se va face abia după revenirea patronului de la Bucureşti, acolo unde a plecat de urgenţă chiar înainte de reuniune.
O prioritate, lotul bazat pe jucători constănțeni
În mare, lotul se aseamănă destul de mult cu cel care a terminat anul trecut, 14 dintre jucători fiind păstraţi şi pentru sezonul următor, intenţia fiind ca, în timp, clubul constănţean să se bazeze pe un nucleu de fotbalişti autohtoni. Pentru acest lucru se încearcă şi o colaborare cu FC Viitorul, formaţia lui Gheorghe Hagi fiind, se pare, extrem de interesată de o colaborare cu FC Farul. Marian Pană nu s-a arătat deloc încântat de situaţia actuală de la echipă, dar nici nu se dă înapoi de la luptă, considerând că Farul poate fi o surpriză frumoasă în sezonul viitor. „Tot timpul e greu. Şi acum trei ani situaţia era cam la fel. Important e să fii încrezător şi să încerci, pentru că, de fapt, asta ne e meseria. Ştiu ce mă aşteaptă, dar nu am nicio reţinere. Am discutat cu patronul şi cu preşedintele şi încercăm să ajutăm cât putem echipa, ca să schimbăm ceva, să nu se mai întâmple ca în acest an. Voi lucra în staff-ul tehnic cu doi constănţeni, nu aduc cu mine niciun alt antrenor. Secundul va fi probabil Ion Barbu, cu care am colaborat fără probleme în precedentul meu mandat. Obiectivul Farului este clar, situarea în primele şase echipe. Suporterii sunt îndreptăţiţi să viseze. Şi eu îmi doresc foarte mult. Nu pot să promit, însă, nimic, dar pot să spun că, la fel ca data trecută, voi încerca să fac o echipă competitivă. Eu de la Farul am plecat la Liga 1 şi le-am reamintit acest lucru jucătorilor. Le-am spus încă de la început că e important să-şi dorească să joace la Farul. O să încerc să-i fac să aibă mai multă încredere în ei, în special pe cei tineri, pe care pun bază. Le-am explicat că nu contează dacă ai 17 ani sau 35, important este să-ţi doreşti să joci şi să conştientizezi că ai o mare şansă. Niciun nume dintre cei care sunt astăzi la pregătiri nu are locul asigurat sub comanda mea şi îmi asum acest lucru. Îi vom opri pe cei mai buni din actualul grup şi încercăm să mai şi aducem. Ne interesează băieţi care plusează la capitolul caracter. Poţi să aduci jucători foarte buni, pe bani mulţi, şi care să nu joace” a spus Marian Pană.
17 din vechea gardă și trei nume noi
La prima şedinţă de antrenament au participat portarul Puia şi jucătorii de câmp Băjan, Cl. Popa, Buzea, Ghinea, D. Ciobanu, Erdal, Romaşcanu, Scărlătescu, Pâslaru, Tothăzan, D. Stan, I. Florea, Caciandone, Coteanu, Igiroşanu şi Muscă, din vechea gardă, la noutăţi fiind trecuţi Adrian Răduca, Adrian Moroşanu, Roberto Dumitru şi Valentin Ion, jucători care şi-au dat deja acordul să evolueze pe litoral.
Probleme?
Situaţia din Liga 2 este incertă deşi până la startul campionatului mai este o lună. Luni, toate echipele participante trebuie să confirme prezenţa în eşalonul secund, dar până ieri numai 17 dintre cele 28 de formaţii care ar trebui să participe s-au şi înscris în campionat. Deşi pare dramatică, situaţia se poate remedia în aceste patru zile, şi anul trecut existând o echipă care a ţinut pe loc “ţintarul” şi care apoi a dat peste cap întreg programul. Paradoxal, aceasta a fost chiar FC Farul, echipă ce a aşteptat implicarea CJ Constanța până în ultimul moment, fără a depăşi însă termenul regulamentar. “Programul se va stabili pe 12 august pentru a evita problemele de anul trecut când ne-am grăbit şi ne-am trezit cu un program abramburit. Eu sunt optimist că ne adunăm măcar 20 de echipe”, a spus Auraş Braşoveanu.