Pentru a proteja ochii copiilor, în special a celor mici, dar și a celor mari, sunt necesare mai multe surse de lumină Un loc insuficient luminat, scade capacitatea de concentrare, pe lângă faptul că dăunează vederii. O lumină potrivită este aceea asemănătoare cu cea a soarelui – lumina albă rece. Este deci indicat sa cumpărăm becuri cu astfel de lumină.
Este necesar ca suprafața biroului sau mesei de lucru pentru elev să fie suficient de deschisă pentru a nu forța ochii la schimbări prea mari de luminozitate şi să fie mată pentru a nu favoriza reflexia luminii. Deasemenea biroul sau masa de lucru trebuie să fie luminoase, fiind de preferat să fie poziționat sub fereastră pentru a avea lumină naturală cât mai multă vreme din zi.
Ce e bine să le fie la îndemână
La nivelul ochilor, suficient de aproape de masa de studiu este util să amenajăm niște zone pe perete unde se pot evidenția tematicile temporare pe care le abordează copii. Există trucuri pentru a nu încărca cu prea multă culoare aceste suporturi grafice. Un pinboard aplicat direct pe perete pe care se aplică un strat de vopsea lavabilă, o zonă de perete vopsită cu vopsea magnetică sau cu vopsea pe care se scrie cu creta sunt niște variante simple și eficiente.
Manualele, caietele de lucru este util să fie așezate paralel cu peretele pentru a putea fi văzute și alese ușor. Este de asemena foarte important ca lecturile care nu țin de școală (cărțile cu povești, cărțile de colorat etc.) să fie ținute separat și amenajate într-un colț de citit (reading corner). Astfel cititul în sine nu riscă să fie asociat cu lucrul pentru școală.
Accesul ușor la ustensilele de scris, de colorat și la diverse rechizite este de asemenea de dorit. Organizarea lor se poate face cu ușurință într-un cărucior colorat pe roți eventual de la Ikea sau în găletușe inșirate pe perete.
Zone tematice – panourile cu informații nou descoperite la școală (lumea numerelor, jocuri cu litere, hărți) mențin grupate informațiile acumulate și le fac mai prietenoase.
Când sunt mai mulți copii de vârste apropiate ste util și plăcut să aibă locul de studiu împreună – la o aceeași masă mai mare sau la birouri alăturate. Este necesară însă și posibilitatea de lucru individual. Pentru aceasta ajută să folosim o personalizare cromatică a materialelor fiecăruia.
În special pentru copii mai mici (5-7) ani care pot fi distrași foarte ușor, este de ajutor să marcăm locul de studiu cu o culoare sau un covoraș – ca un fel de cerc magic pe care îl vor asocia cu o zonă de concentrare.