5.9 C
București
marți, 17 decembrie 2024
AcasăLifestyleCu cât se va ieftini cazarea pe litoralul românesc începând de azi

Cu cât se va ieftini cazarea pe litoralul românesc începând de azi

Azi începe „Litoralul pentru toți”, iar cazarea pe litoralul românesc se ieftinește cu până la 70%.anunță hotelierii. O noapte de cazare la hotel va costa de la 36 de lei.

Federația Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) a lansat ediția de toamnă a programului „Litoralul pentru toți”, prin care românii se pot caza în hotelurile clasificate din stațiunile de la Marea Neagră cu prețuri începând de la 36 de lei pe noapte.

Pachetele turistice sunt cu până la 70% mai ieftine în comparație cu tarifele din vârful de sezon, anunță hotelierii.

Programul se desfășoară în perioada 1 – 30 septembrie și a ajuns la ediția cu numărul 39.

S-au înscris în program peste 40 de hoteluri din toate stațiunile de pe litoral, care pun la dispoziția turiștilor un număr de aproximativ 3.400 de locuri pe noapte. Aceste locuri vor fi vândute atât prin agenţiile de turism, cât și direct de hoteluri.

Reprezentanții hotelierilor estimează că luna septembrie va fi una aglomerată pe litoralul românesc, cu un grad mediu de ocupare mai mare decât anul trecut, dar sub nivelul anului 2019.

Prin programul „Litoralul pentru Toți”, tariful pentru o noapte de cazare începe de la 36 de lei. Cel mai ieftin pachet fără mic dejun poate fi achiziționat la un hotel de 2 stele din stațiunea Saturn și costă pentru 2 persoane 72 lei/noapte dacă se achiziționează un sejur de minimum 5 nopți.

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

UE a anunţat că a impus noi sancţiuni împotriva a 26 de cetăţeni din Belarus

Uniunea Europeană a anunțat impunerea unor noi sancțiuni împotriva a 26 de cetățeni din Belarus, printre care se află în principal magistrați acuzați că...

Golden State Warriors și Dallas Mavericks stabilesc un nou record NBA! Klay Thompson, spectacol în San Francisco

Golden State Warriors și Dallas Mavericks au oferit unul dintre cele mai spectaculoase meciuri din istoria NBA în noaptea de duminică spre luni. Într-o...

FCSB bagă rezervele în Cupa României. „E inuman din trei în trei zile”

FCSB, campioana României, pregătește schimbări majore în echipa care va întâlni Universitatea Craiova pe 18 decembrie, în Cupa României. Cu un program încărcat și...
Ultima oră
Pe aceeași temă