20.8 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăLifestyleConsumul de alimente ''ultraprocesate'', asociat cu decesul prematur

Consumul de alimente ”ultraprocesate”, asociat cu decesul prematur

O echipă de cercetători din Franţa care a studiat peste 44.500 de bărbaţi şi femei, de 45 de ani şi peste această vârstă, a descoperit o asociere semnificativă între alimentaţia nesănătoasă şi decesul prematur.

Fiecare creştere de 10% a aportului de alimente ultraprocesate a fost asociat cu un risc cu 14% mai mare de deces din orice cauză.

Participanţii la studiu au oferit informaţii legate de obiceiurile alimentare, stilul de viaţă şi mediul socio-economic şi ulterior au fost monitorizaţi timp de şapte ani.

Hrana ultraprocesată a fost definită prin alimente produse prin procese industriale multiple şi consumată în general sub formă de gustări, deserturi sau mâncare gata preparată. Printre acestea se numără carnea prăjită şi congelată, mezelurile, gustările ambalate şi supele instant.

Pe parcursul perioadei de monitorizare, oamenii de ştiinţă au înregistrat 602 decese – 1,4% din totalul grupului iniţial. Printre acestea s-au numărat 219 decese cauzate de cancer şi 34 provocate de afecţiuni cardiologice şi arteriale.

Alimentele semipreparate şi alte tipuri de produse ultra-procesate au reprezentat, în medie, 29% din aportul caloric total, potrivit rezultatelor studiului.

”O creştere a consumului de alimente ultraprocesate pare să fie asociată cu un risc general de mortalitate mai mare în rândul populaţiei adulte”, au notat în jurnalul Jama Internal Medicine cercetătorii conduşi de dr. Laure Schnabel de la Universitatea Paris-Sorbonne.

Explicaţiile pot fi multiple, au notat oamenii de ştiinţă. Unele alimente ultra-procesate conţineau cantităţi importante de sare, iar un aport ridicat de sodiu a fost asociat cu un risc mai mare de afecţiuni cardiovasculare şi cancer la stomac. De asemenea, zahărul în exces a fost, de asemenea, asociat cu un risc mai mare de deces cardiovascular.

În plus, alimentele ultra-procesate conţin o cantitate mică de fibre care reduc riscul de mortalitate.

Aditivii alimentari, frecvent întâlniţi în alimentele ultra-procesate pot, de asemenea, să joace un rol în acest sens, potrivit cercetătorilor. Spre exemplu, dioxidul de titan, utilizat pe scară largă de industria alimentară, a fost asociat cu inflamaţia intestinală şi dezvoltarea tumorilor, precizează Press Association.

Au existat de asemenea dovezi potrivit cărora consumul de agenţi emulsifianţi ar putea avea un efect asupra bacteriilor intestinale şi poate duce la apariţia cancerului şi a sindromului metabolic, o afecţiune pre-diabetică.

”Studii prospective suplimentare sunt necesare pentru a confirma aceste constatări şi pentru a desluşi diferitele mecanisme prin care alimentele ultra-procesate pot afecta sănătatea”, au menţionat oamenii de ştiinţă.

Cele mai citite

Se dezumflă balonul Green Deal!

În România, nu se vorbește deloc despre eșecul reuniunii miniștrilor de mediu din UE, cu privire la adoptarea Legii pentru Refacerea Naturii. Deși grupul...

Lufthansa a evitat o grevă a salariaților chiar de Paște

Compania aeriană germană Lufthansa şi un sindicat care reprezintă personalul de la sol au anunţat miercuri că au ajuns la un acord privind salariile...

Modificări ale liniilor STB 90 și 201

Începând de sâmbătă, 30.03.2024, traseele liniilor urbane 90 și 201 se comasează, urmând ca noul traseu organizat între terminalele „Arena Națională” și „Semănătoarea” să...
Ultima oră
Pe aceeași temă