Printre artiştii care vor reveni în Capitală în 2019 se numără trupe şi formaţii care au oferit seri memorabile în anii trecuţi. Printre aceştia se numără Metallica, Bon Jovi, Status Quo, Slayer, Whitesnake, Tom Odell sau Goran Bregovic.
Dintre evenimentele anului 2019 nu lipsesc spectacolele oferite de celebrul Michael Flatley, care revine la Bucureşti cu show-ul „Dangerous Games”, Ansamblul de Stat al Baletului pe Gheaţă din Sankt Petersburg – cu spectacolul „Lacul Lebedelor”, sau fenomenul mondial „Disney On Ice – Reach For The Stars”, dar nici festivalurile UNTOLD sau Summer Well.
*** Ianuarie
* Cea de-a şasea ediţie a Concertului Extraordinar de Anul Nou: „Celebrate 2019: Classical arias and dances!” deschide, pe 7 ianuarie, la Sala Mare a Teatrului Naţional Bucureşti, seria concertelor din acest an.
Pe scena Naţionalului bucureştean vor urca trei solişti de operă remarcabili – mezzosoprana Maria Miron (Jinga), bas-baritonul Cătălin Ţoropoc şi soprana de coloratură Mădălina Andreea Barbu – acompaniaţi de Symphactory Orchestra dirijată de Tiberiu Soare.
Aceştia propun publicului o călătorie în lumea fermecătoare a sunetelor, în creaţiile unor mari compozitori de muzică clasică şi operă – Mozart, Rossini, Donizetti, Brahms, Ceaikovski, Bizet, Strauss, Delibes, Gounod şi Puccini.
* Spectacolul „Lacul Lebedelor – Balet pe gheaţă” revine pe scena Sălii Palatului pe 14 ianuarie.
Balerinii-patinatori ruşi, membri ai Ansamblului de Stat al Baletului pe Gheaţă din Sankt Petersburg, vor da viaţă unei poveşti de dragoste, pe acordurile partiturii clasice semnate de Piotr Ilici Ceaikovski.
* Artistul german Schiller (Christopher von Deylen) revine la Bucureşti, pe 19 ianuarie, la Arenele Romane, cu show-ul de sunet şi lumini: „KLANGWELTEN”.
Acesta va aduce la Bucureşti, pe lângă multe piese cunoscute, şi o scenă inundată de lasere, lumini şi sunet surround.
* Pe 22 ianuarie, Horia Brenciu şi HB Orchestra revin la Berăria H cu un spectacol inedit, care va conţine de la balade sentimentale până la refrene ritmate lansate de legendele rock’n’roll-ului, dar şi melodii proprii îndrăgite printre care „Fac ce-mi spune inima” şi „Hello”.
*** Februarie
* Pe 1 februarie, Adrian Sînă cântă în premieră la Hard Rock Cafe, alături de Akcent, într-un eveniment ce marchează 20 de ani de la lansarea trupei, iar moldovenii de la Zdob şi Zdub revin pe scena Berăriei H, pe 2 februarie, pentru un nou show plin de energie.
* Fenomenul mondial „Disney On Ice – Reach For The Stars” ajunge pentru prima dată în România cu o producţie nouă. Spectacolele vor avea loc în perioada 6 – 10 februarie, la Romexpo, în Pavilionul Central.
În cadrul celor şapte reprezentaţii (6, 7 şi 8 februarie – ora 19,00; 9 şi 10 februarie – ora 11,00 şi ora 15,00), publicul de toate vârstele va fi încântat de poveştile Disney prezentate într-o manieră unică, alături de cele mai cunoscute personaje: Anna, Elsa şi Olaf, Frumoasa şi Bestia, Ariel sau Rapunzel.
* Actorul David Duchovny, cunoscut publicului în special pentru rolurile din „Dosarele X” şi „Californication”, va concerta în premieră în România pe 10 februarie, la Sala Palatului din Capitală.
Evenimentul face parte din turneul european „Every Third Thought Tour”, care va debuta pe 7 februarie la Moscova. Starul îşi promovează cel de-al doilea album, lansat pe 9 februarie 2018. Genurile muzicale abordate de David Duchovny sunt rock şi folk rock.
* Tot în premieră în România va veni şi unul dintre cei mai iubiţi cântăreţi din Grecia – Giannis Ploutarchos, care va concerta pe 14 februarie la Sala Palatului din Capitală. Invitatul special al evenimentului este Nikolaos Papadoupulos.
* Muzicianul britanic Tom Odell, care a impresionat prin baladele sale indie-pop, va reveni la Bucureşti pe 16 februarie pentru un concert care va avea loc la Arenele Romane, într-un cort încălzit.
* Şi tenorul italian Alessandro Safina va avea o nouă reîntâlnire cu publicul din România, cu ocazia unui concert pe care îl va susţine pe 17 februarie, la Sala Palatului.
* Orchestra naţională de muzică populară „Lăutarii” din Moldova, sub conducerea maestrului Nicolae Botgros, aşteaptă publicul pe 23 februarie, la Sala Palatului, cu spectacolul extraordinar „Altfel”.
Alături de Nicolae Botgros şi Lăutarii Altfel vor urca pe scenă Marcel Pavel, Monica Anghel, Paula Seling, Corina Chiriac, Natalia Barbu, Sofia Vicoveanca, Petrică Mîţu Stoian, Ionuţ Fulea, Nicuşor Iordan, Ion Paladi, Ana Dabija, Tatiana Jacot şi Lilia Roşca.
*** Martie
* Trupa Gipsy Kings cu Paco Baliardo (co-fondatorul trupei) revine la Berăria H, pe 2 martie, pentru un nou show de neuitat.
Cu band-ul format din membrii familiei sale, toţi cântăreţi sau chitarişti talentaţi, Paco Baliardo va readuce pasiunea, energia şi faimoasele piese „Gipsy Kings” în atenţia publicului bucureştean.
* Şi Mariza va concerta din nou în România pe 6 martie la Sala Palatului din Bucureşti. Evenimentul face parte din turneul de promovare a celui mai recent album, „Mariza”, lansat în 2018.
* Trupa americană Godsmack va susţine două concerte la Bucureşti – pe 31 martie şi 1 aprilie.
Acestea fac parte din turneul de promovare a celui de-al şaptelea album – „When Legends Rise”.
* SoundArt Festival, evenimentul dedicat stilurilor progressive şi stoner rock/metal, revine cu cea de-a treia ediţie în perioada 8 – 10 martie în Club Quantic.
Printre trupele care şi-au confirmat prezenţa se numără Riverside, Sunnata, Perihelion, Weedpecker, Planet of Zeus, Viper Soup Complex şi Purple Caravan.
* Pe 13 martie, Inna va susţine un concert la Hard Rock Cafe.
Alături de ea, pe scenă vor urca Antonia, Lori Ciobotaru şi copiii de la „Vocea României Junior”.
* Richard Clayderman, unul dintre cei mai îndrăgiţi pianişti ai tuturor timpurilor, revine în România cu un spectacol în premieră mondială.
Evenimentul, care îi va aduce pe scena Sălii Palatului alături de Prince of Romance pe Dan Puric şi Ştefan Popa Popa’s, împreună cu Orchestra Simfonică Bucureşti, va avea loc pe 20 martie.
Noua producţie va veni în faţa publicului cu elemente din toate cele şapte arte: arhitectura, sculptura, pictura, poezia, dansul, filmul şi, bineînţeles, muzica.
* Concertul „Femeia” va fi susţinut în premieră de Tudor Gheorghe la Sala Palatului pe 21 martie. Concertul cu versuri selecţionate din cultura poetică autohtonă va aduce o odă inestimabilă femeilor, însă va constitui şi un instrument moralizator pentru bărbaţi, ce vor descoperi secretul iubirii femeii, precizează organizatorii.
Acompaniamentul va fi asigurat de Orchestra şi Corul Naţional Radio împreună cu orchestra Concertino din Chişinău, sub bagheta dirijorului Marius Hristescu.
* Nikos Vertis, cel mai popular artist al Greciei, revine în România, pentru al treilea an consecutiv, cu două concerte de excepţie ce vor avea loc pe 28 şi 29 martie la Sala Palatului.
* Americanii de la Godsmack au ales să concerteze şi în acest an în faţa fanilor români – pe 31 martie şi 1 aprilie la Arenele Romane (cort încălzit). În deschidere vor cânta Like a Storm, din Noua Zeelandă.
*** Aprilie
* Pe 2 aprilie revine la Bucureşti, cu un show în premieră, Goran Bregovic. Alături de celebrul muzicianul va urca pe scena Sălii Palatului o orchestră simfonică formată din 42 de artişti, trei violonişti şi un cor de şase persoane.
* Pe 15 aprilie pot fi revăzuţi la Sala Palatului Cazacii Rusiei – State Dance Company.
Spectacolul va conţine o coregrafie care combină elementele de gimnastică, de acrobaţie, balet cu dansul clasic şi cel modern, totul într-o poveste spusă precum o piesă de teatru. De la momente de luptă, la cele de glorie, de iubire şi trădare, povestea reală a cazacilor este adusă în prezent cu măiestria rusească sub semnătura directorului artistic, Leonid Milovanov.
* Chitaristul John McLaughlin concertează pe 18 aprilie la Sala Palatului, alături de grupul său „4th Dimension”.
John McLaughlin este unul dintre cei mai versatili şi creativi chitarişti contemporani, pionier al jazz-rock-ului şi un ambiţios explorator al unor genuri diverse precum blues-ul, flamenco, muzica clasică sau muzică tradiţională indiană.
* Tenorul Mario Frangoulis soseşte în premieră în România, la Sala Palatului, pe 20 aprilie, cu un concert memorabil.
Artistul va cânta alături de Orchestra Simfonică Bucureşti. Din repertoriu nu vor lipsi piese precum „Hijo de la Luna”, „Nights in White Satin (Notte di Luce) sau „Vincero Perdero”.
*** Mai
* Tradiţionalul concert anual Carla’s Dreams are loc pe 18 mai, pentru prima dată la Romexpo. Concertul se intitulează „Nocturn”, denumire purtată de cel mai recent proiect muzical al trupei.
* Cea de-a şaptea ediţie East European Comic Con a fost programată pentru perioada 24 – 26 mai la Romexpo. East European Comic Con este destinaţia preferată a pasionaţilor de filme, seriale, benzi desenate, jocuri şi internet.
*** Iunie
* Festivalul de muzică retro Forever Young va avea loc în perioada 21 – 23 iunie la Romexpo (parcarea C).
Printre vedetele care au confirmat deja participarea la Forever Young Festival 2019 se numără C.C. Catch, Ace of Bace, Ice MC, Milli Vanilli, Baccara, Arabesque, Mr. President, Captain Hollywood Project.
Cele trei zile de festival vor include, înaintea concertelor zilnice, o serie de activităţi conexe, dedicate întregii familii. În parcarea C de la Romexpo vor fi organizate ateliere creative pentru copii, concursuri de muzică şi dansuri specifice perioadei ’80 – ’90.
* „Dangerous Games”, una dintre cele mai de succes producţii artistice a companiei de dans Lord of the Dance, revine în 2019 la Bucureşti, pentru o nouă reprezentaţie ce va avea loc în premieră pe o scenă în aer liber. Evenimentul va avea loc la Arenele Romane pe 22 iunie.
Cei 40 de dansatori profesionişti propun publicului o nouă experienţă memorabilă, aceştia garantând cu o coregrafie inovatoare, extrem de precisă, completată cu elemente de dans noi, surprinzătoare, ce vor aduce un plus de valoare show-ului din acest an.
De asemenea, producţia va veni cu un set impresionant de design şi complexitate vizuală, bine adaptată noilor tehnologii. Efectele speciale, proiecţiile 3D, roboţii dansatori, acrobaţii de talie mondială şi muzica live reprezintă elementele cheie construite sub umbrela talentului şi a pasiunii pentru artă de către geniul dansului irlandez Michael Flatley, pentru montarea show-ului „Lord of the Dance – Dangerous Games”.
* Disturbed, una dintre formaţiile etalon ale scenei rock internaţionale din anii ’90 şi 2000, va concerta, în premieră în România, pe 27 iunie, la Arenele Romane din Bucureşti.
*** Iulie
* Trupa britanică Whitesnake va concerta din nou în România pe 1 iulie, la Arenele Romane din Bucureşti, în cadrul turneului mondial „Flesh & Blood World Tour!”.
* Unul dintre concertele mult aşteptate ale anului 2019 va fi cel al tânărului britanic Ed Sheeran.
El va concerta pe 3 iulie, pe Arena Naţională din Bucureşti. Artistul care a cucerit milioane de fani cu piesele şi colaborările sale aduce un show remarcabil în premieră în ţara noastră, în cadrul turneului de promovare a albumului „Divide”.
* O altă premieră pentru România va fi şi concertul pe care Whitechapel îl va susţine pe 4 iulie în Club Quantic din Capitală.
* Trupa thrash metal Slayer va concerta pe 10 iulie la Arenele Romane din Bucureşti în cadrul evenimentului Metalhead Meeting 2019.
Evenimentul este anunţat ca fiind ultimul concert la Bucureşti al grupului american. Concertul face parte din turneul de adio al trupei.
* Grupurile Florence and the Machine, Thirty Seconds to Mars şi Bring Me the Horizon vor fi capetele de afiş ale festivalului Electric Castle 2019, care va avea loc în perioada 17 – 21 iulie, pe domeniul Castelului Banffy din judeţul Cluj.
* Trupa americană Bon Jovi revine la Bucureşti, în Piaţa Constituţiei, pe 21 iulie, pentru un concert care face parte din turneul „This House Is Not For Sale”.
Americanii vor sosi la Bucureşti în formula Jon Bon Jovi, voce şi chitară, David Bryan, clape, Tico Torres, baterie, basistul Hugh McDonald, coproducătorul John Shanks, plus chitaristul Phil X, care a fost cooptat în turneul din 2013.
* În acelaşi spaţiu, pe 22 iulie, vor concerta grupul The Cure, care sărbătoreşte patru decenii de activitate, şi God Is An Astronaut. Trupa The Cure va concerta în premieră la Bucureşti.
Evenimentul face parte din festivalul Rock The City, ce va include şi concertul Bon Jovi.
*** August
* UNTOLD, festival ajuns la a cincea ediţie, va avea loc între 1 şi 4 august, la Cluj-Napoca.
* Cea de-a noua ediţie a festivalului Summer Well se va desfăşura în zilele de 10 şi 11 august, pe domeniul Ştirbey din Buftea. Printre primele nume anunţate se află The National, The 1975, Maribou State, Pale Waves, Black Honey şi Tender.
* Metallica revine în 2019 cu un concert ce va avea loc pe 14 august, pe Arena Naţională din Bucureşti.
În cadrul turneului, Metallica va fi însoţită de trupele Ghost şi Bokassa, care vor cânta în deschidere.
* Trupa britanică Status Quo, una dintre cele mai longevive formaţii ale scenei rock internaţionale, va avea o nouă întâlnire cu publicul din România pe 26 august pe Arenele Romane.