Monica Popescu, alături de colega sa Emmylou Varon, au creat o cameră specială numită „Dream with a Thorn/Vis cu spin” în cadrul faimosului Icehotel din Suedia, deschis din decembrie și până în aprilie. Această cameră de lux face parte din Icehotel 34, care este complet construită din gheață și zăpadă și menține o temperatură constantă de -5°C.
În aprilie 2023, Monica Popescu, arhitect, a fost selectată de juriul concursului internațional de design organizat de Icehotel printre cei 29 de artiști din 14 țări care urmau să construiască un apartament de lux (deluxe artsuite) în micuțul sat Jukkasjärvi din nordul Suediei. Deschis în 1989, cu un concept artistic unic, Icehotel este, pe lângă un hotel, și o expoziție de artă în continuă schimbare. Creat într-o nouă versiune în fiecare iarnă, construcția este realizată în întregime din gheață naturală extrasă din râul Torne, unul dintre râurile naționale ale Suediei, încă pur și curat, ca mai apoi să se întoarcă în apele acestuia în primăvară, când se topește.
La ediția 34 din 2023 au trimis propuneri pentru realizarea unei camere 157 de candidați din 36 de țări. Conceptul Monicăi Popescu a fost unul inspirat de locul în care trăiește mare parte din an, Mexic: „Inspirată de vechea artă a tăierii hârtiei, papercutting, «Dream with a Thorn» invită vizitatorul să fie în centrul atenției și să se cufunde într-un peisaj arid. Cactuși bidimensionali, tăiați în straturi succesive, creează perspectiva pe care o întâlnim pe o scenă de teatru și ajută la relatarea poveștii. Este o poveste de supraviețuire; suculentele conțin apa neprețuită, la fel cum face gheața râului Torne din care sunt decupate. O grădină deșertică dezgolită, alcătuită din suprafețe plane care se intersectează pentru a crea obiecte tridimensionale”, a fost descrierea trimisă în concursul de design.
Icehotel 34 a fost construit în șase săptămâni intense, cu 500 de tone de gheață și 10 piscine olimpice de „snis” – un amestec de gheață și zăpadă. Lucrările au început chiar din primăvară, când blocurile de gheață au fost recoltate din râul Torne pentru a fi păstrate la rece în depozitul de gheață din Jukkasjärvi. Gheața recoltată în primăvară a fost folosită pentru a face din Icehotel 34 experiența magică pe care acesta o reprezintă. Artiști din întreaga lume – Suedia, Polonia, Japonia, Italia, Belgia, Canada, Germania, Olanda, România, Franța, Singapore, Belgia, Slovacia și Marea Britanie – au fost selectați de un juriu atent pentru a crea camere unice pe care oaspeții să le experimenteze.
„Anul acesta marchează inaugurarea celei de-a 34-a ediții a Icehotel și, încă o dată, artiștii noștri internaționali au creat ceva unic și spectaculos. Camerele de artă din acest an prezintă culmi noi de creativitate și formează o colecție incitantă de vise, expresii și idei artistice. Oaspeții din acest an vor fi captivați de camerele care evocă gânduri de basm, natură și tradiții și culturi, pentru a numi doar câteva dintre ele. Sunt încântată să dezvălui Icehotel 34 tuturor oaspeților noștri din întreaga lume”, spune Marie Herrey, CEO Icehotel, într-un comunicat de presă.
Cum sunt selectați artiștii Hotelului de gheață din Suedia
În fiecare an, din ianuarie și până în aprilie, Icehotel lansează un apel pentru artiști (aceștia pot proveni dintr-o varietate de domenii și medii, pot fi sculptori, designeri, designeri industriali, graficieni, ingineri, arhitecți, arhitecți de interior etc.) pentru sezonul următor. După închiderea înscrierilor, un juriu evaluează propunerile și Luca Roncoroni, directorul de creație al Icehotel, este cel care preia contactul cu cei selectați. Ceea ce urmează este o perioadă de aproximativ 6 luni de planificare, similară oricărui proiect de arhitectură.
Luca Roncoroni este ghidul în acest proces în care se iau decizii cu privire la cel mai bun mod prin care conceptul artistului să fie adus la viață în gheață și zăpadă. Urmează apoi perioada efectivă de punere în operă: „Există reguli, este vorba de o clădire care va fi construită în 6 săptămâni, iar artiștii au la dispoziție 15 zile pentru a da viață camerelor lor. Există termene limită și limitări ale materialelor (anumite dimensiuni ale blocurilor de gheață sau de zăpadă pentru a le putea muta și folosi în construcție). Dar există, de asemenea, flexibilitate și posibilitatea de a lua decizii la fața locului, la fel ca pe un șantier, ca atunci când construiești o casă”.
Ce provocări apar în procesul de construire
Ca în orice proces de construcție al unei clădiri pot apărea provocări, iar în cazul hotelului de gheață acestea sunt legate primordial de climă și temperaturi sub zero grade. În cele două săptămâni de realizare a camerei, temperatura în nordul Suediei a variat de la -10˚C la -35˚C, când gheața devine casantă și riscă să se spargă, mănușile îți îngheață și totul merge mai încet: „Cele mai mari provocări sunt cele legate de lucrul în frig (am avut zile cu -35 de grade Celsius) și orele lungi de muncă fizică susținută timp de două săptămâni la care se adaugă stresul de a respecta termenul limită și de a «livra» camera terminată. Totul durează mai mult la frig, munca fizică își pune amprenta, când ești epuizat ești mai sensibil, îți faci griji dacă termini la timp, ce mai rămâne de făcut. Trebuie să fii la curent cu regulile și reglementările care se aplică unui șantier, trebuie să te coordonezi cu echipa de iluminat pentru a instala luminile la momentul potrivit, trebuie să ai grijă cum manipulezi sculele electrice pe care le ai la dispoziție, cum sunt drujbele speciale pentru gheață sau pentru zăpadă. Poate fi intimidant să folosești unelte electrice și să ții mereu cont de aspectul siguranței, atât pentru tine, cât și pentru oricine altcineva din jurul tău, dar ai toate echipamentele de protecție de care ai nevoie, cască, haine și încălțăminte adecvate pentru frig, mănuși, ochelari de protecție, pantaloni de protecție pentru drujbă, așa că, și dacă îți e frică, găsești încrederea necesară să faci ce trebuie făcut”, povestește Monica.
De ce să iei parte la o astfel de experiență, chiar de două ori
Monica Popescu a fost pentru a doua oară selectată ca artist să realizeze o cameră în Icehotel, la 200 km de Cercul Polar. Prima oară a participat în 2012, alături de colegul său Petros Dermatas din Grecia, cu conceptul „Virgin in Space”, o idee între distopie și utopie, o călătorie în spațiu într-o navetă de gheață.
Anul acesta Monicăi i-a fost alături în construirea conceptului „Dream with a Thorn” Emmylou Varon, arhitect suedez de origine filipineză, cu care a lucrat la un birou de arhitectură din sudul Suediei: „Când am fost selectată am avut un sentiment minunat, bucuria că voi putea să revizitez un capitol vechi din viața mea: cel în care am trăit, am studiat, am lucrat în Suedia. Faptul că am făcut echipă cu Emmylou Varon a fost, de asemenea, un bonus fantastic, în cele 2 săptămâni împreună putând să ne reconectăm și să lucrăm împreună cot la cot. Este un sentiment magic să vezi cum o idee prinde viață pentru ca alții să o exploreze și să o experimenteze. Și mi se pare chiar poetic faptul că, după câteva luni, totul se șterge, ca o foaie albă, și se întoarce de unde a venit, în apele râului Torne, pentru a nu mai fi văzut niciodată, singura mărturie a existenței sale fiind fotografiile surprinse, dar mai ales modul în care i-a făcut pe oameni să se simtă, pe oaspeții care au vizitat sau care au dormit o noapte în camera noastră din Icehotel”.
Despre procesul de înscriere cu un concept la concursul de design anual Monica Popescu spune: „Acest proces de a găsi ideea potrivită, cea pe care simți că o vrei exprimată, te scoate din zona ta de confort, din rutina muncii și a vieții. Tocmai ce terminasem un curs de papercutting și fusesem destul de impresionată de tehnică și de ceea ce poate oferi, cum o bucată de hârtie simplă, albă, poate fi manipulată, tăiată, lipită pentru a spune o poveste. Inspirația pentru concept a fost mediul meu înconjurător – locuiesc într-o parte caldă a Mexicului, la mare, iar grădina mea are o varietate de cactuși și suculente, dar sunt fascinată mai ales de cactușii saguaro mari, ce se găsesc în alte părți ale țării și peste graniță, și care au o viață asemănătoare cu a oamenilor și pot trăi chiar până la 100 de ani. Așa că am făcut o schiță, am construit o machetă de hârtie, m-am jucat cu o lampă pentru a vedea cum se poate percepe camera cu ajutorul luminii (iluminatul dintr-o cameră la Icehotel este parte integrantă a designului acesteia și ajută să te gândești la asta din prima fază a procesului de proiectare). Icehotel oferă detalii specifice despre dimensiunile camerei (700 cm lungime x 450 cm lățime x 380 cm înălțime) și ale patului care trebuie să existe în fiecare, în rest totul este destul de liber, flexibil.
Partea de implementare este o experiență unică, dar solicitantă, care te face să te întrebi de ce ai vrut să o faci în primul rând, treci printr-un rollercoaster de sentimente și emoții care culminează cu terminarea camerei și livrarea ei către Icehotel.
Tot corpul te doare, spui că nu vei mai repeta experiența niciodată, dar când vine momentul final, începi să te joci în minte cu ideea de cum ar fi să o faci din nou, data viitoare mai bine. În ziua în care ai terminat, te simți ciudat… ce vei face acum? Îți lipsește rutina zilnică, te simți împlinit, dar în același timp neterminat.
Iar acest sentiment devine din ce în ce mai profund. Dar partea cea mai valoroasă a acestei experiențe este conexiunea umană. Această clădire nu ar exista fără oamenii care o construiesc. Această experiență nu ar avea loc dacă fiecare «rotiță» umană nu s-ar roti într-un ritm aproape perfect. Este un organism cu multe «membre» care lucrează armonios împreună, iar la final ai acest lucru care îi face pe ceilalți să se minuneze.
Constructorii, echipa de iluminat, echipa de asistență, artiștii, echipa de management, echipa de comunicare și marketing, oaspeții care înfruntă frigul an de an pentru a vedea ce creează alți oameni.
Aparții unei comunități, te bucuri să reîntâlnești vechi prieteni și să îți faci alții noi. Te conectezi cu coechipierul tău în momentele bune și în cele mai grele, ghidat de aceeași dorință prin care vrei să dai viață acestei idei nebunești. De ce? N-aș ști ce anume îi atrage pe oameni spre astfel de demersuri.
Nu cred că este vorba doar de recunoaștere, ci de toate acestea la un loc, de șansa de a face parte din ceva unic, de a încerca să-ți depășești temerile, limitele, prejudecățile. Nu cred că poți să treci prin această experiență și să nu rămâi drastic marcat pe viață. Fie că vrei să o repeți sau nu. Este o joacă cu ceea ce ne face umani, retușând țesătura din care suntem făcuți, trăgând de firele care atârnă și văzând ce ține și ce se deșiră”.
Cine este Monica Popescu
Născută în județul Vâlcea, Monica Popescu a studiat, a lucrat și a trăit în Sicilia, Suedia, Egipt și Mexic. A absolvit Facultatea de Arhitectură din cadrul Universității de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” din București, îi place să călătorească și să descopere locuri, culturi și oameni noi. Proiectul ei de suflet este colaborarea cu Asociația De-a Arhitectura, alături de care este din 2013, prin care contribuie la educația copiilor și tinerilor în domeniul arhitecturii și al mediului construit.
Urmărește România Liberă pe X, Facebook și Google News!
