Săptămâna trecută (pe 9 iunie, mai precis) s-au împlinit 106 ani de când s-a stins din viaţă, la Berlin, marele nostru scriitor şi dramaturg Ion Luca Caragiale. (Se autoexilase de vreo 8 ani în capitala Germaniei, fiind scârbit de societatea şi, mai ales, de politica dâmboviţeană.) Opera sa însă a rămas nu doar în conştiinţa contemporanilor lui, ci şi a contemporanilor noştri, datorită măiestriei cu care I.L. Caragiale a decorticat moravurile şi (proastele) obiceiuri ale „românului obişnuit“ din toate straturile societăţii şi mai ales din rândul politicienilor/politicianiştilor noştri, portretele satirice creionate de el din cuvinte fiind valabile şi acum o sută de ani, şi în prezent, şi foarte probabil, în ritmul beţiv în care evoluează societatea românească… şi peste o sută de ani!
În mod evident, creatorii de benzi desenate nu puteau ocoli opera satirică a lui Caragiale, doi dintre ei reuşind să adapteze în mod magistral lucrările sale sub formă de literatură desenată: Viorel Pîrligras şi Şerban Andreescu.
„Caragiale – Dl Goe. Amici. Telegrame“
Viorel Pîrligras desenase, încă din anii ’80, o excelentă adaptare grafică a schiţei „D-l Goe“, pe care a ţinut-o în sertar până în 2001, când a aflat că Editura All organizează un concurs naţional de grafică al cărui Mare Premiu era de 10 milioane de lei (cam 3-4 salarii lunare medii în epocă)!
Anul următor, lumea literară de la noi urma să aniverseze „Anul Caragiale“ (150 de ani de la naştere!), şi atunci Viorel Pîrligras a decis să trimită la concurs proiectul unui album de benzi desenate după opera marelui scriitor. A „bedeizat“ alte două schiţe ale lui Caragiale, „Amici“ şi „Telegrame“, a trimis albumul de 32 de pagini la editură şi – ghiciţi ce? – a câştigat Marele Premiu.
De pe ultima copertă a albumului, aflăm că juriul concursului – compus din reprezentanţi ai Editurii All, ai Ministerului Culturii şi Cultelor, Uniunii Scriitorilor şi Universității de Arte Bucureşti – a apreciat „atât calitatea şi hazul desenelor, cât şi originalitatea proiectului“.
În 2002 deci, Editura Allfa (parte a trustului editorial All) îi va tipări albumul şi-l va difuza în toată ţara. Ba mai mult, acesta va fi primul dintr-o colecţie de trei albume, „Opere literare universale în benzi desenate“, în care alături de albumul „Caragiale“ vor mai apărea „Haplea la Bucureşti“, de Marin Iorda şi Nicolae Batzaria (reeditare a benzilor desenate publicate de revista „Dimineaţa Copiilor“ în 1924–1925), şi „Aventurile lui Pinocchio în benzi desenate“, desenat de graficianul italian Giancarlo Gatti, după cartea lui Carlo Collodi, album tradus în româneşte de preşedintele de atunci al Uniunii Scriitorilor, Eugen Uricariu!
Din păcate, triumful lui Viorel Pîrligras a fost umbrit de faptul că editura a realizat coperta albumului dintr-un colaj de desene ale desenatorului, în loc să-i ceară să deseneze o copertă originală, iar banii de la premiu i-au fost trimişi cu întârziere şi cu ţârâita.
Albumul „Caragiale“ rămâne însă una dintre cele mai frumoase benzi desenate publicate în România postdecembristă. Nu o spun doar eu, o scrie şi profesorul universitar (la Facultatea de Litere din Bucureşti) Ion Manolescu, în articolul publicat în numărul 157, din februarie 2003, al revistei „Observator Cultural“: „Când paraliteratura se întâlneşte cu literatura mainstream, rezultatele sunt, de cele mai multe ori, spectaculoase. Este şi cazul albumului alb-negru scos de Viorel Pîrligras şi intitulat «Caragiale – Dl Goe. Amici. Telegrame» (Editura Allfa, București, 2002), care îl popularizează pe unul dintre cei patru «Mari clasici» ai literaturii române în varianta şi formatul benzilor desenate. […] Cititorii de «mică» și «mare» literatură se pot, aşadar, delecta cu trei benzi desenate pe texte «clasice», puse în pagină deopotrivă sobru şi glumeţ. Respectarea textului literar original (cvasi-integrală în «D-l Goe»; integrală în «Amici» şi «Telegrame») și transpunerea realistă a codurilor sociale de la 1900 (modă, mijloace de transport, ambient) sunt argumente solide pentru o lectură favorabilă de critică literară a benzii desenate alcătuite de Viorel Pîrligras. Aceasta, în fond, nu poate decât stimula (re)parcurgerea schiţelor caragialiene şi în varianta lor pur scriptică, prin consultarea diferitelor ediţii accesibile cercetătorilor sau publicului larg“.
„Abu Hasan – Povestiri şi schiţe“
Abia după 12 ani un alt desenator se va încumeta să-l adapteze din nou pe Caragiale în benzi desenate: Şerban Andreescu. Albumul, apărut la Editura Adenium din Iaşi, are 56 de pagini în culori şi conţine cinci povestiri grafice: două feroviare („D-l Goe“ şi „Bubico“), una clasică („Vizită“) şi două exotice („Kir Ianulea“ şi „Abu Hasan“). Lecturându-le, te amuzi doar privind multitudinea de personaje desenate de Andreescu în stilul său comic irezistibil (a se vedea dracii din „Kir Ianulea“). Iar când citeşti şi replicile lor (stilizate de scriitorul Liviu Antonesei) nu te mai opreşti din râs.
De exemplu, aducând o nouă interpretare povestirii „D-l Goe“, Andreescu îi plasează acţiunea în trenul Iaşi-Bucureşti şi-l pune pe şeful de tren să vorbească în „dulşele grai moldovinesc“: „Biletili la control!“.
„Abu Hasan“ este piesa de rezistenţă, acoperind 18 dintre cele 56 de pagini. Andreescu recreează un decor de „1001 de nopţi“ într-o manieră foarte hazlie, cum nu am mai întâlnit decât la seria „Iznogoud“, desenată de Jean Tabary după scenariile lui René Goscinny.
Despre acest album a scris un amplu articol Patricia Lidia în revista online hyperliteratura.ro: „Ce învăţăminte trag copiii din operele lui Caragiale“. Concluzia ei (şi a noastră): „Ce poate fi mai frumos decât combinaţia benzi desenate – schiţă/nuvelă umoristică semnată Caragiale?“.
