8.5 C
București
duminică, 17 noiembrie 2024
AcasăLifestyleBulgaria: Veniturile din turism au urcat la 4,29 miliarde de euro în...

Bulgaria: Veniturile din turism au urcat la 4,29 miliarde de euro în 2018

În perioada 2015-2018, veniturile de pe urma vizitatorilor străini au urcat cu 34%, a adăugat oficialul bulgar.

Declaraţia a fost făcută la deschiderea la Sofia a celei de-a şase reuniuni a Consiliului Naţional de Turism (NBC), având drept motto „2019 – Anul turismului intern, al investiţiilor şi al inovaţiilor”.

Angelkova le-a spus participanţilor la reuniune că peste nouă milioane de vizitatorilor străini au venit anul trecut în Bulgaria.

Obiectivul autorităţilor de la Sofia este să dezvolte toate tipurile de turism, astfel încât statul balcanic să fie o destinaţie turistică pe tot parcursul anului.

„Facilităţile noastre deosebite vor fi ocupate 365 de zile pe an. Dar pentru a face asta, sunt necesare eforturi majore”, a declarat Angelkova, estimând că 2019 va fi un an dinamic pentru sectorul turismului, iar lupta va fi „pentru fiecare turist”.

Pe lângă turismul din sezonul de iarnă şi cel de vară, Bulgaria face eforturi pentru a stimula organizarea de congrese în Sofia şi în staţiunile celebre ale ţării, a explicat ministrul Turismului, adăugând că se pregătesc reglementări menite să atenueze povara administrativă.

Peste 9,2 milioane de turişti străini au vizitat anul trecut Bulgaria (ţară a cărei populaţie este de aproximativ şapte milioane), o creştere de 4,4% faţă de 2017, conform datelor publicate recent de Institutul Naţional de Statistică (NSI), cei mai mulţi vizitatori străini fiind din România, Grecia, Germania, Turcia, Macedonia şi Rusia.

Turismul reprezintă una dintre principalele surse de venit ale Bulgariei, care asigură peste 5% din PIB şi numeroase locuri de muncă.

Cele mai citite

Bela Karolyi, antrenorul Nadiei Comăneci, a murit la vârsta de 82 de ani

Karolyi şi soţia sa Martha au antrenat multiple medaliate olimpice cu aur şi campioane mondiale în SUA şi România, inclusiv pe Nadia Comăneci şi...

Infotrafic: Avertisment de ceață densă în 14 județe ale țării

ANM a emis mai multe coduri galbene de ceață densă, ghețuș și chiciură Centrul Infotrafic a transmis, printr-un comunicat, că „Se circulă în condiţii de...

Hezbollah a lovit o sinagogă din orașul israelian Haifa

Armata israeliană a anunţat sâmbătă că o sinagogă a fost lovită de o salvă "semnificativă" de rachete lansate de mişcarea islamistă libaneză Hezbollah asupra...
Ultima oră
Pe aceeași temă