Giedrius Arlauskis, portarul Stelei, a fost desemnat, joi seară, cel mai bun jucător lituanian al anului în cadrul unei gale care a avut loc la Vilnius. Arlauskis a lăsat să se înţeleagă că s-ar putea despărţi de Steaua din vară.
În vârstă de 27 de ani, Arlauskis a obţinut primul trofeu de acest fel din carieră.
"Toată lumea a spus că sunt terminat după experienţa la Rubin Kazan. Dar stăruinţa mea a dat roade. Nu mă aşteptam să fiu atât de norocos şi să câştig premii, pentru că nu urmăresc să le obţin", a spus Arlauskis.
Portarul lituanian a afirmat, pentru delfi.lt, că ar putea părăsi pe Steaua în vară. "În ianuarie va fi dificil să plec, pentru că Steaua refuză să îmi dea drumul până în vară. Ei speră să îmi prelungească înţelegerea. Vom vedea cum se vor rezolva lucrurile. Am câteva oferte concrete, dar ar fi inadecvat să le analizez serios acum. Nimeni nu vrea să inflameze spiritele şi să spună că vrea să plece. Voi aştepta perioada de la începutul anului pentru a redeschide discuţiile. Agenţii mi-au spus ce echipe s-au arătat interesate şi care ar fi condiţiile", a adăugat Arlauskis, despre care se zvoneşte că ar fi dorit de Fiorentina, grupare care l-a transferat liber de contract în vară pe Ciprian Tătăruşanu.
O altă formaţie interesată de serviciile lui Arlauskis ar fi AS Roma, ocupanta locului doi în campionatul italian.
Giedrius Arlauskis a semnat în vară un contract pe un an cu Steaua, el venind liber de contract de la gruparea Rubin Kazan, unde a apărat în doar şapte partide în cele patru sezoane petrecute în Rusia.
Tot în cadrul galei de la Vilnius, căpitanul echipei Zalgiris Vilnius, David Semberas, a fost desemnat cel mai bun jucător din campionatul intern, în timp ce Donatas Kazlauskas a primit premiul pentru cel mai bun tânăr jucător.