8.8 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăLifestyleAntena 1 difuzează mini seria „Iisus din Nazareth”, produsă de Franco Zeffirelli

Antena 1 difuzează mini seria „Iisus din Nazareth”, produsă de Franco Zeffirelli

Începând de mâine, în fiecare vineri, de la 20:30, Antena 1 va difuza mini seria „Iisus din Nazareth”, producţie realizatã de Franco Zeffirelli, ce prezintã viaţa, moartea şi învierea lui Iisus din Nazaret, aşa cum sunt ele prezentate de Noul Testament. Ultima parte a seriei va fi difuzată în Vinerea Mare, de la 20:30, la Antena 1. 

Realizat la cererea Papei Paul al VI-lea şi difuzat pentru prima oară în Duminica Floriilor şi a Sfintelor Paşti din anul 1977, filmul s-a bucurat de succes, fiind tradus în numeroase limbi. Scenariul filmului are la bază naraţiunea celor patru evanghelii ale Noului Testament şi, în general, redă fidel textul biblic, însă Zeffirelli a făcut şi unele modificări, despre care s-a spus că se bazează pe unele tradiţii extra-biblice. Din distribuţia seriei fac parte Robert Powell (în rolul lui Iisus), Olivia Hussey (Maria din Nazaret) sau Anne Bancroft (Maria Magdalena), 

Cele mai citite

Presa din Israel, despre presupusul atac asupra Iranului

Presupusul atac asupra Iranului ar trebui interpretat ca un avertisment adresat Teheranului cu privire la capacităţile ofensive ale Israelului şi ca un semn că Israelul...

Anunț de ultimă oră al Federaţiei Germane de Fotbal! Ce se întâmplă cu selecționerul Julian Nagelsmann

Federaţia Germană de Fotbal (DFB) a anunțat că i-a prelungit contractul selecționerului Julian Nagelsmann până în anul 2026. „Este o decizie care vine din suflet....

VIDEO. Caz halucinant la Sibiu. Bolid de zeci de mii de euro, dar fură 20 de lei dintr-o cofetărie

Proprietarul unui lanț de cofetării din zona Sibiului a luat măsuri în urma unei creșteri a furturilor și a instalat camere de supraveghere în...
Ultima oră
Pe aceeași temă