6.8 C
București
duminică, 24 noiembrie 2024
AcasăLifestyleAnghel Iordănescu, mulţumit de rezultatele echipei naţionale

Anghel Iordănescu, mulţumit de rezultatele echipei naţionale

Anghel Iordănescu, selecţionerul României, s-a declarat bucuros de faptul că România a încheiat anul cu o victorie, dar şi pe primul loc în grupa F din preliminariile Euro 2016.

"Consider că este o victorie muncită, obţinută în repriza a doua, pentru că jocul din prima parte nu a încântat. Chiar dacă am schimbat mulţi jucători faţă de meciul cu Irlanda de Nord şi au absentat cei despre care ştiţi, consider că, cel puţin tactic, am făcut o partidă bună. Îmi doream foarte mult să obţin această revanşă pe care cred că toţi o aşteptam în faţa Danemarcei. Astăzi am întâlnit o echipă bună, puternică şi mă bucură faptul că am câştigat şi am încheiat anul pe primul loc în grupa de calificare la Euro-2016", a declarat Iordănescu în conferinţa de presă de după meci.

Iordănescu a afirmat că atacantul Claudiu Keşeru este un jucător foarte bun, cu simţul golului": "Faptul că a marcat atât de mult pledează pentru el. După revenirile lui Marica şi Rusescu, Keşeru va crea o emulaţie pe acest post, în beneficiul naţionalei".

Lucian Sânmărtean s-a simţit obosit la meciul cu Danemarca, susţine Iordănescu: "Mi-a zis asta la pauză, am încercat şi să-l menajez pentru că înainte mi-a spus că are o jenă şi nu ştie dacă poate juca. Până la urmă a intrat după ce am luat decizia împreună cu el şi doctorul echipei naţionale".

Reprezentativa României a învins, marţi, pe Arena Naţională, cu scorul de 2-0 (0-0), selecţionata Danemarcei, într-un meci amical în care ambele goluri au fost marcate de Claudiu Keşeru, în minutele 53 şi 58.

Reprezentativa României ocupă primul loc în grupa F, cu zece puncte, după disputarea a patru etape din preliminariile Campionatului European din 2016. Locul doi este ocupat de Irlanda de Nord, cu 9 puncte, iar pe treise află Ungaria, cu 7 puncte. Finlanda este a patra în grupă, cu patru puncte, iar Insulele Feroe ocupă locul cinci, cu trei puncte. Grecia a acumulat un punct şi este ultima în grupă.

 

Cele mai citite

Anchetă Poliția Capitalei: Diana Şoşoacă a filmat în cabina de vot şi a publicat un buletin de vot modificat

Secția 6 Poliție a fost sesizată despre aceste fapte și a demarat verificări Poliţia Capitalei a demarat o anchetă, în urma unei sesizări privind un...

Prezența la urne în primul tur al alegerilor prezidențiale: BEC publică date la anumite intervale

Conform deciziei BEC, informații despre prezența votului vor fi prezentate public astfel: Ora 9:30 – pentru situația de la ora 9:00; Ora 15:30 – pentru situația...

A treia zi de vot în diaspora: prezență mai redusă comparativ cu 2019, dar superioară anului 2014

Procesul electoral pentru românii din diaspora, desfășurat pe parcursul a trei zile, a intrat în ultima zi. Votul pentru alegerile prezidențiale a început vineri dimineață,...
Ultima oră
Pe aceeași temă