5.7 C
București
vineri, 17 ianuarie 2025
AcasăInternaționalCriza din UcrainaZelenski scapă ca prin minune de un atac cu drone la câteva...

Zelenski scapă ca prin minune de un atac cu drone la câteva sute de metri de el

Mai multe explozii s-au înregistrat miercuri la mai puţin de 200 de metri de convoiul oficial în care se aflau preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi premierul grec Kyriakos Mitsotakis, înainte de întrevederea lor în oraşul ucrainean Odesa, transmite EFE, preluat de Agerpres, conform adevarul.ro.

Dar surse guvernamentale greceşti au semnalat că premierul Mitsotakis şi toţi membrii delegaţiei sale sunt bine, iar la câteva minute după incident premierul grec şi preşedintele ucrainean, amândoi teferi, au avut întâlnirea programată.

Vizita premierului grec la Odesa, menită să confirme sprijinul Greciei faţă de Ucraina în războiul cu Rusia, nu a fost anunţată public în prealabil, presa greacă relatând despre ea abia miercuri.

„Nu există nicio problemă legată de securitatea premierului sau a delegației grecești”, au declarat surse guvernamentale oficiale, potrivit publicației grecești Protothema, care scrie despre un atac cu rachete.

„Suntem cu toții bine”, a declarat anterior pentru publicație ministrul de stat Stavros Papastavrou.

„Am fost martori la un atac astăzi”, a declarat Zelenski reporterilor după incident, potrivit Washington Post. „Vedeți cu cine avem de-a face; nu le pasă unde nimeresc. Știu că au existat victime astăzi; nu știu încă toate detaliile, dar știu că există victime”, a adăugat el.

„Fie că sunt militari, civili sau oaspeți internaționali – nu contează pentru acești oameni. Ori și-au pierdut mințile, ori nu au niciun control asupra acțiunilor armatei lor teroriste. Acest fapt subliniază necesitatea de a ne apăra, iar cea mai bună cale este un sistem de apărare aeriană”, a subliniat el.

„Am auzit sunetul sirenelor și explozii care erau foarte aproape de noi. Nu am avut timp să mergem într-un loc sigur”, a declarat Mitsotakis, citat de televiziunea de stat ucraineană. 

Zelenski prelungeşte cu trei luni legea marţială

Parlamentul Ucrainei a votat duminică extinderea legii marţiale şi a mobilizării generale cu 90 de zile, până în 23 august, după ce joi preşedintele Volodimir Zelenski a semnat un decret în această privinţă, transmite DPA, citată de Agerpres.

Zelenski a declarat că Rusia, care a declanşat invazia în Ucraina pe 24 februarie, încă mai caută o „armă minune” cu care să-şi atingă obiectivele, ceea ce arată „eşecul total al acestei operaţiuni şi teama ( Moscovei) de a-şi recunoaşte greşelile”.

„Toată lumea a văzut în ce mod Rusia luptă în acest război. Cu recruţi fără experienţă pe care îi aruncă în luptă drept carne de tun. Cu hoţi, care văd pentru prima dată aparate electrocasnice într-o ţară străină (…) Cu bombe cu fosfor interzise, utilizate pentru a incendia şcoli şi imobile simple de locuit”, a afirmat şeful statului ucrainean.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Horoscop 18 ianuarie 2025. Confruntări cu propriile slăbiciuni

Horoscop 18 ianuarie 2025. Ziua de sâmbătă este marcată de influența astrelor care aduce pentru fiecare zodie o ocazie de introspecție, muncă susținută și...

Ruse și Cristian țin steagul sus la Australian Open! Victorii în proba de dublu și adversare dificile în turul 2

Gabriela Ruse și Jaqueline Cristian au debutat cu victorii în proba de dublu la Australian Open, dar vor avea misiuni dificile în runda a...

Huiduit la scenă deschisă! Aurelien Tchouameni, în centrul nemulțumirilor fanilor lui Real Madrid

Francezul Aurelien Tchouameni a fost contestat vehement de suporterii Real Madrid pe „Santiago Bernabeu”, la meciul cu Celta Vigo, din Cupa Spaniei, încheiat cu...
Ultima oră
Pe aceeași temă