4.3 C
București
duminică, 29 decembrie 2024
AcasăInternaționalCriza din UcrainaZelenski îl va expulza pe ambasadorul Georgiei ca protest pentru situația lui...

Zelenski îl va expulza pe ambasadorul Georgiei ca protest pentru situația lui Mihail Saakaşvili

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunţat luni ca îl va expulza pe ambasadorul Georgiei în semn de protest faţă de situaţia fostului preşedinte al ţării Mihail Saakaşvili, de asemenea cetăţean ucrainean, care a apărut slăbit la procesul său de la Tbilisi în aceeaşi zi, relatează AFP, potrivit agerpres.ro.

„Am cerut astăzi Ministerului de Externe să-l convoace pe ambasadorul Georgiei, să-l notifice în legătură cu protestul nostru şi să-i ceară să părăsească Ucraina în termen de 48 de ore pentru consultări în capitala sa”, a scris Zelenski pe Telegram.

Aceste declaraţii survin după apariţia preşedintelui Saakaşvili, în vârstă de 55 de ani, despre care susţinătorii săi spun că a fost otrăvit, extrem de slăbit la procesul său de la Tbilisi.

Zelenski îl va expulza pe ambasadorul Georgiei, îngrijorat de situația lui Mihail Saakașvili, cetățean ucrainean

„Lumea a putut vedea astăzi încă o dată cum Kremlinul – prin mâinile actualului guvern georgian – îl ucide pe cetăţeanul ucrainean Mihail Saakaşvili”, a adăugat preşedintele Zelenski.

„Încă o dată, solicit autorităţilor georgiene să-l transfere pe cetăţeanul ucrainean Mihail Saakaşvili în Ucraina pentru a primi tratamentul şi îngrijirile necesare’, a subliniat Volodimir Zelenski.

Fostul preşedinte pro-occidental al Georgiei (2004-2013), un contestatar al autorităţilor ruse care în 2008 au lansat o invazie armată a acestei foste republici sovietice care aspiră sa adere la NATO, a fost arestat la întoarcerea sa din exil în 2021. El este principala figură a opoziţiei la actualul guvern, despre care criticii spun că se află sub presiunea Rusiei.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Federația Sanitas: Guvernul a acceptat parțial solicitările sindicale; sporurile pentru weekend și sărbători legale, menținute în 2025

Reprezentanții Federației Sanitas au anunțat, sâmbătă, că Guvernul a acceptat o parte dintre revendicările sindicale, în urma ședinței Consiliului Național Tripartit, desfășurată pe 28...

Tranzacția E.ON Energie România – MVM, în vizorul autorităților române

Ministrul Energiei asigură că interesele naționale vor fi prioritare Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a declarat că vânzarea E.ON Energie România către compania maghiară MVM nu...

Record de intervenţii Salvamont: 132 de persoane salvate în ultimele 24 de ore

Din totalul apelurilor primite, cele mai multe au fost pentru Salvamont Lupeni Dispeceratul Naţional Salvamont a anunţat duminică dimineaţă un “record nedorit” în acest sezon...
Ultima oră
Pe aceeași temă