Zeci de jurnaliști s-au reunit luni în mai multe oraşe din Mexic, strigând „Dreptate!”, pentru a protesta faţă de asasinarea unuia dintre colegii lor săptămâna trecută în nord-vestul ţării, notează AFP.
„Nu este posibil ca ţara să rămână cea mai periculoasă din lume pentru exercitarea jurnalismului”, au spus ziariştii adunaţi la Ciudad Juarez (nord), la frontiera cu Statele Unite.
„Cerem o anchetă completă şi să fie pedepsiţi nu doar autorii materiali, dar şi responsabilii intelectuali”, a declarat unul dintre manifestanţi la Oacaxa (sud), conform agerpres.ro.
Un miting era prevăzut în cursul serii la Ciudad de Mexico.
Mai mulți jurnaliști din Mexic cer „dreptate” după asasinarea unui coleg, ONU cerând o anchetă „rapidă, amănunţită, independentă şi eficientă”
Corespondent al ziarului La Jornada în statul Nayarit (nord-vestul Mexicului), Luis Martín Sanchez Iniguez a fost găsit mort sâmbătă. Corpul său prezenta semne de violenţă.
Biroul în Mexic al Înaltului Comisar al Naţiunilor Unite pentru Drepturile Omului a reclamat o anchetă „rapidă, amănunţită, independentă şi eficientă”.
„Vom prezenta un raport marţi”, a declarat preşedintele mexican, Andres Manuel Lopez Obrador, calificând crima drept o „veste proastă”.
Ancheta privilegiază pista unei crime în legătură cu activităţile jurnalistice ale victimei, potrivit parchetului din Nayarit.
Luis Martín Sanchez Iniguez este primul jurnalist în activitate ucis în 2023 în Mexic.
În 2022, 13 jurnalişti sau „informatori” au fost ucişi, potrivit guvernului, mai mult decât în Ucraina aflată în război.
Autorităţile anchetează dacă aceste violenţe sunt legate de investigaţii, articole de opinie sau reportaje scrise de victime.
Din anul 2000, aproximativ 150 de jurnalişti au fost ucişi în Mexic.
Victimele trăiesc şi lucrează adesea în state afectate de traficul de droguri, la fel ca alţi doi corespondenţi ai publicaţiei La Jornada ucişi în 2017, Javier Valdez (în Sinaloa) şi Miroslav Breach (în Chihuahua).
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!