4.9 C
București
joi, 7 noiembrie 2024
AcasăInternaționalVladimir Putin a promulgat modificări legislative care pedepsesc aspru militarii care dezertează

Vladimir Putin a promulgat modificări legislative care pedepsesc aspru militarii care dezertează

Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat sâmbătă amendamentele legislative ce prevăd pedepse de până la 15 ani de închisoare pentru militarii care dezertează sau refuză să lupte în perioade de mobilizare, cum este cazul în prezent în urma conflictului cu Ucraina, relatează agenţiile AFP şi EFE.

Astfel, articolul 333 din Codul Penal rus a fost completat cu un paragraf ce prevede că ”lipsa de la locul serviciului militar fără permisiune, dezertarea cu arme, precum şi dezertarea unui grup în timpul mobilizării sau legii marţiale, în timp de război sau în condiţii de conflict armat va fi sancţionată cu pedeapsă privativă de libertate între 5 şi 15 ani”.

De asemenea, militarii ruşi care se predau voluntar inamicului riscă între 3 şi 10 ani de închisoare, pedepse similare fiind prevăzute pentru refuzul de a îndeplini ordinele primite de comandanţi sau pentru refuzul de a participa la lupte.

Putin a promulgat modificări legislative ce prevăd pedepse dure pentru militarii care dezertează, dar și pentru alte infracțiuni din timpul conflictului

Pe de altă parte, amendamentele legislative prevăd că jafurile comise în timp de război sau de conflict armat sunt pasibile de pedepse până la 15 ani de închisoare.

Potrivit Kremlinului, Putin a promulgat de asemenea legea care facilitează dobândirea cetăţeniei ruse pentru străinii care se înrolează pentru cel puţin un an în armata rusă, lege adoptată în contextul în care Rusia caută prin toate mijloacele să recruteze soldaţi care să lupte în Ucraina, ţară care la rândul ei şi-a creat încă de la începutul invaziei ruse, în februarie, o ”legiune internaţională” pentru combatanţii străini, potrivit agerpres.ro.

Între timp, după ce Putin a anunţat miercuri mobilizarea a circa 300.000 de rezervişti, cinci deputaţi din partidul său Rusia Unită au cerut să redevină militari activi în armată. ”Am servit în armata sovietică în Polonia. Am fost comandantul echipajului unui tun autopropulsat. Am ieşit din armată cu gradul de maistru militar, acum sunt maior în rezervă. Şi trebuie să-mi fac datoria”, a declarat unul dintre aceşti deputaţi, Oleg Kolesnikov, potrivit CNN.

Pe de altă parte, sâmbătă la prânz au reînceput în mai multe oraşe ruseşti protestele convocate de mişcarea de opoziţie a tinerilor ”Vesna” împotriva mobilizării şi războiului din Ucraina, relatează agenţia EFE.

Potrivit OVD-Info, un ONG care susţine că ţine o evidenţă a arestărilor la aceste proteste, până ”la ora 12:30 GMT peste 120 de persoane fuseseră arestate deja în 11 oraşe”, printre care Novosibirsk, Tomsk, Habarovsk sau Ivanovo. Noi proteste sunt aşteptate să înceapă de asemenea la Moscova şi Sankt Petersburg.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă