Vlad Gherman a trecut recent printr-o transformare importantă, optând pentru o nouă intervenție de implant de păr.
Implant de păr pentru Vlad Gherman
Actorul a mai trecut printr-o astfel de procedură în urmă cu trei ani, însă de această dată a fost necesară o repetare.
Într-o postare pe rețelele de socializare, Vlad a împărtășit cu fanii detalii despre această intervenție complexă, care a durat 14 ore.
Deși durata operației a fost mai lungă decât se aștepta, totul a decurs conform planului, fără complicații sau durere.
Actorul a fost deschis și sincer cu privire la starea sa de sănătate și la recuperarea care urmează, exprimându-și optimismul și promițând că va ține fanii la curent cu evoluția postoperatorie.
Această intervenție face parte dintr-o serie de schimbări pe care actorul și le-a propus pentru acest an, atât pe plan personal, cât și profesional.
„Gandiți-vă că acum 3 ani mi-au fost transplantate 2200 de grefe”
„12 ore de la al doilea implant de păr pe care l-am făcut în 3 ani. De ce? Pentru că moștenesc gena bărbaților fără păr din familia Gherman.
Gândiți-vă că acum 3 ani mi-au fost transplantate 2200 de grefe, iar aseară 3070 din cauza ritmului accelerat al căderii părului!
Meseria mea m-a convins că ar fi bine să îmi conserv cât pot firele sănătoase de păr, iar asta implică proceduri PRP constant și implant de păr o dată la câțiva ani!
Sfatul meu general: mergeți la doctor pentru controale periodice pentru a preveni afecțiuni, nu ajungeți doar atunci când trebuie să le tratați.
O să îmi iau câteva zile să mă vindec, să dorm cât mai mult (deși e greu să faci asta în primele zile după implant) și voi reveni la voi, pe Instagram, cât de curând!”, a scris actorul pe pagina sa de Facebook.
Urmărește România Liberă pe X, Facebook și Google News!