4.8 C
București
sâmbătă, 21 decembrie 2024
AcasăȘtirile zileiVizita regală în Belgia a continuat la Biserica Sfântul Nicolae din Bruxelles

Vizita regală în Belgia a continuat la Biserica Sfântul Nicolae din Bruxelles

Ziua de 20 martie 2024 a fost dedicată întâlnirii cu slujitorii și credincioșii din Regatul Belgiei ai Bisericii Ortodoxe Române, conform romaniaregala.ro.

Întâlnirea a fost organizată la Biserica Sfântul Nicolae din Bruxelles, care este și sediul Reprezentanței Patriarhiei Române pe lângă Instituțiile Europene.

Monument de artă, biserica a fost supusă unui amplu proces de restaurare începând cu 2006 și este un punct de referință pentru credincioșii ortodocși români din Belgia.

La sosirea Majestății Sale, Protopopiatului Ortodox Român al Belgiei și Reprezentanța Bisericii Ortodoxe Române pe lângă Instituțiile UE au adresat un salut de bun-venit. Ulterior, au fost prezentate atât Protopopiatul Belgiei, parohiile din această țară și preoții prezenți, cât și activitățile Asociației Centrul de Acțiune Socială Anastasia a Protopopiatului Belgiei.

Întâlnirea a reprezentat un moment prețios, având în vedere legătura istorică și identitară între Familia Regală și Biserica Ortodoxă națională. A fost adusă în discuție importanța pentru numeroșii credincioși a reprezentării Bisericii Ortodoxe Române în Belgia, Custodele Coroanei apreciind eforturile de apropiere față de comunitate prin intermediul serviciilor religioase în diferite zone ale Belgiei unde se găsesc cetățeni români. Au fost discutate și modalitățile în care Biserica și Familia Regală pot sprijini cetățenii români, mai ales prin promovarea de acțiuni sociale și culturale.

Tot miercuri, 20 martie, Majestatea Sa și Principele Radu au luat parte la un prânz oferit de ambasadorul României în Regatul Belgiei, Excelența Sa doamna Andreea Păstârnac, la care au luat parte diplomați ai Ambasadei României, ai Delegației Permanente a României la NATO și ai Reprezentanței Permanente a României pe lângă Uniunea Europeană.

Familia Regală a României este în vizită în Belgia. Întâlnire la sediul NATO din Bruxelles

În perioada 17-22 martie 2024, Majestatea Sa Margareta Custodele Coroanei și Alteța Sale Regală Principele Consort efectuează o vizită în Regatul Belgiei, potrivit romaniaregala.ro.

Vizita actuală este organizată cu ocazia centenarului vizitei de Stat a Regelui Ferdinand I și Reginei Maria, care a avut loc, în mai 1924, la invitația Regelui Albert I al belgienilor și a Reginei Elisabeta. Desfășurat la scurt timp de la Marea Unire, evenimentul a fost parte a eforturilor Regatului României de a-și consolida relațiile cu țările europene, reprezentând o etapă principală a unui turneu diplomatic ce se va dovedi a avea impact semnificativ asupra promovării intereselor naționale ale României pe scena internațională. Din turneul diplomatic regal din 1924 au mai făcut parte vizite de Stat în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, Republica Franceză și Confederația Elvețiană (la Liga Națiunilor). Având în vedere impactul acestui turneu de diplomație regală, Majestatea Sa Custodele Coroanei a decis ca, în anul 2024, centenarul celor patru vizite de Stat să fie sărbătorit de Familia Regală și de Casa Majestății Sale.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Circulație reluată temporar pe Podul Giurgiu-Ruse în perioada sărbătorilor

Lucrările de reparații majore la Podul Prieteniei Giurgiu-Ruse vor fi suspendate temporar între 20 decembrie 2024 și 7 ianuarie 2025. În această perioadă, traficul...

Piața Matache va rămâne deschisă după incendiul care a cuprins-o sâmbătă

Piaţa Matache va rămâne deschisă după incendiul care a afectat, sâmbătă dimineaţă, bazarul de haine, iar cei 16 comercianţi rămaşi fără spaţiile comerciale distruse...

A noua înfrângere pentru Manchester City din ultimele 12 meciuri. Aston Villa-Manchester City 2-1

Manchester City, deţinătoarea titlului, a suferit un nou eşec în campionatul de fotbal al Angliei, fiind învinsă la limită în deplasare, cu scorul de...
Ultima oră
Pe aceeași temă