7.1 C
București
marți, 26 noiembrie 2024
AcasăSocialMeteoVin ploile și scad temperaturile! Prognoza meteo pe regiuni, până pe 28...

Vin ploile și scad temperaturile! Prognoza meteo pe regiuni, până pe 28 aprilie

Specialiștii de la Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) au emis prognoza de specialitate, valabilă până pe 28 aprilie 2024. Astfel, în perioada următoare, vremea va intra într-un proces semnificativ de răcire în întreaga ţară, iar probabilitatea pentru precipitaţii, sub formă de ploaie, dar şi mixte în zona montană înaltă, se va menţine ridicată.

În Banat, intervalul va debuta cu o vreme extrem de caldă pentru luna aprilie, cu temperaturi maxime cuprinse în general între 28 şi 31 de grade. Răcirea va fi accentuată în 17 aprilie, când media temperaturilor maxime va fi de 12 grade, iar până la finalul primei săptămâni sunt prognozate valori de cel mult 13 – 15 grade. În a doua săptămână de prognoză, tendinţa va fi de încălzire treptată, astfel încât spre finalul lunii se va ajunge la o medie a temperaturilor maxime în jurul a 20 de grade. Evoluţia va fi asemănătoare şi în cazul temperaturilor minime, care vor prezenta o medie de peste 11 – 13 grade, în primele două nopţi, de numai 2 – 3 grade, în 19 şi 20 aprilie, ca ulterior să crească până spre 7 – 9 grade, la finalul intervalului. Vor fi ploi în 17 şi 18 aprilie, local însemnate cantitativ, iar perioade în care va ploua sunt probabile şi după data de 21 aprilie.

În Crişana, vremea va intra într-un proces de răcire, chiar accentuată în 17 şi 18 aprilie, când media temperaturilor maxime va fi de 10 – 12 grade, iar până la finalul primei săptămâni sunt prognozate valori de cel mult 14 grade. În a doua săptămână de prognoză, tendinţa va fi de încălzire treptată, astfel că spre finalul lunii se va ajunge la o medie a temperaturilor maxime în jurul a 20 de grade. Evoluţia va fi asemănătoare şi în cazul temperaturilor minime, care vor prezenta o medie de 11 – 12 grade, în primele două nopţi, de numai un grad – maximum două grade, în 19 şi 20 aprilie, pentru ca ulterior să crească până spre 6 – 8 grade. Ploi se vor semnala în zilele de 17 şi 18 aprilie, local însemnate cantitativ, iar perioade în care va ploua sunt destul de probabile şi după data de 21 aprilie.

În Transilvania, răcirea vremii va fi accentuată după data de 17 aprilie. Astfel, până la finalul primei săptămâni, sunt prognozate temperaturi maxime în medie de 10 – 13 grade. În a doua săptămână de prognoză, tendinţa va fi de încălzire treptată şi se va ajunge la o medie a temperaturilor maxime de 18 – 19 grade. Media temperaturilor minime va fi de 8 – 10 grade, în primele nopţi, va scădea până la zero grade, în 20 aprilie, apoi va urma o creştere uşoară şi treptată, până la valori de 5 – 6 grade, la finalul intervalului. Ploi vor fi în zilele de 17, 18 şi 19 aprilie, local însemnate cantitativ, iar ulterior probabilitatea de precipitaţii se va menţine ridicată.

În Maramureş, vremea va intra într-un proces de răcire, chiar accentuată în zilele de 17, 18 şi 19 aprilie, când media temperaturilor maxime va fi de 10 – 12 grade. Până la finalul primei săptămâni sunt prognozate valori de cel mult 13 – 14 grade. În a doua săptămână de prognoză, tendinţa va fi de încălzire treptată, astfel încât spre finalul lunii se va ajunge la o medie a temperaturilor maxime de 17 – 18 grade. Media temperaturile minime va fi de 8 – 11 grade, în primele nopţi, va scădea până la zero grade în 20 aprilie, apoi va urma o creştere uşoară şi treptată, până la valori de 6 – 7 grade, la finalul intervalului. Vor fi ploi în zilele de 17, 18 şi 19 aprilie, local însemnate cantitativ, iar ulterior probabilitatea pentru intervale cu ploaie se va menţine ridicată.

În Moldova, vremea va fi extrem de caldă marţi (16 aprilie), cu temperaturi maxime cuprinse în general între 28 şi 31 de grade. În 17 aprilie, răcirea vremii va fi accentuată în partea nordică a regiunii, apoi se va resimţi în toată zona, astfel încât media temperaturilor maxime va scădea la 12 – 13 grade, iar până la finalul primei săptămâni sunt prognozate valori de cel mult 13 – 15 grade. În a doua săptămână de prognoză, tendinţa va fi de încălzire treptată, iar spre finalul lunii se va ajunge la o medie a temperaturilor maxime în jurul a 20 de grade. Evoluţia va fi asemănătoare şi în cazul temperaturilor minime, care vor prezenta o medie de 12 – 13 grade, în primele nopţi, va scădea până la 2 – 3 grade, în data de 20 aprilie. Ulterior, se va înregistra o creştere uşoară şi treptată a valorilor termice, până la 6 – 8 grade la finalul intervalului. Va ploua în zilele de 17 şi 18 aprilie, însemnat cantitativ, iar perioade în care precipitaţiile vor fi prezente, după data de 21 aprilie.

În Dobrogea, regimul termic va fi mult mai ridicat decât în mod obişnuit până pe data de 17 aprilie, cu temperaturi maxime cuprinse, în general, între 27 şi 31 de grade şi minime de 13-15
grade. Răcirea se va resimţi şi în această regiune începând cu ziua de joi (18 aprilie), când valorile termice se vor apropia de normalul climatologic, astfel încât maximele se vor situa între 16 şi 18 grade, iar minimele vor fi de 6 – 8 grade. O încălzire uşoară şi treptată este posibilă spre finalul lunii, când sunt estimate temperaturi maxime în jurul a 20 de grade şi minime de 10 grade. Probabilitatea pentru ploi va fi ridicată în perioada 18 – 22 aprilie, când vor fi posibile şi cantităţi de apă însemnate.

În Muntenia, marţi, vremea va fi extrem de caldă pentru această perioadă, călduroasă în timpul după-amiezelor, cu temperaturi maxime de 30 – 32 de grade. Ulterior, vremea va intra într-un proces de răcire, chiar accentuată după 18 aprilie şi în a doua jumătate a primei săptămâni sunt prognozate valori termice diurne în general de 15 – 16 grade. În a doua săptămână de prognoză, tendinţa va fi de încălzire treptată, astfel încât spre finalul lunii se va ajunge la o medie a temperaturilor maxime de 20 – 22 de grade. Media temperaturilor minime va fi de peste 12 – 14 grade, în primele nopţi, va scădea până la 4 grade, în perioada 19 – 23 aprilie, apoi va urma o creştere uşoară şi treptată, până la valori de 7 – 8 grade. Vor fi ploi începând cu a doua parte a nopţii de marţi spre miercuri (16/17 aprilie) şi până joi dimineaţa (18 aprilie), local însemnate cantitativ. Probabilitatea pentru precipitaţii se va menţine ridicată şi în zilele următoare (până în 22 aprilie), apoi acestea se vor semnala pe arii mai restrânse.

În Oltenia, pe parcursul zilei de marţi, 16 aprilie, vremea va fi extrem de caldă pentru această perioadă, călduroasă în timpul după-amiezelor, cu temperaturi maxime de peste 32 de grade. Răcirea va fi accentuată începând cu 17 aprilie, astfel încât în a doua jumătate a primei săptămâni sunt prognozate valori termice diurne în general de 15 – 16 grade. În a doua săptămână de prognoză, tendinţa va fi de încălzire treptată, iar spre finalul lunii se va ajunge la o medie a temperaturilor maxime de 20 – 22 de grade. Totodată, media temperaturile minime va fi de peste 12 – 14 grade în primele nopţi, va scădea până la 4 – 5 grade, în perioada 19 – 23 aprilie, după care va urma o creştere uşoară şi treptată, până la valori de 7 – 8 grade, la finalul intervalului. Ploi se vor semnala începând din noaptea de marţi spre miercuri (16/17 aprilie) şi până joi dimineaţa (18 aprilie), local însemnate cantitativ. Probabilitatea pentru precipitaţii se va menţine ridicată şi în zilele de 21 şi 22 aprilie, iar în restul intervalului va fi mai redusă.

La munte, în primele două zile din interval, valorile termice vor fi cu mult peste normalul climatologic, cu o medie a temperaturilor maxime pentru întreaga zonă montană de 18 – 20 de grade şi minime, în general, de 6 – 8 grade. Scăderea de temperatură va fi accentuată în zilele următoare, astfel încât vremea va deveni rece în perioada 18 – 22 aprilie, când media temperaturilor maxime va fi de 2 – 4 grade, iar a celor minime între -4 şi -2 grade. Spre finalul lunii, tendinţa va fi de încălzire uşoară şi treptată spre valori maxime ce vor atinge o medie de 10 grade şi minime de 2 – 3 grade. Vor fi precipitaţii (ploi, dar şi precipitaţii mixte îndeosebi în zona înaltă) în zilele de 17, 18 şi 19 aprilie, local însemnate cantitativ. Probabilitatea pentru precipitaţii se va menţine ridicată şi în restul intervalului.

Urmărește România Liberă pe  XFacebook și Google News!

Redactia
Redactiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite

România rămâne în topul țărilor cu cele mai mari dobânzi la creditele ipotecare

România se menține printre țările europene cu cele mai mari dobânzi la creditele ipotecare, alături de Polonia și Ungaria, în contrast cu nivelurile scăzute...

ASF adoptă noi măsuri pentru piețele financiare nebancare

Deciziile luate sunt structurate pe două direcții principale: reglementare și autorizare Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) a aprobat o serie de măsuri care vizează...

Coreea de Nord crește izolarea față de Sud. A început demontarea liniilor electrice a infrastructurii transfrontaliere

Coreea de Nord a început să îndepărteze liniile electrice construite de Coreea de Sud pentru alimentarea complexului industrial din Kaesong, un nou pas în...
Ultima oră
Pe aceeași temă