Un oficial de securitate a fost ucis și două persoane au fost rănite când un atacator a deschis focul la ambasada Azerbaidjanului din Iran, a anunțat vineri (27 ianuarie) Ministerul de Externe al Azerbaidjanului.
„Atacatorul a pătruns prin postul de pază, ucigându-l pe șeful securității cu o pușcă Kalașnikov”, a declarat ministerul de externe.
Poliția din Teheran a declarat că a arestat un suspect și că investighează motivul atacului.
Suspectul a intrat în ambasadă cu doi copii mici și este posibil să fi fost motivat de „probleme personale”, a relatat agenția de știriiraniană Tasnim, citându-l pe șeful poliției.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!