Peste 5.000 de studenți și elevi au protestat vineri, 3 martie, la Atena, în semn de furie față de accidentul feroviar devastator care a provocat moartea a cel puțin 57 de persoane în nordul Greciei, printre care mulți studenți.
Protestatarii s-au îndreptat spre birourile operatorului de pasageri Hellenic Train, purtând bannere cu cuvântul „criminali”.
Protestul a fost unul dintre cele câteva care au avut loc vineri în țară. „Cel mai mult ne înfurie faptul că asemenea accident s-a putut întâmpla în anul 2023, adică…cum se poate ca două trenuri să se ciocnească?”, a declarat studentul Aggelos Thompoulos.
Un tren de pasageri de mare viteză s-a ciocnit frontal cu un tren de marfă marți seara târziu. La bordul trenului de pasageri se aflau peste 350 de persoane, mulți dintre ei studenți universitari care se întorceau din capitala Atena în orașul Salonic, situat în nordul țării, după un weekend prelungit de vacanță.
Cel puțin 57 de persoane au fost ucise.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!