7.3 C
București
marți, 24 decembrie 2024
AcasăPoliticăVIDEO - Proteste în Republica Moldova după arestarea procurorului general

VIDEO – Proteste în Republica Moldova după arestarea procurorului general

Proteste în faţa parlamentului Republicii Moldova. Mii de persoane s-au adunat pentru a protesta față de arestarea lui Alexandru Stoiangolo, procuror general. Acesta a fost acuzat de corupție, abuz de putere şi alte delicte.

„Lupta cu corupţia nu înseamnă lupta cu Procurorul General. Ei pur şi simplu vor procurorul lor de buzunar”, a declarat liderul partidului comuniştilor (PCRM), fostul preşedinte Vladimir Voronin, citat de Unimedia.

”Din tot Guvernul, doar 3 mai au câte ceva experienţă de lucru, restul sunt veniţi de prin ONG-uri, idee nu au ce trebuie să facă de fapt. Iată cum aleargă ambulanţele, aşa toată ziua. Această guvernare a scăpat toate lucrurile de sub control. Oamenii mor”, a adăugat fostul preşedinte prorus, cu referire la pandemie şi la guvernul instalat după câştigarea alegerilor legislative din luna iulie de către formaţiunea preşedintei proeuropene Maia Sandu, Partidul Acţiune şi Solidaritate (PAS).

Procurorul general Alexandru Stoianoglo a fost arestat marţi şi suspendat din funcţie. Preşedinta Maia Sandu, care de când a venit la putere dorea înlăturarea acestuia, a declarat după arestarea lui că nimeni nu este deasupra legii şi a promis pedepse severe pentru corupţi.

Participanţii la protestul de duminică au adoptat o rezoluţie în care condamnă, printre altele, „justiţia televizată”, ”revenirea la metodele şi instrumentele regimului Plahotniuc, cu aceleaşi persoane compromise care slujeau interesului oligarhic”, ”subminarea absolută a principiilor universale ale statului de drept şi ale normelor constituţionale”. Ei au cerut în textul rezoluţiei ”încetarea derapajelor anticonstituţionale şi de degradare a statului de drept” şi ”eliminarea controlului politic asupra justiţiei şi sistemului procuraturii”, precum şi reintalarea în funcţie a procurorului general Alexandru Stoianoglo.

După reţinerea sa pe 5 octombrie, acesta a fost plasat în arest la domiciliu pentru 30 de zile. El consideră că arestarea sa este o răzbunare din partea Maiei Sandu şi că acţiunile acesteia readuc Republica Moldova în situaţia unui ”stat capturat”.

Cu o zi înainte de reţinere el a făcut publice secvenţe din corespondenţa fostului şef al procuraturii Anticorupţie, Viorel Morari, şi înalţi funcţionari, printre care şi consilierul Maiei Sandu, precum şi cu reprezentanţi ai societăţii civile. Potrivit acestora, fostul şef al Procuraturii anticorupţie, Viorel Morari, a consultat guvernarea PAS din 2019. Mai mult, Stoianoglo spune că a fost presat să abandoneze un episod important din „furtul miliardului”, fiind vorba despre tranzacţiile ce vizează Victoriabank.

Războiul dintre Stoianoglo şi noua guvernare a luat amploare imediat după alegerile parlamentare. Noul ministru al Justiţiei a elaborat şi prezentat un proiect de lege, după mai multe solicitări către Procurorul General de a-şi da demisia din funcţie, lucru care nu s-a întâmplat. Modificările au stabilit mai mulţi paşi, printre care evaluarea şi demiterea acestuia, dar şi suspendarea din funcţie, dacă este urmărit penal, scrie Agerpres.

Alexandru Stancu
Alexandru Stancu
2017 este anul debutului meu în presă. Am trecut pe la ProTv și Aleph News, iar din vara lui 2021 am devenit editor web la România Liberă.
Cele mai citite

Meta pregătește ochelari inteligenți cu ecrane: Lansare așteptată în 2025

Meta, în parteneriat cu Ray-Ban, va lansa anul viitor ochelari inteligenți echipați cu ecrane mici, conform unui raport publicat de Financial Times. Aceste ecrane...

Mesaje de Crăciun. E momentul să-ți faci timp pentru familie și prieteni

Mesaje de Crăciun. Este timpul să ne amintim cât de prețioși sunt cei dragi și să le oferim un gând bun, o urare sinceră...

Avertizări meteo: Cod portocaliu și galben de ninsori și vânt puternic în aproape jumătate din țară

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis marți mai multe avertizări de vreme severă, valabile pentru următoarele 24 de ore. În intervalul 24 decembrie, ora...
Ultima oră
Pe aceeași temă