Mai rușinos de atât nu se poate! Ministrul de interne austriac ne-a spus încă o dată acasă la noi că nu putem adera deocamdată la Schengen.
”Vizita de astăzi este o continuare firească a activităţilor desfăşurate de către structurile MAI din România şi din Austria, structuri care s-au întâlnit la nivel tehnic, pe parcursul acestui an. Vizita de astăzi este, dacă vreţi, o abordare pragmatică a temelor de interes pentru ţările noastre. Văzând abordarea din presă cu privire la această vizită, aş confirma că această vizită dezgheaţă relaţiile bilaterale dintre România şi Austria, la nivelul Ministerului Afacerilor Interne, relaţii care s-au răcit, după cum bine ştiţi, la sfârşitul anului trecut”, a spus ministrul de Interne.
Dacă visam că vom avea un răspuns favorabil în ceea ce privește aderarea țării la Schengen, acum ne-am liniștit cu siguranță. Ministrul de interne austriac o ține în continuare pe a lui, mai avem de așteptat.
,,Permiteți-mi să vă repet mesajul pe care l-am transmis, de ce nu am putut să votez pe data de 8 decembrie pentru aderarea României la spațiul Schengen. În primul rând, pentru că avem un sistem care nu funcționează. Dacă există controale pe care le efectuați dumneavoastră la frontierele externe ale României, există controale însă și între Germania și Austria. Asta înseamnă că și cetățenii austrieci, dacă se duc în Germania, sunt controlați. Franța face la fel cu Germania. Aș putea să vă mai dau câteva exemple. Aceasta este dovada că sistemul nu funcționează și că interesul nostru bilateral este să vedem că acești sistem începe să funcționeze, cu frontiere externe funcționale. Nu pot să vă ofer astăzi o dată, fiindcă în primul rând vreau să obținem rezultate împreună pentru ca Uniunea Europeană să fie protejată în zona frontierelor externe.”, a spus Karner.