9.3 C
București
vineri, 20 decembrie 2024
AcasăPoliticăVIDEO. Ludovic Orban vrea revizuirea Constituției: „Pensiile să fie calculate doar în...

VIDEO. Ludovic Orban vrea revizuirea Constituției: „Pensiile să fie calculate doar în baza principiului contributivităţii”

Ludovic Orban declară că parlamentarii Forţa Dreptei şi-au propus ca până la finalul acestui an să strângă numărul de semnături necesare revizuirii Constituţiei, în sensul introducerii în Legea fundamentală a obligativităţii calculului pensiei pentru toate categoriile de angajaţi doar în baza principiului contributivităţii.

„Parlamentarii Forţa Dreptei au votat împotriva acestei parodii penibile şi acestei păcăleli noi pe care o administrează actuala coaliţie către cetăţenii români (proiectul privind pensiile speciale – n.r.). În Constituţie se prevede că toţi cetăţenii sunt egali în faţa legii şi autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări. Pensiile speciale reprezintă un privilegiu pentru beneficiarii acestora. (…) Obiectivul Forţa Dreptei este de a readuce litera şi spiritul Constituţiei în legea care reglementează calculul pensiei cetăţenilor români. (…) Concluzia la care am ajuns, este o decizie pe care a luat-o conducerea Forţa Dreptei este aceea de a iniţia revizuirea Constituţiei. Ne-am propus ca până la sfârşitul anului să strângem numărul de semnături necesare, peste un milion de semnături, pentru iniţierea revizuirii Constituţiei în sensul introducerii în Constituţiei a unei explicitări a principiului egalităţii în faţa legii pentru ceea ce înseamnă calculul pensiei şi anume să introducem în Constituţie obligativitatea calculului pensiei pentru toate categoriile de angajaţi doar în baza principiului contributivităţii”, a spus Orban la Palatul Parlamentului.

El a menţionat că nu are nimic împotriva judecătorilor, militarilor sau categorii de cetăţeni care astăzi beneficiază de pensii speciale, dar nu mai poate accepta discriminarea care există în privinţa pensiilor.

„Atât timp cât Curtea Constituţională îşi bate joc de Constituţie, concluzia la care noi am ajuns este foarte simplă. Până să reuşim reforma Curţii Constituţionale vom face apel la cetăţeni să semneze proiectul de revizuire a Constituţiei iniţiat de Forţa Dreptei care să includă în Constituţie prevederea clară care să nu mai dea dreptul judecătorilor CCR, indiferent ce partid i-a pus în funcţia respectivă, să dea decizii pentru ei înşişi, să menţină privilegii şi discriminări”, a afirmat Ludovic Orban.

Acesta a menţionat că Forţa Dreptei caută parteneri pentru a depune contestaţie la CCR împotriva proiectului de lege privind pensiile speciale care a fost adoptat luni de Camera Deputaţilor.

Urmărește România Liberă pe TwitterFacebook și Google News!

Redactia
Redactiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite

Cum să menții prospețimea alimentelor mai mult timp

Menținerea prospețimii alimentelor este crucială pentru sănătate, economie și minimizarea risipei. Un aspect fundamental în acest proces este modul în care depozităm alimentele....

Pași importanți pentru a-ți dezvolta afacerea în primii ani

Lansarea unei afaceri este un moment plin de emoție, dar și de provocări. Primii ani sunt cruciali și pot determina viitorul afacerii tale. Chiar...

Cum să menții prospețimea alimentelor mai mult timp

Menținerea prospețimii alimentelor este crucială pentru sănătate, economie și minimizarea risipei. Un aspect fundamental în acest proces este modul în care depozităm alimentele....
Ultima oră
Pe aceeași temă