3.8 C
București
joi, 16 ianuarie 2025
AcasăȘtirile zileiVIDEO: Doi polițiști au murit carbonizați în autospeciala Poliției

VIDEO: Doi polițiști au murit carbonizați în autospeciala Poliției

Doi polițiști și-au găsit sfârșitul într-un mod tragic marți seara, în jurul orei 21.15, pe marginea DJ 221, în apropierea localității Constantinești. Autoturismul a părăsit partea carosabilă și s-a izbit violent de un copac de pe marginea drumului. Autospeciala Poliției a luat foc iar cei doi ocupanți din mașină nu au mai avut cum să iasă și au murit carbonizați. 

La volan se afla Mihai Cătălin Bara, agent șef de Poliție, în vârstă de 45 ani, iar în dreapta sa se afla tânăra Ana-Maria Manea, în vârstă de 21 ani, proapăt angajată în Poliția Brăila. Cei doi erau angajați la Secția 4 de Poliție Ianca.

Martorii sosiți la fața locului au filmat mașina în flăcări.

Sătenii care se întorceau cu căruțele pe la câmp au chemat pompierii dar până la sosirea acestora mașina fusese distrusă de flăcări. Oamenii spun că au văzut mașina Poliției trecând cu viteză pe lângă ei după care s-a auzit o bubuitură puternică însoțită imediat de flăcări mari ce au cuprins toată mașina în doar câteva secunde.

Anchetatorii încearcă să afle care au fost cauzele ieșirii mașinii de pe carosabil și aprinderea ei imediat după izbirea copacului. Având în vedere starea tehnică deplorabilă în care se găsesc cele mai multe mașini de poliție din mediul rural nu este exclusă nici o eventuală defecțiune tehnică la sistemul de direcție ori de frânare.

Cele mai citite

Guvernul aprobă investiții majore în infrastructură: 2,8 miliarde de lei pentru proiecte

Guvernul va aproba menținerea contingentului de 100.000 de lucrători străini pentru anul 2024 Guvernul României urmează să aprobe, în ședința de joi, investiții semnificative în...

Câștigul salarial mediu net a crescut la 5.388 lei în noiembrie 2024, o majorare anuală de 13,1%

Cele mai mari salarii nete s-au înregistrat în sectorul IT, cu o medie de 12.423 lei, în timp ce în industria textilă, angajații au...

Guvernul aprobă investiții majore în infrastructură: 2,8 miliarde de lei pentru proiecte

Guvernul va aproba menținerea contingentului de 100.000 de lucrători străini pentru anul 2024 Guvernul României urmează să aprobe, în ședința de joi, investiții semnificative în...
Ultima oră
Pe aceeași temă