Cei doi candidaţi la alegerile prezidenţiale din toamnă din SUA s-au atacat reciproc în prima dezbatere televizată de joi seara pe teme precum inflaţia, imigraţia, războiul din Ucraina, Donald Trump lansând cu aplomb afirmaţii false, în timp ce Joe Biden a fost ofensiv în fond, dar confuz în exprimare, comentează France Presse.
„Inflaţia ne ucide ţara”, a afirmat de la început fostul preşedinte republican în vârstă de 78 de ani, simţindu-se în largul său, reluând un argument despre care ştia că are priză la americani şi asigurând că rivalul său face „treabă proastă”, în pofida creşterii robuste şi a gradului ridicat de ocupare a locurilor de muncă.
Democratul de 81 de ani, cu vocea adeseori răguşită în faţa camerelor CNN, canalul tv care a organizat dezbaterea, a atacat un subiect pe care îl ştia delicat pentru miliardar, reproşându-i acţiunea sa „teribilă” împotriva dreptului la avort.
El l-a acuzat de asemenea pe Donald Trump că „minte”, afirmând că imigraţia clandestină face să crească criminalitatea, înainte de a merge pe un teren mai personal
Democratul a amintit că adversarul său este un „client al justiţiei”, după ce a fost găsit vinovat într-un dosar de plăţi mascate către o fostă actriţă de filme pentru adulţi, taxându-l că are „simţul moral al unui depravat” şi tratându-l în mai multe rânduri drept „plângăcios”.
„Eu nu am făcut nimic rău”, a replicat fostul preşedinte, inculpat în mai multe dosare, afirmând că sistemul judiciar este „trucat”.
Republicanul, care nu şi-a acceptat niciodată înfrângerea în 2020, nu s-a angajat să recunoască fără condiţii verdictul urnelor în noiembrie, asigurând că îl va accepta dacă alegerea va fi „justă şi echitabilă”.
Donald Trump, fără să meargă până la insultele cu care şi-a presărat discursurile de campanie, a afirmat că rivalul său „nu e făcut” pentru a fi preşedinte şi prezentându-l ca pe un conducător slab.
El a devenit ca un palestinian, dar ei nu-l plac pentru că este un foarte rău palestinian. Unul slab.
Donald Trump
Războiul din Ucraina nu ar fi avut loc niciodată dacă SUA aveau un „lider”, a mai afirmat Donald Trump.
Acesta l-a provocat pe Joe Biden să se supună unui „test cognitiv”, lăudându-se că el însuşi a trecut două şi că a „strălucit”, înainte de a-şi lăuda performanţele la golf, în timp ce rivalul său arbora un surâs ironic.
Fostul dezvoltator imobiliar şi-a înmulţit afirmaţiile false şi exagerările, fără ca cei doi jurnalişti de la CNN care animau dezbaterea să intervină.
Aceştia, în plus faţă de întrebările puse, au vegheat în special la respectarea timpului de vorbire pentru fiecare candidat, întrerupând microfonul de îndată ce timpul se scurgea, ceea ce a împiedicat întreruperile intempestive.
Cei doi candidaţi, care se detestă deschis, nu şi-au strâns mâna la sosirea pe platoul canalului CNN, în Atlanta – Georgia, sud-est. Potrivit unui reporter admis pentru scurt timp pe platou, ei nici măcar nu s-au privit unul pe altul în timpul primei pauze publicitare.
Dezbaterea, fără surprize, nu este de natură să schimbe prea mult lucrurile într-o ţară în care polarizarea politică este extremă, mai comentează agenția franceză.
Dar miza acesteia nu este mai puţină enormă: dacă unul din cei doi candidaţi reuşeşte să seducă câţiva electori independenţi, aceasta ar putea fi suficient ca să-i dea avantaj în noiembrie, întrucât scrutinul se anunţă strâns.
Pentru aceasta, Joe Biden trebuie în special să convingă asupra vitalităţii şi sănătăţii sale şi, din acest punct de vedere, prestaţia sa de joi riscă să fie văzută de mulţi drept o ocazie ratată, chiar dacă el a devenit mai încrezător de-a lungul dezbaterii.
„Nu înţeleg nimic din ce spune, nu este trist?”, a afirmat Hazel Reitz, 55 de ani, asistând la vizionarea dezbaterii, organizată de Partidul Republican la San Francisco. Cu toate acestea, ea va vota pentru democrat în noiembrie, potrivit AFP.
Urmărește România Liberă pe X, Facebook și Google News!