3.2 C
București
duminică, 22 decembrie 2024
AcasăȘtirile zileiVIDEO Cum funcționa rețelele de traficanți de stupefiante la care au fost...

VIDEO Cum funcționa rețelele de traficanți de stupefiante la care au fost găsit medicamente în valoare de peste 12 milioane de euro

Noi detalii ies la iveală în dosarul traficului de stupefiante în care a fost implicat consilierul județean Nelu Pavel. Medicamentele cu conținut stupefiant erau cumpărate din Serbia și vândute în Finlanda cu un preț de 15 ori mai mare.

„La data de 17.10.2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Oradea împreună cu ofiţeri de poliție judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Oradea au efectuat un număr de 41 de percheziții domiciliare, pe raza județelor Bihor, Satu-Mare, Vâlcea, Gorj, Iaşi şi a municipiului Bucureşti, într-o cauză vizând destructurarea a 4 grupuri infracționale organizate, specializate în săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc, fără drept și  scoaterea din ţară de droguri de risc, fără drept.
Simultan cu acţiunea DIICOT-Serviciul Teritorial Oradea, în baza unui acord privind constituirea unei echipe comune de anchetă încheiat cu sprijinul EUROJUST şi EUROPOL, între autorităţile judiciare din România (DIICOT), Estonia, Serbia şi Finlanda, pe teritoriile ultimelor două state, au fost efectuate mai multe  percheziţii domiciliare, pentru indentificarea tuturor membrilor grupării şi destructurarea întregii reţele (surse, organizatori, transportatori şi distribuitori).

În fapt, s-a reţinut că, în perioada 2023-2024, membrii grupurilor infracţionale au achiziţionat, transportat  şi depozitat pe teritoriul României, comprimate de ksalol, rivotril şi bensedin, medicamente  supuse controlului medical, care se administrează cu titlu de tratament, numai în baza unei prescripţii medicale.


Acestea au în compoziție, ca substanțe active, alprazolam , clonazepam și diazepam care fac parte din categoria drogurilor de risc.
Comprimatele erau reambalate, în vederea unei mai bune disimulări şi transportate pe cale rutieră în Finlanda și Norvegia, unde erau comercializate la nivel stradal şi en-gros de către propriile rețele de distribuitori, obţinându-se astfel venituri considerabile.
Din materialul probator administrat în cauză a rezultat faptul că, respectivele comprimate proveneau de la o fabrică de produse farmaceutice din Belgrad  și erau comercializate către societăți cu obiect de activitate în domeniul farmaceutic, deținătoare de licențe în acest sens.
Ulterior,  erau vândute altor  societăți subcontractate din Serbia, unele dintre acestea fiind controlate de către rețele de criminalitate organizată, care, prin diferite modalități, le-au deturnat circuitul legal, pentru a le comercializa pe piața neagră sau către alte grupări infracționale din Serbia, România sau state din Europa de Nord.

S-a mai  reţinut și faptul că, grupurile infracţionale care au acţionat pe teritoriul României, au achiziţionat comprimatele cu prețuri cuprinse între 4-5 lei/blister, fiecare  conținând 15 comprimate iar, ulterior, le-au comercializat pe teritoriul Finlandei, Suediei şi Norvegiei, cu prețuri cuprinse între 1-2 Euro, în funcție de cantitatea tranzacționată, rezultând un profit de cel puțin 15 ori mai mare decât  suma investită.
În urma percheziţiilor domiciliare efectuate pe teritoriul României, au fost identificate şi ridicate sumele de 131.135 euro, 168.150 lei, 3 kilograme de aur şi s-a instituit sechestru asigurator, în vederea confiscării, asupra a 2 imobile, 2 terenuri şi 6 autoturisme.


La data de 18.10.2024 procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Oradea au solicitat Tribunalului Bihor arestarea preventivă, pentru o perioadă de 30 de zile, a unui număr de 20 de inculpaţi, dintre care 11 se sustrag urmăririi penale“, se arată într-un comunicat al DIICOT

Oamenii legii au ridicat peste 200.000 de pastile cu conținut stupefiant.
„În urma percheziţiilor domiciliare efectuate pe teritoriul Serbiei şi Finlandei, au fost identificate şi ridicate importante sume de bani, 215.000 de comprimate Rivotril si Ksalol şi au fost luate măsuri preventive faţă de 13 persoane.
Menţionăm faptul că, în perioada martie 2023-octombrie 2024, ca rezultat al activităţilor comune efectuate atât de către autorităţile judiciare din România, Finlanda, Estonia şi Serbia, au fost arestate preventiv 47 de persoane, cetăţeni români, sârbi şi finlandezi şi indisponibilizate peste 6.500.000 comprimate de ksalol şi ritrovil, cu o valoare de piaţă de aproximativ 12.500.000 euro.
Acțiunea a fost efectuată cu sprijinul Direcţiei de combatere a criminalităţii organizate, Brigăzilor de combatere a criminalităţii organizate Craiova, Pitesti, Bucureşti, Iaşi, Serviciilor de combatere a criminalităţii organizate Gorj, Vâlcea, Olt, Inspectoratul de poliţie judeţean Bihor, Inspectoratul general al poliţiei de frontieră şi Inspectoratul general al jandarmeriei române, prin structurile teritoriale“, au mai transmis anchetatorii.

Alin Ion
Alin Ion
Alin este un jurnalist din Târgu Jiu cu o vastă experiență în domeniul presei scrise și audiovizuale. Absolvent al Colegiului Național "Spiru Haret" din Târgu Jiu și licențiat al Facultății de Filosofie-Jurnalism. Alin și-a început cariera ca reporter la „Ora Gorjului" în 1998. A deținut poziții de redactor-șef la publicații precum „Informația Gorjului" și "Gazeta de Sud", redacția Tg. Jiu, posturile Gorj Tv și Radio Târgu Jiu, șef de redacție Tg. Jiu la Adevărul de Seară și a colaborat ca corespondent pentru publicații importante, inclusiv "Evenimentul Zilei" și "Adevărul", unde a publicat mii de articole. De asemenea, a fost realizator de emisiuni radio și TV, și a primit numeroase distincții, inclusiv premiul „Cel mai bun jurnalist" în cadrul Galei Premiilor Antena 1 Târgu Jiu. În prezent, Alin este redactor la Gorj Online și realizator de emisiuni la Radio Accent și Accent TV.
Cele mai citite

Zelenski dezvăluie că s-a întâlnit cu șeful CIA în Ucraina

Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a declarat sâmbătă că s-a întâlnit cu directorul CIA, William Burns, în Ucraina, deşi acest tip de întâlnire este rar...

Federația Ospitalității: Eliminarea voucherelor de vacanță va distruge turismul românesc

Reprezentanții a 29 de patronate din domeniul HoReCa atrag atenția că peste 1,7 milioane de persoane vor fi afectate direct Federația Patronatelor din Industria Ospitalității...

Preşedintele Serbiei, Aleksandar Vucic, sfidează protestatarii indignați de prăbușirea acoperișului unei gări

Preşedintele sârb, Aleksandar Vucic, a declarat sâmbătă că nu va ceda în faţa protestelor care durează de mai bine de o lună în urma...
Ultima oră
Pe aceeași temă