Un bărbat de 55 de ani, care lucra la introducerea rețelei de canalizare în comuna Stoina, din județul Gorj, a fost surprins de un mal de pământ care a căzut peste el. Victima nu a fost acoperită în totalitate de pământ și a rămas, astfel, conștientă.
„Bărbatul a fost extras de către echipajele noastre, este conștient, cooperant, a fost preluat de către un echipaj medical si urmează sa fie transportat la spital.
La fața locului au ajuns în scurt timp echipajele noastre de intervenție din cadrul Gărzii de Intervenție Hurezani care intervin pentru salvarea persoanei.
Persoana nu este acoperită complet de pământ, este conștienta, i se administrează oxigen si este monitorizata de colegii noștri“, a transmis Florin Chisim, purtătorul de cuvânt al ISU Gorj.