Adele, artista care interpretează celebra piesă „Hello”, a trăit un moment emoționant în timpul concertului din Las Vegas, la Caesars Palace, în weekend.
În timp ce cântăreața interpreta piesa „When We Were Young” de pe albumul său 25, îmbrăcată într-o captivantă ținută a Morticiei Addams pentru Halloween, o față cunoscută din public i-a oprit brusc concertul, notează HelloMagazine.
La jumătatea baladei, Adele l-a zărit chiar pe medicul care îi adusese pe lume fiul ei, Angelo, cu un deceniu mai devreme.
Copleșită de emoție, ea s-a oprit din cântat și a exclamat: „Doamne, Colin! Acesta este doctorul meu care a asistat la nașterea copilului meu! Nu te-am mai văzut de ani de zile!”.
Rapid, ea a alergat în public, îmbrățișându-și prietenul pe care nu l-a mai văzut de mult timp, în timp ce piesa a continuat pe fundal.
Revenind pe scenă, cântăreața, evident cuprinsă de momentul emoționant, s-a adresat publicului său. „Îmi pare rău! Vreți să cântați în locul meu? Omul acela mi-a adus pe lume copilul!”
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!