Cel puțin patru persoane au murit luni, 30 ianuarie, după ce un autobuz care transporta membrii unei echipe de fotbal de juniori a căzut de pe un pod în estul Braziliei.
Majoritatea victimelor erau adolescenți și făceau parte din echipele de juniori ale Vila Maria Helena, un club de fotbal juvenil din Rio de Janeiro.
Potrivit celui mai recent raport al pompierilor, printre morți se numără trei adolescenți, cu vârste cuprinse între 14 și 17 ani, și un adult.
„Șoferul a pierdut controlul vehiculului și a căzut de pe pod”, a declarat agentul Colen, membru al Poliției Federale de Autostrăzi din Brazilia.
Potrivit presei locale, accidentul a avut loc la primele ore ale dimineții de luni, în apropiere de municipalitatea Alem Paraiba, în statul Minas Gerais, când autobuzul a căzut de pe un pod de 10 metri, după ce șoferul a pierdut controlul vehiculului.
Răniții au fost transferați la spitalele din apropiere.
Echipa Vila Maria se întorcea victorioasă după ce participase la finala turneului Copa Nacional, unde obținuse titlul la U-18 și locul al doilea la U-16.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!